Ceva mai demult, Paradisul era fie o nostalgie a unui trecut pierdut, fie o promisiune a viitorului de dincolo de viaţă, dar în ultima sută de ani el apare a fi din ce în ce mai aproape de noi. Iar asta nu fiindcă vreo divinitate antică ar fi decis să schimbe firea lucrurilor, să intervină ca un deux ex machina în lumea nostră aflată în impas, ci din motive cât se poate de profane. Insulele Tenerife se vând mai bine dacă se prezintă ca mici colţuri paradiziace, iar staţiunile de schi devin mai atractive dacă asigură şi o apropiere de ceruri şi altfel decât prin altitudine, toate acestea ducând la o adevărată traiectorie transcendentă a conturilor diverşilor intermediari. De la firmele de turism care vând imagini abstracte, decupaje de realitate photoshopată, şi până la lanţurile hoteliere care asigură mirajul prin ziduri înalte bine păzite, de la influenceri cinici care nici nu testează crema solară, dar jură pe tot ce au mai scump că întinereşte spontan tenul, şi până la filtrele prestabilite în aparatele foto ale telefoanelor care transformă şi cea mai comună zi într‑un pastel rozaliu de Boucher, promit toate, în cor, că Paradisul este aproape, la doar câteva mii de euro distanţă, iar uneori nici atât, căci există şi alternative Eden low‑cost, last‑minute etc. etc.
Nici nu trebuie de fapt să pleci prea departe, în ţinuturi exotice, căci Paradisul poate fi obţinut şi altfel: o pizza, un burger suculent, un cheese‑cake sau poate, din contră, o masă completă
raw‑vegană, te vor face să te simţi exact ca în rai, unul scurt, e drept, până când începe digestia. Dacă sunteţi la cură de slăbire sau poate bugetul vă este afectat după sărbători, extazul paradiziac e doar la un click distantă, pe pornhub, youporn sau escortecareişizicaltfel.ro, şi este gratuit, nu costă nimic şi nu implică nici măcar un duş înainte. Dezavantajul ultimei variante este că momentul divin nu este instagramabil, nu poate fi răstogolit public, pentru mici explozii de serotonină la fiecare like ulterior, ci el se consumă în solitutine şi uneori vine însoţit de inevitabila tristeţe de la capătul ficţiunii.
În această mare Grădină a Plăcerilor care şi‑a revărsat ofertele de nerefuzat asupra civilizaţiei noastre, imaginea Infernului este departe, dincolo de zidurile care ne protejează de orice interferenţă. Realitatea este ţinută afară, iar Infernul personal este ascuns sub preş, devine subiect tabu şi este tratat rapid cu miile de pastiluţe ale fericirii psihiatrice, câte una pentru fiecare gând neconform. Psihiatrul de scară vă va prescrie rapid o reţetă sedativă, astfel încât toate neliniştile, angoasele, coşmarurile şi singurătăţile să se topească într‑o somnolenţă confuză şi din ce în ce mai mare. Vi se va spune că problemele reale sunt cele externe, asupra cărora nu aveţi nici un control, în afara sortării selective a gunoiului şi a optării pentru duşuri reci într‑o casă cvasi‑îngheţată, ideal pe care nici nu o deţii în proprietate personală. Viziunile apocaliptice ţin de specie, de Pământ, de cosmosul întreg care va colapsa din moment în moment, şi vă sunt prezentate 5d în toate cinematografele 
şi pe toate serviciile de streaming, la doar 3 euro/ lună. Arta este protest, arta este politică, are scopul de a îndrepta istoria şi de a vă releva păcatele strămoşilor, care se perpetuează şapte generaţii şi care sunt şi molipsitoare în caz că nu se ia o poziţie publică vehementă împotriva lor. Printr‑o vastă acţiune dadaistă întreaga cultură de până acum este deturnată şi transformată în gunoi irelevant. Niciodată nu o să vă apară reclame la Seneca, la Jung sau la Frankl, şi cu atât mai puţin la Biblie, când căutaţi pe Google tratamente pentru depresii, pentru obsesii sau pentru coşmaruri.
Paradisul nu este un loc, ci o stare rarisimă, în afara timpului şi a spaţiului comun, menită doar pentru câţiva aleşi. Mohamed este purtat de Arhanghelul Gabriel până la ceruri doar pentru o noapte, iar Pavel are o viziune a raiului, dar nimeni până la sfârşitul timpului nu va avea acces în acest loc, iar atunci când se va constata că eşti printre cei aleşi, vei ajunge într‑un oraş glorios şi vei păşi alături de Dumnezeu. Orice altă încercare de aducere a Grădinii Paradisului pe pământ nu a fost decât un mare eşec al speciei, o fundătură mereu abandonată, dar şi o tentaţie irezistibilă care duce mereu la repetarea aceleiaşi deziluzii.
Aşadar, în mod paradoxal, într‑o lume care declară că Paradisul este doar o simplă problemă de decizie, aflat la un click distanţă, de fapt acesta este mai departe de noi decât oricând altcândva, poate şi din simplul motiv că am uitat şi cine suntem şi ce căutăm în esenţă, iar arta, şi creaţia, în general, sunt simptomul indiscutabil al acestei stări de fapt.
■ Artist şi istoric de artă
Dalina Bădescu
