Ramona Ardelean: Societatea deschisă sau disoluţia identitară. Avatarurile unei idei
Remarcabila analiză întreprinsă de tânărul cercetător Mihai-Bogdan Marian anticipează şi ultimul mare pericol al societăţii deschise, a cărui „undă de şoc” pare a se propaga tot mai mult spre spaţiul european, fapt care s-ar traduce printr-un amestec al populaţiilor ce poate avea ca efect prăbuşirea sau disoluţia actualelor societăţi europene
Cât se poate de actuală în contextul noii paradigme sociopolitice a postmodernităţii, recenta carte a lui Mihai-Bogdan Marian, Societatea deschisă contra Societăţii deschise, este o analiză extrem de pertinentă şi de lucidă a metamorfozelor conceptului de societate deschisă, de la germinarea lui ca idee în filosofia lui Bergson, la înflorirea lui ca teorie sau ideologie social-politică,
înfăptuită de Karl Popper, şi, în fine, la implementarea lui ca paradigmă, care a dus la crearea noii noastre ordini şi realităţi sociale.
Avem de-a face, aşadar, cu avatarurile unei idei. Ideea de societate deschisă, profund nobilă, generoasă şi umanistă la origine, dar care prin străvechiul mecanism sau tertip al ataşării emoţionale de ea, atât de specific „festelor” istorice, devine un vehicul al militantismului sau misionarismului „obtuz şi activ” care, proliferând forme noi de conflict, violenţă şi vărsare de sânge, o apropie periculos de mult de orice altă ideologie de tip totalitar.
În contrast cu societatea închisă, supusă rigorilor centralismului, paternalismului, dogmatismului şi condiţionărilor socio-istorice, care se înscriu pe traiectoria unei mişcări centripete, societatea deschisă se înscrie pe traiectoria inversă a mişcării centrifuge, fiind străbătută de suflul, de idealul libertăţii individului, al „salvării” şi eliberării acestuia de toate chingile şi barierele etnice, religioase şi culturale, pe scurt, de toate condiţionările tradiţionale, încercând să mute această pluralitate şi diversitate culturală într-un spaţiu public global, bazat pe principii civice universale.
Dar cum se-mpacă, mă-ntreb, în ideologia societăţii deschise, promovarea pluralismului şi diversităţii culturale, date de experienţe sau „condiţionări” socio-culturale diferite, cu tendinţa contrară de eliberare sau emancipare chiar de aceste condiţionări socio-culturale diferite, devenite între timp identităţi socio-culturale diferite, adică expresii ale diversităţii şi pluralităţii?
Cele două tendinţe contrare, una de afirmare a diversităţii identităţilor culturale, respectiv a diversităţii spaţiilor private, a spaţiilor identitare, iar cealaltă de negare, subminare şi eliberare de ele nu se pot, logic, împăca. Prin urmare, „inginerii sociali” ai societăţii deschise, depăşind distincţia dintre „public” şi „privat”, prin care omul făcea dovada (cel puţin a) bidimendionalităţii sale, au recurs la amputarea, eliminarea sau înlocuirea dimensiunii private, lăsându-i acestuia o singură dimensiune, cea a spaţiului public (global) sau a exteriorităţii, atât de caracteristice omului unidimensional al societăţii noastre.
Relativizarea tuturor valorilor, prin recunoaşterea faptului că nicio valoare nu e superioară alteia, a dus şi la relativizarea, slăbirea sau secularizarea spaţiului privat, a spaţiului identitar, a cărui importanţă este într-o descreştere şi-ntr-un declin fără precedent, vecine cu nihilismul. Tocmai datorită acestui relativism, nu se mai poate pune problema înlocuirii pe acelaşi nivel, a unei valori cu alta sau a unui spaţiu privat (creator de valori) cu un alt spaţiu privat (creator de valori superioare), ci a înlocuirii de niveluri, spaţiul privat fiind înlocuit de spaţiul public global.
Considerat sursa, terenul propice de manifestare a tuturor prejudecăţilor şi conflictelor inter-umane, spaţiul privat, caracterizat de rădăcina relaţiilor sau ramificaţiilor afective cu comunitatea primară, naturală sau „de apartenenţă”, a fost, prin urmare, vizibil slăbit şi destructurat, individul, despuiat şi eliberat de orice constrângeri sau „condiţionări” emoţionale cu comunitatea-rădăcină rămânând complet singur, complet liber şi complet expus absorbţiei spaţiului public. Karl Popper însuşi, teoreticianul conceptului de societate deschisă, afirmă convins că legăturile afective, ce caracterizează relaţiile dintre membrii comunităţilor naturale, trebuie înlocuite cu relaţii pragmatice şi raţionale, specifice comunităţilor artificiale.
