El era războinic temut, avea cinci soţii şi zece concubine, dar o iubea peste măsură pe Harjol. O luase de nevastă pe când ea avea douăzeci şi şase de ani, iar istoricii socotesc că mai mult ca sigur ea fusese măritată, deşi însemnările timpului nu relevă acest lucru. Pe vremea aceea, o fată era căsătorită la 
şaisprezece ani! Cum de rămăsese Harjol o fată bătrână? Pe deasupra, era chiar frumoasă. Când pornea ea călare, stepa parcă se deschidea şi îşi schimba culoarea, împrumutând ceva din coloritul veşmintelor ei.
Aşa începuse Nunje să certifice existenţa iubirii printre cei din neamul său. Nunje avea nume chinezesc, dar ţinea la obârşia manciuriană şi dacă informaţiile ei erau exacte, primii copii născuţi în familia ei primeau numele Dorgon dacă cel născut era băiat şi Nunje dacă era fată.
Ştiam că Hung Taiji a fost fondatorul imperiului manciurian, un imperiu care a apărut din mai nimic, prin voinţa acestui om, şi care a dispărut după 267 de ani, în plină epocă modernă, în 1912. Îi urmase la tron, prin scheme nu tocmai curate, tatălui său, Nurhaci, 1559 – 1626, conducător din clanul Asisin Gioro, cel care formase prima uniune de triburi manciuriene, el fiind al optulea fiu. Mama sa era prinţesă mongolă din clanul Yehenala, ceea ce explică dorinţa lui de a avea neveste din neam nobil mongol şi de a-i cuceri şi incorpora pe mongoli în imperiul său.
În 1634, el reuşeşte să desfiinţeze imperiul mongol. Înfrânt, împăratul mongol Ligdan Khan îşi găseşte moartea, iar din raţiuni de stat, două dintre cele opt soţii ale sale se căsătoresc cu Hung Taiji, iar alte trei cu fraţii acestuia.
Noi eram jurcheni, îmi zice Nunje cu glasul ei egal, lipsit de patimă, în orice caz nişte triburi amestecate, la nord, pe Fluviul Amur, doar că am cucerit nord-estul Chinei, am fondat o dinastie la Bejing şi am neglijat pământurile strămoşeşti, astfel încât astăzi jumătate din teritoriul nostru din străvechime se află în Rusia.
Astăzi e ziua iubirii. Măcar într-o asemenea zi s-o înţelegem pe Harjol. Ea şi-a refuzat toţi pretendenţii pentru că-l iubea pe Taiji.
Hung Taiji se căsătorise în anul 1614, la douăzeci şi doi de ani, cu Jerjer Borjigit, o fată de şaisprezece ani, din neamul lui Gighis Han, tribul Khorchin, continuă Nunje să depene povestea. Jerjer i-a fost nevastă principală şi apoi împărăteasă, iar în 1625 el o peţeşte pe Bumbutai, nepoata acesteia. După nouă ani, sora lui Bumbutai, Harjol, mai mare cu patru ani ca aceasta, se căsătoreşte şi ea cu Huang Taiji.
Hung Taiji o ştia prea bine. Harjol îi apărea adesea în minte în haine de gală, de culoare cărămizie şi cu părul ascuns sub învelitoare, semeaţă sub pălăria înaltă de ceremonie, albastru închis, cum îi fusese dat s-o vadă pentru prima oară, la căsătoria cu sora ei. Nu-i putuse uita ani de-a rândul ochii fierbinţi, răscolitori. Faţa abia dacă o ghicise, printre podoabele prinse de bordura pălăriei, întâi ca o panglică bătută-n nestemate, terminată cu puzderii de safire acoperindu-i fruntea până peste sprâncene, apoi firele acelea lungi, din argint, de jur împrejurul capului pe care culisau pietre nestemate într-o armonie a culorilor păstrată până în zilele noastre. În schimb, ştia multe despre felul ei de a fi.
Harjol! o salutase el, rostindu-i numele, surprins că-i fusese dat s-o vadă.
Taiji, şoptise ea, cântându-i numele, fapt nepermis, fiindcă trebuia să i se adreseze cu titulatura nobilă gen Majestatea Voastră! A doua răzvrătire constase în atitudine. Ea îngenunchease, dar nu cu capul în pământ, ci cu privirea sorbindu-l pe bărbatul impunător din faţa ei. A treia îndrăzneală care se putea lăsa cu tăierea capului fusese că, în loc să-şi împreuneze palmele pe pântec, ascunzând fiecare părticică de piele, ea îşi dusese mâna dreaptă în lături şi cumva o ridicase în sus, parcă pentru a-l atinge, a-l implora.
