Al doilea volum tipărit dintr-o serie de conferinţe desfăşurate la Oxford, pe parcursul mai multor ani – ca parte dintr-un proiect interdisciplinar al cărui titlu-umbrelă este mai mult decât revelator, „Fears and Anxieties in the 21st Century” – Strangers in our Doorstep and Strangers in our House…, editat de Magdalena Hodalska, Cătălin Ghiţă şi Izabela Dixon constituie una dintre cele mai incitante (şi necesare) apariţii editoriale din ultimii ani în spaţiul occidental care, în contextul geo-politic actual este
din ce în ce mai bulversat de clişee pernicioase, intoleranţe (politice, sociale, mediatice, culturale), abuzuri şi un cvasi-generalizat „discurs al urii”, cum foarte bine formula André Glucksmann această tendinţă periculoasă a secolului XXI.
Aşa cum stipulează şi cei trei editori în Introducerea volumului, scopul este de a explora fricile şi anxietăţile (reale sau imaginate) „nu doar cu obiectivitate şi detaşare ştiinţifică, ci şi cu empatie” – ideal extrem de umanist şi nobil într-o lume bântuită de judecăţi formulate tranşant şi la rece, obsedată de statistici şi numere, uitând de faptul că, aşa cum menţiona un reputat istoric precum Timothy Snyder, „avem o datorie ca umanişti să transformăm din nou cifrele în oameni şi să găsim o legătură între numere, amintiri, evenimente care ne modelează şi pe care fiecare le percepe diferit; pentru că excesiva publicitate a cifrelor devine un instrument în competiţia internaţională pentru statutul de martir, permiţându-i naţionalistului să se îmbrăţişeze singur cu un braţ şi să-şi pocnească vecinul cu celălalt braţ”. O frică ancestrală faţă de străini, faţă de un celălalt ale cărui obiceiuri, tradiţii, sentimente ne sunt necunoscute îl poate plasa pe oricare dintre noi, la un moment dat într-o zonă obscură, circumspectă, rigidă şi opacă la nevoile unui „coleg planetar”. Totuşi, un străin nu este întotdeauna cineva necunoscut, după cum atestă şi secole întregi de filosofie (în privinţa identităţii şi cunoaşterii de sine cu toţii putem deveni străini nouă înşine); un străin nu este localizat mereu dincolo de graniţe şi bariere geografice, ci îl putem găsi în casa noastră sau în noi înşine. Tocmai de aceea, volumul este construit din două părţi, axate pe principiul extra muros/intra muros, după cum precizează editorii, iar autorii prezenţi în acest volum îşi concentrează eforturile spre a depista o gamă largă de anxietăţi, fie că vorbim despre unele politice şi economice, ca în cazul integrării zonelor post-sovietice, fie că ne referim la unele culturale şi sociale precum marginalizarea imigranţilor şi ficţionalizarea realităţii, manipularea discursului literar şi social, decriptarea anxietăţilor condiţionate de gen, analiza fricii masculine faţă de angajamentul emoţional etc. Mă voi opri asupra câtorva dintre aceste capitole, nu fără a sublinia însă complexitatea şi consistenţa volumului, caracteristici conferite tocmai de alăturarea unor subiecte atât de diferite, bine documentate şi aplicate asupra societăţii contemporane şi dedicate unui scop comun – acela al analizei şi decriptării fricii pe întregi paliere culturale.
Partea I, Fear of Foreigners and Neighbours tratează, în maniera precizată de titlul volumului, frica străinilor aflaţi în punctul de a interacţiona cu cetăţenii altor state (Strangers on our Doorstep) sau a imigranţilor care deja au petrecut un timp considerabil în statele gazdă. Astfel, prima lucrare prezentată în această secţiune este semnată de Ştefania Alina Cherata – Invasions and Tidal Waves: Fictionalizing EU Migration, care evidenţiază cum, la un nivel subtil dar important, continentul european afişează tendinţe paradoxale, contradictorii în politica sa privitoare la străini; declarându-se pentru cosmopolitism şi o identitate comună, europeană, ţările occidentale în general subsumează şi un orizont mentalitar circumscris ideii de frică faţă de străini, de naţionalism şi respingere a modelelor şi practicilor culturale aferente alterităţii. De altfel, în ultimii ani, în foarte multe ţări europene străinii au ajuns să joace rolul ţapului ispăşitor, judecaţi de opinia publică şi de mass-media pentru presupuse delicte cu mult înainte de a fi propriu-zis incriminaţi de sistemul de justiţie, dând astfel naştere la o multitudine de probleme cu tentă xenofobică şi rasială care, la rândul lor, perturbă peisajul şi climatul politic european, una dintre cele mai consistente dovezi în acest sens fiind ascensiunea partidelor de extremă dreaptă în mai multe ţări (Franţa, Marea Britanie, Ungaria, Austria, Danemarca).
