Comunismul cu rele şi rele – se impune ca o carte de înalt angajament moral în actualitatea societăţii noastre actuale, o carte de excepţională combativitate şi civism, atât de necesar încă azi, după două decenii şi jumătate de la înlăturarea totalitarismului comunist în România.
Între publiciştii de azi, abordând chestiuni literare şi culturale în contextul larg al actualităţii noastre sociale şi politice, Magda Ursache se evidenţiază cu prisosinţă ca fiind una dintre vocile cele mai consecvente şi mai răspicate în condamnarea, fără echivoc, a compromisurilor de orice fel dintr-o democraţie ce pare a-şi afla încă foarte greu matca reală, după ce în decembrie ‘89 regimul totalitar comunist a fost înlăturat definitiv, prin angajamentul revoluţionar al maselor. Articolele sale, publicate în diverse reviste, cu o ritmicitate impresionantă, impun un spirit polemic agresiv, de bună calitate discursivă şi demonstrativă, impresionând de fiecare dată prin atitudinea tranşantă cu care abordează teme ce vizează, mai ales, moralitatea lumii noi (reciclate?!), ce se coagulează în jurul intereselor generale care ar trebui, cel puţin principial, să dea ţării statut de modernitate europeană, în deplinul înţeles al cuvântului. Astfel, una din temele predilecte, temă de o acuitate incontestabil actuală, este cea a sancţionării ororilor comunismului şi a respingerii categorice a oricăror reminiscenţe în viaţa civică, sub diverse forme de manifestare, a mentalităţilor şi practicilor acestuia. Adunate între copertele unui (voluminos) volum – Comunismul cu rele şi rele (Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2013, reeditat, ca supliment al revistei Contemporanul, în noiembrie 2014, Editura EuroPress, Bucureşti), ele se înfăţişează ca un veritabil rechizitoriu al modului în care se prezintă istoria actuală a României, parcurgând un mers înainte oscilant: „După evenimentele din captivantul Decembrie, am asistat la schimbări spectaculoase de macaz. Omul internaţionalist – proletar – a devenit om global (thinking globally), neaparat transetnic. Ieri pe placul Moskovei, cu ochii-ţintă la steaua roşie, azi pe placul Americii, cu ochii-ţintă la toate stelele ei”. Una din ţintele constante ale atacurilor este acea condamnare publică a comunismului – „Raportul Tismăneanu” – care este departe de a satisface, din punct de vedere politic şi istoric, aşteptările naţiunii, întrucât „decomunizarea” se face „fără o rememorare exactă a crimelor com
unismului”. Mai mult chiar, el îndeamnă la „cumpătare”, la o „judecare la rece”, „fără resentimente”, „nepătimaş”, a întregii epoci de după război, în care „după calculele Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România”, peste două milioane de oameni au trecut prin închisori, lagăre, domicilii obligatorii, deportări, în vreme ce în Raport sunt menţionaţi „aproximativ 600.000 de deţinuţi politici”, trecându-se astfel uşor peste „rezistenţa în munţi, ca şi «experimentul Piteşti», vârful terorii, fenomen unic în lagărul estic”. Dar, spune Magda Ursache, acest Raport reflectă, de fapt, o anume stare de spirit pe care vechea nomenclatură de partid şi securiştii reintegraţi în viaţa politică a societăţii actuale, caută a o inculca în conştiinţa publică, întrucât ei „vor să uite, nu să-şi amintească; să şteargă din minte trecutul, înainte de a-l rememora corect”. Or, publicista nu înţelege să accepte asemenea mistificări („cum să vorbeşti