Ștefan Aug. Doinaş s‑a impus şi ca un temeinic teoretician şi comentator de poezie, fiind fascinat de spaţiile de interferenţă între poezie, filosofie şi religie, ca în Tragic şi demonic (1980), preocupat însă şi de tema expresivităţii limbajului poetic, sau de raportul dintre identitate şi alteritate în structurarea lirismului, sau de reflexele etice ale textului. Unele eseuri se referă la conceptul de „modă poetică”, radiografiat din perspectivă teoretică şi ilustrat cu exemple peremptorii: „Moda poetică este un fenomen parazitar de mimetism artistic, cantonat în stricta actualitate şi, deci, trecător, care – refuzând modelele înaintaşilor şi vânând cu ostentaţie noul – propune mereu alte fetişuri, urmăreşte succesul în locul valorii, confundând originalitatea cu noutatea, cultivă maniera şi clişeul în dauna conţinutului de substanţă, constituind astfel o şcoală a facilităţii şi a imposturii”.
Sancţionând moda poetică pe temeiul voinţei de individualizare a creatorului, care trebuie să îşi definească fizionomia proprie cu acurateţe, renunţând la imitaţie, aleatoriu, sau resentiment, poetul validează imperativul valorii repudiind mimetismul, „beţia de imagini”, inflaţia verbală, „dispreţul pentru formă”, falsa profunzime şi delirul expresiv: „O tentativă de a distinge, cât mai eficient cu putinţă, ceea ce este valoare autentică şi durabilă, de ceea ce reprezintă doar aparenţa ei, ni se pare a fi o datorie critică obligatorie a ceasului de faţă”. Ştefan Aug. Doinaş nu neagă unele aspecte pozitive, benefice ale „modei poetice”, spiritul emulativ elanul remodelării de sine, dar şi elanul inedit, spectrul stimulator al creaţiei („Moda poetică, asemenea modei vestimentare, este întreţinută de un insaţiabil interes faţă de noutate: este foamea spirituală a personalităţilor în creştere, a noilor generaţii cărora fronda specifică vârstei, dorinţa de afirmare, precum şi sârgul de a‑şi ocupa poziţiile în structurile culturale ale societăţii le dau o agresivitate benignă. Reflexul ei în masa cititorilor de poezie se aseamănă cu pojarul la copii; este semnul că o anume realitate culturală e trăită ca o vârstă a spiritului”).
În eseurile despre poezie, Doinaş vădeşte comprehensiune empatică pentru modalităţi variate ale poeticii, definindu‑se prin „conştiinţa pluralităţii valorilor” (Gh. Grigurcu), şi racordare la modernitate, cu o viziune orfică asupra limbajului, căci cuvântului îi este atribuită o amplitudine vizionară şi un sens mitopoetic: „Când la întrebarea nietzscheană: «Cine vorbeşte?», un Michel Foucault răspunde: «Cuvântul vorbeşte», funcţia mitopoetică este implicit afirmată; mai mult. Limbajul însuşi devine prima fiinţă mitologică a lumii moderne; fiinţă activă şi metaforică, al cărei glas pare doar a fi glasul Poetului, şi a cărei structură pare a fi structura Realului. În fond, aşa cum susţine Mallarmé, poetul modern este chemat să «cedeze iniţiativa cuvintelor». În felul acesta, poetul nu mai este decât ocazia de a se manifesta a Poeziei”. Distingând net modernismul poetic de poeticile romantice sau clasiciste, Doinaş consideră ca particularitate definitorie a poeziei moderne procesul de autonomizare a limbajului poetic: „Aceasta ar fi, aşadar, caracteristica esenţială a poeziei moderne: angajată într‑un dramatic proces de autarhizare a Limbajului poetic – care vrea să se hrănească şi să existe exclusiv pentru sine – dialectica ei, cultivând de preferinţă tehnica negaţiei, pulverizează în egală măsură Eul liric (fundament al oricărui romantism) şi Realul obiectiv (fundament al oricărui clasicism)”. În eseurile lui Doinaş aspiraţia spre clasicitate, spre rigoare formală, spre echilibru legitimează calmul valorilor, dar şi ritmul măsurat şi amplu al erudiţiei, căci referinţa livrescă este de fapt a doua natură a cărturarului.