Atitudinile ambivalente afişate de statele europene care „propăvăduiesc corectitudinea politică şi sentimentele paşnice, de confort şi acceptare faţă de străini dar, în acelaşi timp se confruntă şi cu o opinie publică şi partide politice cu o agendă clar determinată ca fiind anti-străini şi anti-imigraţie” au ca repercusiune directă ficţionalizarea realităţii, aşa cum o descrie Alina Cherata, care utilizează şi extrem de percutantul caz Romulus Mailat–Giovanna Reggiani pentru a ilustra cum, în ciuda aderenţei sale la principiile europene egalitariste şi universaliste, statul italian a luat cu totul alte măsuri, departe de spiritul egalitarist în cazul cetăţeanului de etnie romă (şi aceasta în ciuda multiplelor dovezi care atestau mai mult nevinovăţia decât vinovăţia lui). De altfel, atitudinea xenofobă a propriului popor nu i-a scăpat nici lui Umberto Eco care, într-un articol extrem de ironic şi cu mici doze de cinism – Nenorociţii de români, publicat în 2009 releva atitudinea de multe ori jenantă a opiniei publice şi a mass-mediei de a încerca să culpabilizeze imigranţii pentru micile, marile şi complicatele probleme cu care se confruntă. Începutul articolului, de un umor spumos şi de o ironie necruţătoare merită reprodus: „Ministerul de Interne a încercat să emită nişte comunicate jenante conform cărora, legat de cazurile de viol, în 60,9% din cazuri vinovaţi sunt cetăţenii italieni. Şi de altfel sociologii ştiu deja că violurile, în majoritatea lor covârşitoare, au loc în familie; bine au făcut Berlusconi, Casini, Fini şi alţii să divorţeze, pentru a evita situaţii atât de dramatice”. Pe o notă ceva mai serioasă, scriitorul încerca să arate, mai departe, cât de multe din delictele comise în Italia aparţin, în general, propriilor cetăţeni nativi.
Agnieszka Konopelko analizează, în capitolul următor – The Case of Transnistria in the Context of the Russian Eurasian Union Project – ambiţiile imperiale ale unuia dintre liderii lumii contemporane, Vladimir Putin, a cărui intenţie de a reintegra regiunile post-sovietice şi de a restaura o certă unitate a comunităţii vorbitoare de rusă produce o gamă largă de anxietăţi pentru multiple ţări estice aflate în zona de influenţă, dar şi pentru anumite minorităţi naţionale susceptibile de a cădea sub incidenţa transformărilor geo-politice pe care aceste acţiuni le-ar putea declanşa. Mai mult, există şi o certă tensiune la nivelul Uniunii Europene care este astfel silită să ia în calcul o anumită şi posibilă doză de instabilitate din câteva regiuni ale Europei de Est, ca o consecinţă directă a presiunilor şi a represiunilor ruseşti (cu atât mai mult cu cât un precedent a fost deja stabilit, concretizat fiind în ocuparea Crimeei).
Consecinţele îndoctrinării prin intermediul literaturii (al poeziei în special) patriotice sunt revelate cu minuţiozitate de Cătălin Ghiţă – Afraid of the Other: The Untimely Character of Patriotic Poetry, care argumentează că, în ultimă instanţă, iubirea faţă de propria patrie cuprinde, în subsidiar şi frica faţă de un stat străin, element ce poate fi decriptat cu facilitate în atitudini rasiale şi egoism economic. Centrându-se pe conceptele propuse de Emmanuel Levinas în volumul său (Totalitate şi infinit), autorul analizează dihotomia prezentă în concepte precum sine şi altul, acesta din urmă fiind perceput ca „străinul absolut, chiar şi atunci când o certă curiozitate intelectuală poate determina dorinţa de contact şi cunoaştere; în cele din urmă însă, principiul ontologic primează”, iar frica faţă de alteritate se conjugă cu atitudini din ce în ce mai vizibil extremiste, ducând la intoleranţă şi la neacceptarea valorilor care se plasează în afara sferei familiarităţii. Pentru a ilustra cum, prin intermediul funcţiei didactice a literaturii ne este inculcat un sentiment de anxietate faţă de străinul de lângă noi, Cătălin Ghiţă utilizează câteva piese literare reprezentative pentru această stare de fapt – The Charge of the Light Brigade, poem publicat de Lord Tennyson în 1854 (care a bântuit-o în cursul orelor de liceu şi pe autoarea acestei cronici), faimosul imn britanic God Save the King/Queen, compus de Henry Carey, La Marseillaise, compusă în 1792 de Claude de Lisle, dar şi câteva creaţii lirice din estul Europei, precum The Mountain Wreath, al lui Petrović-Njegoš („poetul naţional” al Serbiei), Doina lui Mihai Eminescu (dar şi imnul naţional al României), iar, în cazul literaturii bulgare, poemul Paissy, creat de Ivan Vazov.
