Chagall trăieşte în sărăcie. Noaptea pictează în atelierul ticsit şi dezordonat, pe pânze improvizate din feţe de masă, cearşafuri sau cămăşi de noapte, ziua continuă să studieze.
„Am ales pictura, căci îmi era la fel de vitală ca aerul. Mi s-a părut o fereastră prin care pot să-mi găsesc scăparea într-o altă lume” afirma Chagall într-un interviu. A citi cartea sa, apărută la Hasefer în anul 2000, tradusă de Oana Popescu, Viaţa mea, este un deliciu. Ultimul rând din carte exprimă tristeţe: „Şi, 
poate, Europa o să mă iubească şi, o dată cu ea, Rusia mea”. Chagall scria aceste cuvinte la Moscova, în 1922. Nu bănuia că va ajunge unul dintre cei mai cunoscuţi artişti plastici ai secolului XX, alături de Picasso, Dali ş.a.
Moşe Segal s-a născut la 7 iulie 1887, la Vitebsk, în Belorus. A murit la 28 martie 1985, în Franţa, a doua sa patrie. Impresionist, apoi cubist, suprarealist a realizat plafonul pictat al Operei din Paris, vitraliile Sinagogii de lângă Spitalul Hadasa din Ierusalim, sute de lucrări de valoare inestimabilă. Părinţii săi sunt analfabeţi; fiul învaţă să scrie, să citească şi să cânte la vioară. Primele cunoştinţe le primeşte la şcoala evreiască, apoi va urma o şcoală laică. Doreşte să devină pictor, la început însă lucrează ca ucenic la un fotograf (1906). Înfruntând multe greutăţi, în anul următor pleacă la Sanct-Petersburg, unde, în 1907, devine elevul lui Nicolai Roerich, director al Academiei de Arte Frumoase. Chagall îşi va continua studiile mai târziu cu Lev Bakst, la Şcoala Svansev, care îi reunea pe reprezentanţii avangardei ruse. În anul 1910 ia parte la expoziţia colectivă organizată de Şcoală. Se hotărăşte să plece în Franţa. În acest timp se logodeşte cu Bella Rosenfeld, care îl va aştepta la Vitebsk vreme de patru ani. Se vor căsători în anul 1915. Ajuns la Paris, artistul îşi adaptează numele limbii franceze. La început locuieşte în cartierul Montparnasse, apoi se mută în La Ruche, unde existau aproximativ o sută de ateliere de pictură. Chagall trăieşte în sărăcie. Noaptea pictează în atelierul ticsit şi dezordonat, pe pânze improvizate din feţe de masă, cearşafuri sau cămăşi de noapte, ziua continuă să studieze. Îi cunoaşte pe poeţii Max Jacob şi Guillaume Apollinaire.
Cu sprijinul pictorului Robert Delaunay, lucrările lui Chagall sunt primite la Salonul de Toamnă (1912). În anii 1913 şi 1914 îşi expune la Berlin tablourile pictate la Paris. În 1914 îşi vizitează familia în Vitebsk şi, surprins de izbucnirea războiului, va rămâne în Rusia timp de opt ani. În cercul cunoscuţilor din capitală se află poeţii Vladimir Maiakovski, Serghei Esenin şi Alexandr Blok. Se apropie anul 1917, care aduce cu sine revoluţia şi războiul civil. În Rusia sovietică, evreii vor deveni în sfârşit cetăţeni cu drepturi depline. În anul 1918, Chagall primeşte funcţia de comisar al artelor frumoase în gubernia Vitebsk. În ianuarie 1919, inaugurează şcoala de arte frumoase din Vitebsk şi muzeul municipal. Această euforie este totuşi de scurtă durată. În Atelierul Liber înfiinţat de el, Chagall ajunge în conflict cu pictorul Kazimir Malevici, leader al artei avangardiste. Forţat să-şi dea demisia, părăseşte oraşul Vitebsk în mai 1920 şi se mută la Moscova. Aici pictează decoruri teatrale şi realizează totodată decoraţiile pereţilor Teatrului Evreiesc.
Totuşi, picturile sale nu încap în tiparele esteticii impuse de revoluţie. În anul 1922, fără să mai aştepte ca situaţia să devină disperată, Chagall se hotărăşte să emigreze. Prima etapă din viaţa lui Chagall ca exilat se desfăşoară la Berlin, oraş în care şi-au găsit deja refugiul mulţi emigranţi ruşi. În anul 1923, la chemarea lui Blaise Cendrars, Chagall părăseşte Germania îndreptându-se spre Franţa. Are câteva expoziţii, printre altele la New York (1926).
Ambroise Vollard, proprietarul unei galerii şi editor de gravuri, îi comandă ilustraţii pentru Suflete 
moarte de Gogol; mai ilustrează şi alte cărţi, Fabulele lui La Fontaine şi Biblia. Situaţia materială a pictorului se îmbunătăţeşte, călătoreşte în Palestina, Olanda, Spania şi Italia. Se înmulţesc însă semnele ameninţătoare ce prevestesc apropierea unui nou război mondial. După izbucnirea războiului în 1939, se mută cu familia în sudul Franţei. În cele din urmă, în anul 1941, familia Chagall pleacă la New York. În septembrie 1944, soţia sa Bella moare în urma unei infecţii. În America, pe lângă tablouri, artistul creează şi scenografii pentru spectacolele de balet Aleko de Ceaikovski şi Pasărea de foc de Stravinsky. În 1948 se stabileşte împreună cu pictoriţa canadiană Virginia Haggard la Orgeval, în apropierea Parisului. Legătura lor durează până în 1952, când Marc Chagall o întâlneşte pe Valentina Brodski, numită de el Vava. Se vor stabili la Paris în apartamentul Vavei, pe insula Saint Louis. Din anul 1966, locuiesc la Saint-Paul-de-Vence, lângă Nisa. Chagall merge de mai multe ori în Israel, unde realizează picturi murale în clădirea Knesseth-lui (Parlamentul) din Ierusalim.
În ultimii ani ai vieţii, Chagall continuă să lucreze neobosit. Pictează, se ocupă de sculptură, ceramică şi litografie, proiectează vitralii. La solicitarea ministrului Culturii, scriitorul André Malraux, decorează între anii 1963-1964 plafonul Operei din Paris. Pe 7 iulie 1973 se inaugurează la Nisa Musée National Message Biblique Marc Chagall, a cărui colecţie cuprinde opere donate de pictor statului francez. Pe la începutul anilor optzeci, Chagall revine la formate mici. Cu arta lui atât de personală, va crea încă multe tablouri şi gravuri.
Moare la 28 martie 1985 în Saint-Paul-de-Vence, la nouăzeci şi opt de ani. Marc Chagall a intrat în istoria picturii fără să-şi fi creat propria şcoală. Până în ziua de azi nu se cunoaşte un alt artist care să se fi raportat la creaţia lui. Poezia sentimentală a tablourilor sale, onirismul lor care îşi are rădăcinile în folclorul evreiesc şi în spiritul poporului rus, culorile strălucitoare care ar fi pu-tut fascina pe mulţi artişti nu şi-au găsit adepţi.