Temele eseurilor lui Doinaş se remarcă prin diversitate, deschidere culturală, căci, indiferent dacă scrie despre metaforă şi viziune, despre formulă, manieră şi clişeu poetic, despre poezie şi experiment sau despre starea de graţie şi starea de criză, Ştefan Aug. Doinaş păstrează, în ton şi în maniera de a scrie, disciplina austeră şi spiritul grav precum în textul programatic Poezia – expresie a condiţiei umane, unde viziunea lirică este „un fel de geometrie neeuclidiană”, în timp ce poezia este „o aventură a spiritului care luptă cu sine însuşi”. Eseistul relevă fragilitatea cuvântului, vehicul al poeziei ce trebuie să facă faţă „necesităţilor interioare” ale spiritului uman. În acest sens, identitatea poeziei moderne reiese din conştiinţa limitelor ce dezvăluie un „antrenament ritual al libertăţii interioare”, exprimându‑se astfel „lupta poetului cu materia – nu atât rebarbativă, cât neputincioasă – a limbii, dinamitarea ei, pentru a o face să câştige dimensiunea care‑i lipseşte”. Din conştiinţa limitelor condiţiei umane, se formulează ipoteza libertăţii interioare a omului, poezia nefiind altceva decât „antrenamentul ritual al acestei libertăţi”. Elementele constitutive ale lirismului sunt, scrie Doinaş, nu atât afectivitatea şi intelectul, ci fantezia, care „în locul adevărului obiectiv” vrea „să‑şi impună propriu adevăr; în locul discursului logic, ea îşi făureşte o nouă formă de expresie, în locul unui instrument deja constituit, ea îşi inventează clipă de clipă limbajul”. Explorând legile, mecanismele şi finalităţile actului poetic, Ştefan Aug. Doinaş este un poet şi un eseist subtil şi rafinat, al cărui scris îmbină frenezia conceptuală şi tonul măsurat, într‑o frază critică austeră, cu contur apolinic.
Bibliografie critică selectivă:
Balotă, Nicolae, Euphorion. Ediţia a II‑a revăzută şi adăugită, Editura Cartea Românească, Bucureşti, 1999; Boldea, Iulian, Ştefan Aug. Doinaş şi poetica neomodernistă, în revista Studia Universitatis „Petru Maior”. Series Philologia, nr. 4, 2005; Boldea, Iulian, Eseistica lui Ştefan Aug. Doinaş, în revista „România literară”, nr. 25, 2009; Boldea, Iulian (coord.), Ştefan Aug. Doinaş – repere critice, Editura Dacia XXI, Cluj‑Napoca, 2011; Boldea, Iulian, Istoria didactică a poeziei româneşti, Editura Aula, Braşov, 2005; Cistelecan, Al., Poezie şi livresc, Editura Cartea Românească, Bucureşti, 1987; Cotruş, Ovidiu, Meditaţii critice. Ediţie îngrijită şi studiu introductiv de Ştefan Aug. Doinaş, Editura Minerva, Bucureşti, 1983; Creţu, Ioana‑Narcisa, Valori stilistice în creaţia lui Ştefan Aug. Doinaş, Editura Universităţii ”Lucian Blaga din Sibiu / De Zevenslapers ‑ Leuven, 2003; Fanache, V., Eseuri despre vârstele poeziei, Editura Cartea Românească, Bucureşti, 1990; Negoiţescu, I., Scriitori contemporani. Ediţie îngrijită de Dan Damaschin, Editura Dacia, Cluj‑Napoca, 1994; Nemoianu, Virgil, Surâsul abundenţei. Cunoaştere lirică şi modele ideologice la Ştefan Aug. Doinaş, ediţia a II‑a, revăzută şi adăugită, Fundaţia Culturală Secolul 21, 2004; Pantea, Aurel, Ştefan Aug. Doinaş (studiu monografic), Editura Limes, Cluj‑Napoca, 2007; Pop, Ion, Lecturi fragmentare, Editura Eminescu, Bucureşti, 1983; Regman, Cornel, Dinspre „Cercul literar” spre „Optzecişti”, Editura Cartea Românească, Bucureşti, 1997; Simion, Eugen, Scriitori români de azi, vol. II, Bucureşti‑Chişinău, Editura David Litera, Bucureşti‑Chişinău, 1998; Şimăndan, Emil, Întoarcerea acasă: Ştefan Aug. Doinaş în dialog cu Emil Şimăndan. Editura Fundaţiei „Ioan Slavici”, Arad, 2003.
■ Profesor univ., scriitor, critic, teoretician şi istoric literar, eseist
Iulian Boldea
