La 14 decembrie 2022 a trecut în lumea nefiinţei prof. univ. dr. Ileana Hogea‑Velişcu (cu numele chinezesc Yang Ling), sinolog marcant de la Universitatea din Bucureşti, în vârstă de 86 de ani. Surprinşi de această veste dată de prietenii din România şi familia ei, noi, mulţi din cei care o cunosc, suntem cuprinşi de întristare şi regret. Cu o activitate didactică şi de cercetare de şase decenii în învăţământul românesc, având elevi răspândiţi peste tot, precum „piersicii şi prunii care umplu pământul”, d‑sa a adus contribuţii de neşters la relaţiile de prietenie dintre români şi chinezi, dar mai ales la diseminarea culturii chineze în România, fiind traducătoare de excelenţă, cărturar şi o veche prietenă a poporului chinez.
S‑a născut la 15 iulie 1936 în comuna Sudiţi, judeţul Ialomiţa, unde a făcut şapte clase primare, a urmat Şcoala Pedagogică de Învăţătoare din Călăraşi pe care a absolvit‑o în 1954. În urma examenului de admitere a intrat la Universitatea „C.I. Parhon” Bucureşti, Facultatea de Filologie, Secţia Slavistică, Specialitatea limba şi literatura rusă. Absolventă anul I de studii, a obţinut prin concurs o bursă de studii complete în străinătate şi a ales specializarea Filologie în R.P. Chineză, unde a ajuns în septembrie 1955. După un curs intensiv special pregătitor de învăţare a limbii chineze, din anul 1957 a făcut studii complete de cinci ani la Facultatea de Filologie a Universităţii Peking de mare prestigiu în domeniu, încheiate în anul 1962 cu calificativul Magna cum laudae. Întoarsă în ţară, este cadru didactic la Universitatea Bucureşti, Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine, Catedra de Limbi orientale, Secţia de limba şi civilizaţia chineză, unde a lucrat neîntrerupt timp de 44 de ani, urcând toate treptele ierarhiei academice şi obţinând gradul de profesor titular plin în 1997. Primeşte titlul de doctor în filologie în 1976 cu teza Receptarea literaturii chineze în România, specializându‑se în literatura universală şi comparată, sub îndrumarea prof. univ. Romul Munteanu. Este posesoare a Certificatului de traducător eliberat în 1966 de Ministerul Culturii, totodată membră a Asociaţiei de Studii Orientale (1970), a Centrului Internaţional de Sinologie Beijing‑China (1985), a Uniunii Scriitorilor din România (1990) etc. Numele ei apare şi în câteva lucrări de tipul Who’s Who editate în Anglia, China, Grecia, USA. Este distinsă cu Trofeul şi Diploma Omnia Opera pentru contribuţia la studierea culturii chineze în România, acordate de International Confucian Association (2015). Are la activ şi alte premii şi distincţii.
Între R.P. Chineză şi România s‑au stabilit relaţii diplomatice la 5 octombrie 1949 şi s‑a făcut primul schimb de studenţi în anul următor. Ileana Hogea se numără printre cea de‑a patra serie de studenţi trimişi de statul român la studii în China. La Universitatea Peking a studiat între septembrie 1955 şi iunie 1962 cu anul pregătitor şi facultatea, fiind formată sistematic şi în rigorile academice specifice disciplinei limba şi literatura chineză. Wang Huan, profesoară care i‑a predat chineza, a predat la Cambridge (1947), este traducătoare şi lingvistă, unul dintre primii profesori de chineză ca limbă străină. Pe vremea aceea la Universitatea Peking exista un mare număr de gânditori, filosofi, lingvişti, literaţi şi cărturari de renume, ei, fiind în floarea vârstei, predau în amfiteatru şi în sală studenţilor chinezi şi străini, pentru a transmite valorile culturii tradiţionale, ceea ce a fost efectiv o îndrumare directă în formarea tinerei studente românce şi a altor studenţi din Europa de Est. Ileana Yang Ling îşi aminteşte că profesorul Wang Li, lingvist de notorietate, cere în clasă studenţilor străini să rezume un text din Primăvara‑Toamna lui Zuo Qiuming (Zuo Zhuan, însemnări istorie dintre 722 şi 468 î. Chr.) studiat mai înainte, şi ea, bine pregătită, a făcut o compunere foarte bună, pentru care a apreciat‑o profesorul Wang, spunând adesea că studenta româncă Yang Ling e cea mai harnică. De asemenea, s‑a bucurat şi de cursurile unor mari nume, ca profesorii Wu Zuxiang, Lin Geng, Ji Zhenhuai, Zhou Zumo şi alţii. Lucrarea sa de licenţă este intitulată Chipul ţăranului în opera lui Lu Xun, avându‑l pe prof. univ. Wang Yao conducător ştiinţific. Generaţia de studenţi români ca Yang Ling au optat pentru studii într‑o ţară la mii de
kilometri distanţă, necunoscută de ei, departe de România şi familie, şi aveau de îndurat dorul de acasă, precum şi diverse inconveniente în viaţă, fiind foarte greu pentru unii. Totuşi, au fost norocoşi că s‑au bucurat de o atenţie deosebită din partea statelor chinez şi român, şi primitor, de cunoştinţe, experienţe, ţinută academică şi morală pilduitoare ale unor savanţi, de contacte directe cu cultura şi societatea chineză, de practica în care s‑au angajat, ceea ce le‑a marcat idealul, orizontul şi forţa, îndemnându‑i să‑şi investească energia în activitatea ulterioară în domeniul studierii civilizaţiei şi limbii chineze, schimburilor culturale bilaterale şi cauzei de prietenie între popoare.