detaşat despre anii de teroare anti-românească, de degradare morală, despre anii violenţei extreme în aşa-zisa reeducare?”), spunând cu îndârjire: „Eu nu pot” căci „mă obsedează atrocităţile carcerale din perioada Dej-Pauker-Teohari”, alăturându-se astfel celor care au scris despre toate acestea: „În ce mă priveşte, nu cred în mustrările de cuget ale activiştilor profitori, pocăiţi după ‘89”, ea militând pentru „trezvirea sufletului şi minţii”, căci „memoria vie e o biserică vie”. Din acest punct de vedere, cartea domniei sale, primeşte unitate în abordare, în dezbatere, sub imperativul denunţat ferm: „O scurtă recapitulare a istoriei live se impune”. Este ceea ce şi face, desigur nu cu instrumentele ştiinţifice ale istoricului de profesie, ci cu acelea ale scriitorului, ale publicistului prob, intrat în bătălie cu conştiinţa demnă, fără ezitări şi mai ales fără nici un fel de temeri întrucât, spune domnia sa răspicat: „nu numai că sunt martor-supravieţuitor cu greu al totalitarismului, dar l-am trăit pe propria piele”, ceea ce vine ca argument în a-i justifica atitudinea: „Eu una, nu pot fi relaxată când rememorez crimele comunismului”, potrivindu-i-se întru totul caracterizarea de luptător, după expresia lui Théophile Gautier pe care îl citează: „urăşte şi iubeşte, respinge cu mânie, cu dezgust, cu scârbă (…) scrie încrâncenat, acuză cu uriaşă energie polemică. E ne-cuminte”. Ea însăşi considerându-se a fi fost „defetistă”, încă de pe-atunci manifestându-se ca o „deviantă, o turbulentă”, pentru că niciodată „nu mi-am propus să fiu cumite” (Îmi amintesc vorbele unui scriitor ieşean: „Al dracului muiere!”). Cu o aşa carte de vizită, polemicile sale se recomandă, de la sine, a fi incomode, demascatoare, justiţiare în felul lor.
Lectura numeroaselor volume de memorii, ale scriitorilor ca şi ale altor personalităţi din epoca trecută, îi provoacă o adevărată indignare întrucât descoperă în paginile acestor cărţi mistificări grosolane şi încercări de a falsifica o realitate istorică încă vie în atâtea alte… conştiinţe: „Tipărite postsocialist în avalanşă, memoriile fără memorie, recompunând trasee biografice prin omisiuni, ajustări jenante, minciuni crase, au sădit confuzie în minţile multora”. Este şi motivul pentru care le atacă, dovedindu-le, cu argumente, falsitatea. Iată, bunăoară, Lucia Demetrius: „O mistificatoare, gata să-i albească pe cei care i-au făcut ei bine, chit că bine nu i-au făcut încurajând-o să scrie, pe linie realist-socialistă, piese de teatru ca instrumente de luptă contra «foştilor», duşmani burghezi decăzuţi”. Ea „edulcorează” anii cincizeci, prefăcându-se a nu şti nimic „de luceferii negri din catacombe, cum îi numeşte Petre Pandrea pe capii Securităţii”, notând doar că „din ‘49, «n-am mai dus lipsă de bani», recompensată fiind pentru piesa de teatru pe subiectul naţionalizării. Şi când te gândeşti că naţionalizatul Malaxa îi oferise slujbă de funcţionară culturală bine retribuită”. O altă memorialistă, Nina Cassian, care „îşi modelează biografia ca pe-o ceară moale”, prefăcându-se a uita că în 1961, în revista Scrisul bănăţean spunea: „Visul meu cel mai arzător este să-mi închin întreaga viaţă, ca pe o odă, comunismului”. Sau, V. Tismăneanu (În lumea secretă a nomenclaturii. Amintiri, dezvăluiri, portrete, 2012) care vorbeşte despre confortul marilor demnitari comunişti ce locuiau în vile somptuoase „pe bulevardul Primăverii, fost Jdanov până-n ‘62” şi pe bulevardele de pe-aproape. Acolo locuiau Iosif Chişinevschi, Emil Botnăraş, Gh. Stoica, Pavel Câmpeanu, Nestor Ignat, Valter Roman ş.c.l., perimetrul acela constituind „Olimpul comunist”, prin care „Volodea se plimba cu bicicleta”, acolo fiind, cum notează memorialistul: „Totul occidental”. E o viaţă mondenă, ce nu avea nimic în comun cu felul cum îşi duceau traiul oamenii muncii. Şi notează, cu ironie, Magda Ursache: „Cum îşi treceau vilele unul altuia, aşa îşi treceau şi nevestele. Anuţa Grossman a fost căsătorită, înainte de torţionarul Pantiuşa, cu Sorin Toma, cel care l-a amuţit pe Tudor Arghezi aproape un deceniu; Ana Toma a sfârşit prin a fi soţia lui C. Pârvulescu. Alexandru Bârlădeanu a lăsat-o pe Liuba, fruct de export URSS, pentru actriţa Marcela Rusu, care a tecut la Baranga”. Alte memoriale falsificate, ale lui Silviu Brucan, Petru Dumitriu ş.a. Dar, Magda Ursache aduce în lumină date reale despre felul în care aceşti mondeni ţineau întreaga populaţie a ţării sub spaima unei terori continue. Ceea ce o revoltă în plus este faptul că această nomenclatură îşi prelungeşte năravurile până azi, când „vocile cer să uităm dictatura”, iar „mijloacele de (dez)informare funcţionează mai abitir ca pe vremea ceauşistă”. O atitudine antinaţională caută a dobândi dominaţie prin generalizarea ideii că patriotismul este „horribile dictu”, calificându-l „primitiv, caduc, înapoiat, antiglobalizant, în cel mai bun caz, iar criteriul etnic – handicapant”. În acest sens îl citează pe H.-R. Patapievici care în volumul Politice scria negru pe alb: „Românii nu pot alcătui un popor pentru că valorează cât o turmă”. Sau, în cuvântul rostit la lansarea revistei Idei în dialog: „Cultura română arată în momentul de faţă ca o maioneză tăiată. Am înfiinţat această publicaţie ca să dreg maioneza”. Magda Ursache nu se sfieşte a denunţa asemenea atitudini: „Cominterniştii au apărut iarăşi la suprafaţă, cu antiromânismul lor cu tot. Fardat altfel”. Se practică eliminarea din istoriile literare a marilor scriitori, pentru a se induce ideea că tagma condeierilor e sordidă, dominată de ură şi de ranchiună”. În schimb a apărut o literatură oportunistă („Temele oportuniste s-au ivit pe valul loviluţiei”). Magda Ursache e profund indignată, luând seama la indolenţa ce pare a-i fi cuprins pe toţi cei care nu iau atitudine înpotriva acestor agresiuni actuale asupra naţiunii: „Se practică asmuţirea pe categorii socio-profesionale. Nu mai solidarizăm, ci cârdăşim; coeziunea socială s-a dus pe apa sâmbetei, în urma efortului comun al unor istorici, etnologi, politologi, psihologi recenţi sau foşti propagandişti, specializaţi de decenii în a picura cucută (ideologică) în urechi”. Aşa încât cere imperativ demararea unei campanii de redeşteptare a demintăţii naţionale „pentru cultivarea mândriei naţionale”, în sensul cel mai nobil al noţiunii.
Structurat pe câteva capitole distincte în abordări tematice (Etica şi estetica memoriei; Amnezie sau amnistie?; Ceauşeşti fără Ceauşescu; După 20 de ani şi încă trei etc.), unitar ca atitudine şi monolit în idei, volumul de publicistică literară (nu numai) al Magdei Ursache – Comunismul cu rele şi rele – se impune ca o carte de înalt angajament moral în actualitatea societăţii noastre actuale, o carte de excepţională combativitate şi civism, atât de necesar încă azi, după două decenii şi jumătate de la înlăturarea totalitarismului comunist în România.