Smuls, separat şi rupt de „ai lui”, de comunitatea de origine care-i asigura privilegiul şi confortul acelui spaţiu privat, acelui spaţiu al identităţii culturale, individul devine cu totul expus controlului şi cenzurii spaţiului/autorităţii publice sau comunităţii artificiale, dată de autorităţi, instituţii, corporaţii şi medii virtuale. Prin aceasta, se obţine un rezultat diametral opus celui din teorie, care viza un control cetăţenesc riguros şi critic asupra autorităţii publice şi nu viceversa, cum se-ntâmplă în realitate, când individul rămas singur în faţa mecanismului autorităţii publice nu dispune de suficiente resurse şi instrumente care să-i permită controlul şi cenzura asupra actului de autoritate/conducere, rezultând astfel un monopol social de proporţii, ce contrastează puternic cu ideea de societate deschisă şi pluralism social.
Prin acest aspect al monopolului şi controlului social, văzut ca o „structură de comandă centralizată”, ce anulează, paradoxal, chiar premisele teoretice ale societăţii deschise, cele legate de spaţiul privat al libertăţii şi identităţii, ideologia societăţii deschise tinde să se asemene îngrijorător de mult cu ideologia societăţilor închise de tip totalitar, mai ales cu cea de tip comunist. Astfel, renunţarea la comunităţile naturale, de apartenenţă în favoarea comunităţilor artificiale, virtuale sau online ne „închid”, iată, în propriile, goale şi vide, singurătăţi, lăsându-ne la cheremul unei autorităţi publice despotice şi atotputernice care guvernează peste o societate globală constituită din indivizi anonimi, disparaţi, uniformizaţi, clişeizaţi, depersonalizaţi şi unidimensionalizaţi.
Având, deci, tendinţa de a monopoliza întreaga realitate socială, globală de-acum, graţie expansiunii tehnologice, societatea deschisă pare a fi susţinută de o puternică reţea de organizare, ale căror acţiuni, atunci când întâmpină o rezistenţă mare, sunt urmate de intervenţii militare ale unor state ce se erijează în „sanctuare ale societăţii deschise” împotriva altor state a căror coeziune internă a fost deja slăbită sau chiar distrusă. Astfel, societatea deschisă ajunge să comită acţiuni de tip militant sau mesianic care o apropie de cele cu iz totalitar.
Absurditatea implementării ideii de societate deschisă devine şi mai evidentă atunci când vedem cum chiar în Europa, cea care a creat conceptul de societate deschisă, li se cere europenilor autohtoni, indiferent de naţionalitate, să renunţe până şi la ceea ce-i defineşte ca spaţiu identitar-cultural, pentru a deschide porţile valurilor de imigranţi având alte valori sau spaţii cultural-identitare. Aceasta arată că propunerea paradigmei societăţii deschise fie şi-a alterat sensul şi presupoziţiile fundamentale, metamorfozându-se prin implementare şi devenind de nerecunoscut, fie a reprezentat o enormă eroare conceptuală de la început, consecinţe acesteia vorbind de la sine cât se poate de concret.
Să ne mai mire în acest context recentul brexit? El a fost primul mare semnal de alarmă în faţa iminenţei unui pericol, a unei prăbuşiri, a unei pierderi sau disoluţii nu de ordin economic, financiar, ci a unei pierderi sau disoluţii de ordin identitar.
Remarcabila analiză întreprinsă de tânărul cercetător Mihai-Bogdan Marian anticipează şi ultimul mare pericol al societăţii deschise, a cărui „undă de şoc” pare a se propaga tot mai mult spre spaţiul european, fapt care s-ar traduce printr-un amestec al populaţiilor ce poate avea ca efect prăbuşirea sau disoluţia actualelor societăţi europene. Ajuns în acest punct de cotitură, Mihai-Bogdan Marian lansează o întrebare radicală: Este compatibilă paradigma societăţii deschise cu natura umană? O întrebare la care suntem invitaţi să medităm cu toţii, motiv pentru care recomand cu toată seriozitatea lectura acestei cărţi, atât de revelatoare în acest sens.
■ Mihai-Bogdan Marian, Societatea deschisă
contra Societăţii deschise, Editura Ideea Europeană, Bucureşti, 2016