Harjol a refuzat alte partide, îndrăgostită fiind de războinicul manciurian. Căsătoria şi dragostea lor s-a înfiripat târziu. Ea avea douăzeci şi şase de ani, el patruzeci şi doi. Se râvneau de aproape un deceniu. Ea a aşteptat cu încredere, el a căutat momentul prielnic.
Neputând s-o facă nevastă oficială, Hung Taiji a numit-o mai mare peste harem şi i-a purtat o dragoste fără margini. În 1637, Harjol i-a născut un băiat. De bucurie, el a dat o amnistie generală în ţară. Stăpânea deja partea de nord şi nord-est a Chinei de astăzi, cu întregul teritoriu mongol după tradiţie, statele coreeene îi erau vasale şi se pregătea să invadeze teritoriul chinez propriu-zis, să desfiinţeze dinastia chineză Ming, 1368 – 1644 şi să mute capitala imperiului său pe care îl numise Qing. Din nefericire, copilul a trăit numai o jumătate de an. Harjol a încercat în zadar să rămână din nou însărcinată. Afectată, ea i-a supravieţuit fiului numai trei ani. Când a căzut la pat, grav bolnavă, împăratul era pe câmpul de bătălie, în strategia sa de a cuceri China. Între gloria militară şi concubina aflată pe patul de moarte, el a ales iubirea. Se afla la vreo trei sute de kilometri de palatul său de la Zhaoling. A pornit călare. A călărit zi şi noapte şi în a cincea zi a ajuns, să afle că iubirea vieţii sale de treizeci şi trei de ani tocmai închisese ochii.
Ce spui tu este impresionant, zic. Oare cum arăta Julieta manchu?
După obiceiul vremii, soţiile sale erau dintre cele mai frumoase femei ale locului, care i-au născut unsprezece băieţi şi paisprezece fete. Cum arăta Harjol? Imaginează-ţi o femeie cowboy din era modernă. Înaltă, suplă, sigură pe ea. Se spune că Hung Taiji preţuia felul ei de a fi, mintea şi sufletul. Harjol avea calităţile lui transpuse în sistemul de clan, încrengături dinastice şi harem.
Mă văd în tine, obişnuia el să-i spună. Ea tăcea, vorbea mai mult cu ochii. Privirii pătrunzătoare şi îndrăzneţe ea-i asocia gesturi care echivalau cu un atac armat. El o lua la vânătoare, călăreau des numai ei doi, iar ea îi cânta şi-i recita poeme alcătuite cu mintea ei, transmise apoi împreună cu alte poezii populare despre măreţia lui.
Doi ani mai târziu, Hung Taiji a murit şi el, fără a se mai fi întors la război, devastat de dispariţia femeii iubite. Abia trecuse de cincizeci ani.
Se născuse la 8 noiembrie 1592 şi s-a stins din viaţă la 21 septembrie 1643. A schimbat numele poporului său din jurchen în manchu, cu sensul de Viteaz, şi a ales denumirea noului imperiu: Qing, Limpezime, caracter care are elementul apă în componenţa sa. Ming era asociat cu focul, iar după filosofia chineză străveche a celor cinci elemente: apă, foc, pământ, lemn, metal, elementul apă stinge focul.
El a reuşit să pună capăt uneia dintre cele mai autentic chineze dinastii. Pentru vitejie, viziune şi talent, pentru gândirea militară şi politică largă, pentru orizontul şi previziunea minţii şi abilitatea de a folosi oamenii, Hung Taiji a fost comparat cu cei mai mari comandanţi de oşti şi împăraţi ai lumii, ca Napoleon Bonaparte, Genghis Khan, Qin Shi Huang, Primul Împărat al Chinei. A închis ochii cu puţin înaintea desăvârşirii îngenuncherii Chinei, încât nu el, ci fiul său de şase ani, Fulin, făcut cu Bumbutai, sora mai mică a lui Harjol, a fost primul împărat manciurian care a intrat în Palatul imperial din Beijing.
Şi pentru înţelegerea iubirii.
Dintre toate înfăptuirile strămoşului meu manciurian Hung Taiji, încheie Nunje, peste epoci se profilează ca o ramură de brad marea sa iubire cu Harjol, care îşi aşteaptă încă povestitorul.
