Constantina Raveca Buleu: Geo Şerban despre Mirajul francez al lui Mihail Sebastian
Dincolo de amplele descrieri ale geografiei sale simbolice, configurate la capătul unor plimbări pe străzi şi prin istorie, sau de mărturiile experienţei acut personalizate a muzeelor sale, Parisul articolelor-jurnal ale lui Mihail Sebastian înseamnă intensitate culturală, experimentată fără poze dogmatice, cu o privire de ansamblu, în care se armonizează obiectivitatea, aviditatea cunoaşterii şi umorul subtil
Opera, personalitatea şi, mai ales, destinul lui Mihail Sebastian au generat mii de pagini şi multiple perspective în literatura română de după 1989, interesul pentru recuperarea critică a scriitorului fiind concurat de fascinaţia exercitată de background-ul ideologic şi de paternitatea influenţelor care i-au traversat creaţia şi opţiunile existenţial-culturale. Cel mai avizat dintre criticii dedicaţi reconstituirii operei scriitorului interbelic este, fără îndoială, Geo Şerban, în suita eforturilor sale – încununate până 
acum cu mai multe ediţii memorabile – înscriindu-se şi un elegant volum apărut în 2015 la Editura Hasefer, Mirajul francez. Incursiuni, popasuri pe o hartă redesenată de Geo Şerban, care adună articolele scrise de Mihail Sebastian sub zodia admiraţiei pentru cultura franceză. Panoramarea acestora revelează un comentator avizat şi decomplexat, cu impecabile repere canonice, din rândul cărora, în conturarea studiului introductiv al volumului, Geo Şerban selectează prezenţa spirituală a lui Montaigne în economia creatoare a lui Mihail Sebastian şi îi alocă un rol epicentric în cartografierea valorilor la care scriitorul aderă şi în funcţie de care îşi formulează opţiunile, de la cele culturale la cele umane.
Urmărind mărturiile întâlnirilor culturale dintre scriitorul interbelic şi filosoful renascentist francez, multe dintre ele fiind impregnate de o necesitate existenţială exprimată aproape frenetic, studiul intitulat În confreria fidelilor lui Montaigne accentuează importanţa celebrelor Eseuri în configurarea mirajului francez al lui Sebastian, precum şi transformarea lor într-un spaţiu de refugiu şi într-o oglindă în care afinitatea funcţionează reasigurator. „…Discipolul prelua din panoplia de arme a modelului său spiritual – apreciază criticul –, deprinderea să nu cedeze disperării cauzate cotidian semenilor de asediul unor situaţii congestionate”. Dusă mai departe, lecţia atitudinală se decantează într-o solidaritate virtuală cu toate spiritele infuzate de gândirea lui Montaigne, Mihail Sebastian notând: „De aici, de la Bucureşti, nu mi-e greu să spun că m-aş înţelege de minune cu orice om tânăr de pe glob, care l-a citit şi-l iubeşte pe Montaigne”.
Sebastian înţelege prin „modelul Montaigne” o toleranţă umană de tip universalist, asociată unei ordini intelectuale selective. Geo Şerban vede în recursul lui Mihail Sebastian la Montaigne o „fortificare strategică”, esenţială în contextul politic al epocii, evidentă statistic – în 1935, referinţele lui Sebastian la Montaigne se intensifică în raport cu anii anteriori – şi detensionantă discursiv, deoarece el sublimează implicaţiile sumbre ale istoriei reale într-un palier simbolic, de altitudine intelectuală. Prin extensie idealizantă, valorile sferei Montaigne sunt asimilate tuturor valorilor promovate de francofonie, un text publicat în Rampa (în 11 
mai 1935) subliniind acest lucru: „Sunt, în acest ocean de violenţe, câteva insule de demnitate umană, în care libertatea, respectul omului, răspunderea faţă de viaţă îşi păstrează greutatea şi sensul. Prima dintre aceste insule spirituale este Franţa”. Toate acestea îl determină pe Geo Şerban să concluzioneze că „substanţa «mirajului francez» consta, aşadar, într-un cod de convingeri propice ameliorării condiţiei umane şi putea servi de pavăză persoanei preocupate a se debarasa de capcana manipulării mentale”.
O stratagemă circumspectă se desenează subtil, crede autorul studiului, şi în siajul traducerilor din lirica franceză (poezii semnate de Francis Jammes), publicate de tânărul Mihail Sebastian în Universul literar, condus la acea vreme de Camil Petrescu, cu care el este incompatibil ideologic, dar cu care se regăseşte pe tărâmul pasiunii pentru cultura franceză, fiindcă semnalează o anumită precauţie în relaţia cu personalitatea covârşitoare a lui Nae Ionescu. De altfel, studiul În confreria fidelilor lui Montaigne se încheie cu o generoasă inserţie din pledoaria lui Camil Petrescu pentru aprecierea operei dramaturgului, din care nu lipseşte intuiţia matricei scepticismului lui Mihail Sebastian, catalogat drept „un sceptic de mare clasă, iar maestrul său era Montaigne”.
Epocii de fervoare prilejuită de lectura poeziei lui Francis Jammes îi este consacrată prima secţiune a volumului, Continuitate & modernitate, în care preambulul Rugăciunii poetului francez (tradusă în 1928, împreună cu Andrei Tudor) şi reflecţiile din 1936 despre epoca acestei tălmăciri sunt acompaniate de un portret sensibil al Poetului de la Hasparren, publicat în 1927 în Cuvântul. În acest text, Mihail Sebastian, punând sub semnul întrebării validitatea estetică a îngemănării omului şi a poetului, sancţionează grefa biografică şi excesele ei printr-o sentinţă ce echivalează cu un gest preventiv, dar inoperant pentru propria sa posteritate critică: „Detestăm cu drept cuvânt anecdota literară – de cele mai multe ori răscolire meschină şi inutilă a unor intimităţi străine”.