Din anul 1962, când s‑a întors în ţară, Ileana Hogea a intrat în învăţământ, fiind cadru didactic la Universitatea din Bucureşti. La Secţia de limba chineză, înfiinţată în 1956, funcţiona şi Toni Radian, prima profesoară de chineză, cu studii filologice tot la Universitatea Peking începute din 1950, şi Ion Parepa, la fel, cu studii în China. Ei s‑au angajat cu abnegaţie într‑o muncă de pionierat, au pus bazele activităţii de pregătire a cunoscătorilor români de chineză, s‑au angajat în traduceri şi au onorat alte sarcini de consolidare a secţiei, cu multe rezultate în deschiderea drumurilor. Datorită relaţiilor de prietenie şi cooperare menţinute timp îndelungat la un înalt nivel între China şi România, activitatea didactică la Secţia de chineză a Universităţii Bucureşti s‑a dezvoltat fără întrerupere, fenomen performant între ţările din Centrul şi Estul Europei.
Predarea limbii şi culturii chineze românilor, întreprinsă de prof. Hogea‑Velişcu, cunoaşte două etape. Prima este reprezentată aproximativ de anii 1962‑2007, perioadă în care, în calitate de cadru didactic cu norme întregi la Universitatea Bucureşti, a lucrat alături de alţi colegi de catedră la formarea sutelor de studenţi de la specializarea limba şi literatura chineză, dintre care merită să o amintim pe prof. univ. dr. Luminiţa Bălan, şefa Catedrei şi directoare a Institutului Confucius, traducătoare distinsă cu Diploma de Excelenţă pentru Cartea Chinezească (2018) şi Premiul pentru Prietenie acordat de guvernul Chinei (2019); conf. univ. dr. Mugur Zlotea, prorector al Universităţii Bucureşti, şi alţi absolvenţi de înaltă calificare. I‑a fost student şi Constantin Lupeanu, diplomat, traducător şi scriitor, cu contribuţii remarcabile în traducerea şi editarea operelor literare chineze în România. Cea de‑a doua etapă a început din 1990 şi a fost continuată după pensionare; d‑sa a predat la Universităţile private Hyperion, Spiru Haret şi Dimitrie Cantemir, unde, prin cursurile de specialitate, a întemeiat programele de limba şi civilizaţie chineză din aceste instituţii. Pe lângă acestea, a ajutat şi mulţi tineri şi copii să înveţe limba chineză, pe cei de la Liceul „Mihail Sadoveanu”, pe unii în particular, le‑a înfăţişat o lume fascinantă pentru ei, a limbii şi culturii chineze. Cu două zile înaintea dispariţiei d‑sale, prof. Hogea‑Velişcu a dat o lecţie. Faptul că o profesoară octogenară, în ciuda împrejurărilor grele pricinuite de mulţi factori, îşi onora calea pe care a mers toată viaţa, cu elevii d‑sale, pentru cultură, este de admirat şi cinstit!
Prof. Hogea‑Velişcu, angajată într‑o muncă asiduă de cercetare pe tărâmul limbii, literaturii şi civilizaţiei chineze, cu un număr impresionant de studii, articole, lucrări, traduceri, manuale publicate, a contribuit în mod excepţional la întemeierea disciplinei de sinologie în România. Preocupată mereu de prezentarea într‑un mod şi limbaj indigenizat românesc a limbii chineze de o mare complexitate şi a culturii ei total diferită, a elaborat mai multe cursuri sau antologii destinate studenţilor români, ca acelea tipărite la Universitatea Bucureşti: Antologie de literatură chineză veche (1972), Formare şi transformare în arta spectacolului chinez (1983), Limba chineză veche. Morfo‑sintaxă. Lexic (1984), sau Limba chineză pentru români (vol. I şi II, în colaborare cu prof. univ. Ren Yuan, 1996).