Prin analiza acestor creaţii, coroborată cu o amplă cercetare teoretică a noţiunilor, conceptelor şi ideilor prezentate, autorul ilustrează o stare de fapt care contravine principiilor de unitate şi apartenenţă pe care le auzim proliferate zilnic: prin inculcarea unei iubiri nestrămutate faţă de patrie şi, în acelaşi timp, prin deprecierea sistematică a altor naţiuni şi obiceiuri, în virtutea a două concepte destul de pernicioase (naţionalism şi patriotism), ne îndepărtăm din ce în ce mai mult de un concept mult mai dezirabil – cosmopolitismul. De altfel, în al său Dictionary of the English Language (Londra, 1775), Samuel Johnson afirma că „doar iubirea pentru întreaga omenire merită denumirea de patriotism”, ceea ce, fireşte, înseamnă cosmopolitism. Dată fiind utilizarea uneori confuză, interşanjabilă a celor doi termeni – patriotism şi naţionalism – Cătălin Ghiţă ne propune şi o scurtă radiografie teoretică a lor, apelând la autoritatea mai multor savanţi şi intelectuali pentru a clarifica sensurile extrem de spinoase ale termenilor.
Astfel, pornind de la celebra expresie a lui Benedict Anderson de „comunităţi imaginate”, care stipulează că a vorbi despre naţionalism după sfârşitul secolului XVIII (când conceptul a început să fie folosit pe scară largă) şi deci, după crearea şi dezvoltarea statelor naţionale devine foarte dificil, aproape ilogic din moment ce, în viziunea lui Anderson, „naţiunea este o comunitate politică imaginată: dat fiind faptul că nici membrii celei mai mici naţiuni nu se pot cunoaşte personal unii pe alţii, nu aud şi nu ştiu nimic despre toţi vecinii lor, pe care este foarte probabil să nu îi întâlnească niciodată”.
Dar totuşi, la nivel mentalitar fiecare trăieşte cu o viziune ancilară despre comuniune şi comunitate care, în condiţiile date, nu se poate materializa în ceva concret, într-o ilustrare rezonabilă a stării de fapt. Evaluând cei doi termeni, un autor precum Ross Poole notează o diferenţă subtilă, dar importantă la nivel de conotaţie: „Patriotismul este, de cele mai multe ori utilizat cu un sens pozitiv, în timp ce naţionalismul cu unul negativ”. Orwell considera patriotismul „defensiv prin natura sa, atât militar, cât şi cultural” (iar situaţia de astăzi din Europa occidentală cu tot felul de interdicţii şi dezbateri furibunde nu face decât să confirme viziunea romancierului), în timp ce, într-un mod mai subtil şi mai poetic cumva, Julian Benda afirma într-un volum celebru (Trădarea cărturarilor) că „patriotismul este astăzi afirmarea unei anumite forme a sufletului împotriva alteia”.
Manipularea fricii inerente fiecărei fiinţe umane faţă de necunoscut, faţă de un altul complet diferit şi neîncadrabil în tiparul prestabilit devine, astfel, prin intermediul poeziei patriotice şi al proliferării unor concepte a căror aplicabilitate este mai mult decât înşelătoare o formă de control şi de îndoctrinare care, pe termen lung, poate avea consecinţe dintre cele mai nefaste. Conştientizarea acestor modalităţi de subjugare a conştiinţei publice ar fi, deci, un must, pentru a nu ajunge într-o situaţie hilară descrisă de un foarte cunoscut proverb ucrainean (şi îndrăgit peste măsură de Konrad Lorenz): „Când flutură drapelul, raţiunea zace în trompetă”.