Acuitatea diagnosticului, verificată în oglinda lui Montaigne, rafinată de o estetică personalizată fermă duce, în cele din urmă, la reevaluarea utilităţii sufleteşti a călătoriei, care încetează să mai fie, pentru Mihail Sebastian, doar „eliberare de sine”, devenind în schimb „eliberare de circumstanţe”. Episoadele turneelor pariziene ale autorului, din care se decantează acest exerciţiu de libertate, transcrise în paginile revistelor Cuvântul şi Rampa din anii 1930-1931 şi 1936, sunt adunate în partea a doua a volumului, intitulată Ochiul avid de spectacolul lumii. Într-o interesantă lecţie de receptare şi aculturaţie, Breviar de călătorie izolează farmecul lucrurilor văzute nu în „frumuseţea” locurilor, ci în „maniera lor de a se prezenta privitorului”, subliniază capacitatea călătoriei de a individualiza şi de a atribui expresivitate elementelor cotidiene, remarcă efectele memoriei selective de la capătul ei şi se desfată în „sentimentul pe care ţi-l comunică drumul, sentimentul identităţii umanităţii tale”, în faptul că „te regăseşti în lume şi în străinătăţi, te revezi în viaţa altora şi te identifici acolo, simţi că este dincolo de tine o existenţă care e tot a ta – cum spune atât de frumos Emily Brontë”.
În această existenţă de ordin secund, reflectată în jurnalul de vacanţă pe care Sebastian îl trimite revistelor la care colabora, savurarea alterităţii şi metamorfozarea ei într-un „acasă” vremelnic şi capricios are loc în compania fragmentară a mirajului francez, chiar şi atunci când scena nu mai este capitala Franţei. O capitală pe care dramaturgul nu încetează s-o mai caute graţie poeziilor lui Lamartine, nostalgiei pentru o seară ploioasă pe malurile Senei sau reveriilor prilejuite de rafinamentele culturale pe care Parisul le întreţine chiar şi de departe. Însă, acelaşi jurnal trădează, pe alocuri, şi incapacitatea eliberării totale de existenţa primă, evidentă şi generos investigată de scriitorul confruntat cu aspectele cotidiene autohtone, care-i declanşează memoria afectivă compensativă. Astfel, într-un text intitulat Colmyr la Puya, Mihail Sebastian remarcă: „Degeaba am umblat departe de ţară, degeaba am uitat lucruri vechi şi am iubit altele noi – sufletul meu de om de la Dunăre nu poate să treacă fără emoţie pe lângă o barcă cu pânze şi pe lângă o luntre de pescar”.
Dincolo de amplele descrieri ale geografiei sale simbolice, configurate la capătul unor plimbări pe străzi şi prin istorie, sau de mărturiile experienţei acut personalizate a muzeelor sale, Parisul articolelor-jurnal ale lui Mihail Sebastian înseamnă intensitate culturală, experimentată fără poze dogmatice, cu o privire de ansamblu, în care se armonizează obiectivitatea, aviditatea cunoaşterii şi umorul subtil. O mostră în acest sens furnizează O seară futuristă la Paris, relatare detaliată, narativizată cu un ireproşabil instinct comic, a conferinţei „unui revoluţionar vesel”, Marinetti. „El nu ia nimic în serios – observă scriitorul român, continuând –: de ce i-am face nedreptatea de a-l lua pe el însuşi altminteri. Am râs, deci, am aplaudat şi am strigat (imaginar) ura”. Interesante sunt şi articolele dedicate Expoziţiei coloniale, suită de deconstrucţii fragmentare ale impresiei prime de „bâlci somptuos”.
Mirajul francez dobândeşte amploare în schimbarea de registru din secţiunea a treia a volumului, Orizont catalizator, rezervată cu precădere literaţilor şi inaugurată cu un text despre Proust (Proust, creatorul de oameni), cel care, mărturiseşte autorul, îi înlocuise „toate pasiunile posibile”, pentru ca, ulterior, entuziasmul febril să lase locul unei lucidităţi proprii criticului literar. Comentariile despre creaţia lui Apollinaire, Jacques Rivière, Pierre Choderlos de Laclos (a cărui descoperire este semnalată într-o scrisoare către Camil Petrescu), André Gide, Stendhal, Albert Thibaudet sau Jean Giraudoux completează tabloul mirajului literar francez trăit de către Mihail Sebastian, căruia i se adaugă evocarea unor compozitori precum Ravel sau elogiul adus unui filosof, Alain, cel al cărui scris – apreciază Mihail Sebastian – „coboară în linie directă din Montaigne”.
Incursiunea iniţiatică a lui Geo Şerban în geneza „mirajul francez” al lui Mihail Sebastian decopertează, în partea de început a vieţii lui Sebastian, geografia cotidiană şi culturală a oraşului Brăila din epoca formării scriitorului, insistând asupra activităţii şi ecourilor Cercului Voltaire. De această geografie ţine şi relaţia scriitorului cu fratele său, Poldy Hechter (stabilit ulterior la Sceaux), cu care el a împărtăşit o vreme pseudonimul Pralea. Rezultatul unor cercetări asupra căror Geo Şerban promite să revină, articolele acestuia sunt transcrise în Addenda volumului, multe dintre ele emanând aceeaşi pasiune pentru cultura şi civilizaţia franceză care animă şi scrierile lui Sebastian.