Pasionată de literatura chineză, doamna profesor a realizat mai multe traduceri. În anii ’70 a publicat volumele Pasărea fericirii. Basme populare din China (Ed. Univers, 1973) şi Qu Yuan. Poeme (Univers, 1974) şi romanul vestit din secolul al XVII‑lea Visul din pavilionul roşu (3 vol., Ed. Minerva, 1975), toate în colaborare cu Iv. Martinovici. Despre această ultimă traducere, de un bine cunoscut grad de dificultate în echivalarea lingvistică, putem spune fără exagerare că ea reprezintă primul vârf în lanţul traducerilor româneşti din literatura chineză, deşi nu e o ediţie completă. Dicţionar al literaturii chineze clasice şi moderne (Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1983), primul de acest fel în România, cuprinde noţiuni de bază, scriitori, cercuri şi curente literare, opere de valoare, însoţite de consideraţii succinte şi puncte de vedere originale ale autoarei, realizat în baza consultărilor bibliografice chineze. Prin conţinutul ei bogat şi rigorile ştiinţifice, lucrarea este un instrument util, o carte de referinţă, pentru cercetarea specialiştilor sau informarea publicului care vrea să cunoască mai mult din tradiţia literaturii chineze.
Interesată din perioada doctoranturii de promovarea culturii chineze în România, doamna profesor s‑a cufundat ani de zile în documentare, în studiul materialelor vechi, şi a întreprins o valoroasă cercetare bazată pe surse istorice, astfel încât studiile ei sinologice au constituit repere de înalt nivel, cu un profil distinct, şi în studiul istoriei literaturii române şi al confluenţelor acesteia cu culturile lumii. Lucrările publicate mai ales în „Analele Universităţii Bucureşti”, ca Presa românească a sec. al XIX‑lea şi receptivitatea faţă de literatura chineză (1971), Argument chinez în gândirea lui Slavici (1971) sau Titu Maiorescu, primul traducător de literatură chineză în limba română (1983) au rămas clasice în domeniu. Tratatul Un stră‑român, boierul moldo‑valah Nicolae Milescu Spătarul, ambasador la Curtea Marelui August Kang Xi (Ed. Universităţii din Bucureşti, 2007), focalizând o viziune nouă, întărită de alte surse, inclusiv cele din China, şi necunoscute până atunci în România, viaţa, opera şi călătoria acestei personalităţi în China veacului al XVII‑lea, a rotunjit oarecum imaginea primului cărturar român ajuns în Orient. A participat, de altfel, şi la un proiect‑cheie de cercetare în filosofie şi ştiinţele sociale lansat de Ministerul Educaţiei din China – „Diseminarea şi influenţele lucrărilor culturale clasice chineze în afara graniţelor, secolul XX” – în coordonare generală a prof. univ. Zhang Xiping, contribuind cu o sinteză intitulată Propagarea în influenţa Marilor cărţi de învăţătură chineză în România secolului al XX‑lea. Trei veacuri de Confucius în limba română, care, printr‑o abordare laborioasă, a clarificat procesul istoric de traducere, editare şi reflectare aasupra confucianismului la români.
Prof. Hogea‑Velişcu s‑a dedicat aproape în exclusivitate relaţiilor culturale şi educaţionale chino‑române, slujind totodată şi cauza de prietenie dintre cele două popoare. Anul 1965 este marcat în cronica relaţiilor bilaterale şi prin organizarea reciprocă de expoziţii cu realizări economice în capitala celeilalte ţări; astfel, la ceremonia de deschidere a expoziţiei româneşti la Beijing de la 5 august a luat parte premierul chinez Zhou Enlai şi a tăiat panglica. Tânăra asistentă universitară Ileana Yang Ling, translatoarea delegaţiei române, a asigurat translaţia, dovadă a competenţei ei profesionale; o amintire preţioasă pentru ea. În septembrie 1997, când preşedintele Emil Constantinescu a făcut o vizită oficială în R.P. Chineză, prof. Hogea‑Velişcu a fost însoţitoare, reprezentând educaţia şi cultura românească, şi a fost primită de preşedintele Jiang Zemin al Chinei. În cariera sa a tradus de atâtea ori pentru delegaţiile chineze care au vizitat România, unele la nivel înalt, înlesnind cunoaşterea de către chinezi a României.