Partea a II-a a volumului, Fear of Strangers in our House este concentrată, aşa cum anunţă şi titlul, asupra temei înstrăinării, deschizându-se cu un fascinant capitol semnat de Clara Pallejá-López: Genetics, Feard and Home: Gender-Conditioned Construction of Meaning. Autoarea, în lumina noilor cercetări şi descoperiri ilustrează cum sentimentul de frică sau anxietate este condiţionat de gen. În acest sens, anxietăţile generate de o casă bântuită sunt percepute în mod extrem de diferit în funcţie de anumiţi stimuli, mai ales având în vedere faptul că, istoric vorbind, femeile au fost mult mai apropiate de cămin din cauza discriminărilor şi diferenţelor care nu le permiteau să îşi asume aceleaşi roluri ca bărbaţii în societate, astfel încât căminul a devenit în mod emblematic o zonă a securităţii pentru ele, iar intruziunea este resimţită cu mult mai multă acuitate.
Izabela Dixon şi Magdalena Hodalska sunt autoarele următorului capitol, care se referă la frica masculină faţă de angajamentul emoţional, decriptabilă mai ales la nivelul limbajului – Commitment to Self: What Language Reveals about Male Fear of Commitment. Subiectul este unul extrem de actual şi digerabil de către publicul contemporan, mai ales în lumina unor producţii literare şi T.V. care au făcut carieră prin ilustrarea (uneori corectă, alteori greşită sau pur şi simplu sexistă) discrepanţelor dintre femei şi bărbaţi, precum şi a aşteptărilor de viaţă adiacente: volumul lui John Gray – Bărbaţii sunt de pe Marte, Femeile sunt de pe Venus, seriale precum Sex and the City sau Desperate Housewives etc. Relaţiile emoţionale joacă un rol crucial în toate aceste producţii, însă, fireşte mecanismele din spatele lor sunt construite destul de superficial şi unidimensional de cele mai multe ori.
Cele două autoare ale capitolului propun o incursiune mult mai documentată şi aplicată asupra problemelor în cauză, relevând aspecte insolite şi demne de luat în calcul. Pornind de la ideea că instituţia matrimonială înregistrează în ultimul timp o scădere considerabilă în rândul populaţiei, Magdalena Hodalska şi Izabela Dixon caută stimulii şi răspunsurile adecvate acestei stări de fapt: printre ele, dorinţa masculină de a nu pierde controlul, care constituie însăşi piatra de temelie a masculinităţii, indusă cultural şi social de secole joacă un rol extrem de important, determinând sectorul masculin să se retragă în faţa unui potenţial angajament romantic sau să utilizeze un întreg arsenal de tehnici evazive pentru a nu fi obligaţi la o confruntare mai directă. Fireşte, aceasta este şi consecinţa faptului că educaţia dată băieţilor şi fetelor este departe de a fi egală, astfel încât mulţi psihologi au remarcat cum tinerele fete sunt învăţate să verbalizeze stări şi sentimente, cu alte cuvinte, să îşi exprime nemulţumirile şi angoasele în cadrul unei relaţii mult mai mult decât băieţii, care sunt încă aflaţi sub o paradigmă centrată pe acţiune concretă. Tocmai de aceea, bărbaţii sunt mult mai susceptibili cu privire la emoţii, sentimente şi relaţii, mai ales de lungă durată, ajungând să vadă căsătoria sau parteneriatul îndelungat ca pe o coerciţie, comparat deseori cu o închisoare.
Strangers on our Doorstep and Strangers in our House… reprezintă unul dintre cele mai necesare volume aplicate asupra lumii contemporane. Lectura nu va eradica, bineînţeles frica (de altfel, ea nici nu trebuie eradicată, fiind un element la fel de esenţial în supravieţuirea noastră ca toate celelalte), dar cel puţin va tempera acele frici sau atitudini dovedite a fi nu doar ilogice, ci şi ameninţătoare la adresa propriei serenităţi şi a altora, pentru că nu de puţine ori, fricile se transformă în acţiuni, mai ales când sunt conotate politic şi social, iar frica faţă de străini şi imigranţi, faţă de un altul sau faţă de certe grupuri a dat naştere, de-a lungul timpului, la valuri de furie şi exasperare, la carnagii şi genocid. „Ficţionalizarea realităţii” poate da naştere unei realităţi în care nimeni nu ar vrea să trăiască.
■ Magdalena HODALSKA, Cătălin GHIŢĂ, Izabela (eds.)
Strangers on our Doorstep and Strangers in our House: Inter-Disciplinary Approaches to Fears and Anxieties.
■ Inter-Disciplinary Press, , 2016, 174 p.