La 18 octombrie 1995 s‑a constituit Asociaţia Română de Prietenie cu Republica Populară Chineză având ca preşedinte pe Dr. Ec. Florea Dumitrescu, ambasador al României la Beijing (1978‑1983). Ileana Hogea‑Velişcu se numără printre membrii fondatori, reprezentanţi din diplomaţie, economie, ştiinţe, educaţie, cultură, presă etc., care şi‑au propus un demers temerar de întărire şi dezvoltare a relaţiilor de amiciţie şi colaborare în contextul noilor împrejurări internaţionale. Prin filialele înfiinţate ulterior ei au dat un avânt schimburilor şi colaborării teritoriale directe între China şi România, cu numeroase rezultate benefice ambelor părţi. În perioada 1999‑2014, Hogea‑Velişcu a asistat în calitate de coordonator la editarea celor patru volume din Evantaiul celor 10000 de gânduri. România şi China: Trei veacuri de istorie. Având un volum total de 234 de articole şi 2.154 de pagini, majoritatea autorilor – academicieni, oameni politici, diplomaţi, profesori universitari, scriitori, artişti, întreprinzători – au fost ei înşişi martori ai unor momente ale relaţiilor chino‑române; aceste scrieri au rămas materiale rare şi solide pentru cercetarea istoriei relaţiilor bilaterale. Patru ambasadori ai Chinei la Bucureşti au prefaţat succesiv şi fiecare în parte cele patru volume. Iată ce a scris ambasadorul Liu Guchang în prefaţa intitulată Vântul schimbărilor bate, dar prietenia rămâne a primului volum apărut în 1999: „Istoria, tradiţia, obiceiurile, credinţele religioase, starea economică diferă de la un stat la altul, iar căile de dezvoltare sunt specifice fiecăruia în parte. Tocmai datorită acestor diferenţe şi trăsături specifice, lumea noastră de astăzi a devenit şi mai frumoasă, motiv pentru care diferitele state pot învăţa unele de la altele, asimilând experienţa celuilalt, pentru a lua tot ce este bun spre înlăturarea slăbiciunilor proprii, pentru a impulsiona dezvoltarea de mai departe a societăţii umane. Ca două ţări şi naţiuni coexistente pe această planetă, China şi România se tratează dintotdeauna cu respect reciproc şi egalitate deplină, fără să se amestece vreodată în treburile interne. Acesta este motivul pentru care, de‑a lungul unei jumătăţi de secol, prietenia celor două state a reuşit să se menţină, în ciuda furtunilor petrecute în lume”. Prof. Hogea‑Velişcu a participat întocmai, prin competenţele profesionale, talentul şi dăruirea sa, la structurarea şi creşterea acestei prietenii.
În lumina senectuţii, doamna profesor ne‑a lăsat memorii în şase volume, în care, cu un condei de multă fineţe şi nostalgie, în chipuri foarte variate, a evocat viaţa şcolară petrecută cu Marcela Peneş, devenită personalitate exemplară a învăţământului românesc, cu care a legat o prietenie de o viaţă (Ninsori în toiul inimii, vol. I, Minerva, 2008); şi‑a mărturisit ficţional sentimentele din anii de studenţie la Universitatea Peking (Dragoste pe Buriganga: Miraj cu Chen, Memorii II, Duhul Azaleei: Visul cu Chen, Memorii III, Ed. Dio, 2013); protagonista ne‑a împărtăşit şi unele episoade din cotidianul didactic, îmbinând realul cu imaginarul (Ora 25: Amorvivi şi Zeyana în cetatea Anich, Memorii VI, Ed. Dio, 2017).
În vara anului 1962, când absolvea Universitatea Peking, i‑a dat un coleg chinez de grupă o poezie pentru a o conduce la întoarcerea ei în România: „Pe azuriul fără nori gata spre vest să se înaripeze/ Şi un suflu înmiresmat din mii de braţe vine/ Un vânt din răsărit la mii de kilometri poartă o învăţată acasă/ Şapte ani ca mierea în fagură cu flori seculare/ Mesageră de primăvară cu amiciţia sino‑română înflorită/ Şi la recoltarea fructelor vom ridica pahare”. Doamna prof. Ileana Hogea‑Velişcu a întruchipat, pe parcursul ei activ de peste şase decenii, cu devotament, în mod exemplar, idealul şi misiunea culturală pe care le‑a îmbrăţişat din tinereţe. A plecat dintre noi, dar roadele activităţii ei vor rămâne. Ceea ce a adunat cu hărnicie şi a creat original din măreţia culturilor noastre, cea chineză şi cea română, este ca albul şi roşul cu care împletim nişte mărţişoare, pe care i le dăruim cu recunoştinţă, cu dor.
■ Profesor universitar, eseist, cercetător, diplomat
Ding Chao
