Miracolul Greciei antice

Cum au ajuns grecii antici de la nomazi şi războinici la o civilizaţie înaltă, care a pus bazele civilizaţiei noastre de azi? Noile certitudini ştiinţifice pot să zgâlţâie vechile certitudini despre pelasgi, albanezi şi despre miracolul grecesc. În ultima vreme s‑a ajuns la concluzia că limba albaneză (cu dialectul gheg, mai conservativ decât dialectul tosk) este o relicvă vie a limbii pelasgilor. Herodot şi sumedenie de autori greci spun că regiunile care au fost invadate de triburile de nomazi războinici dorieni, eolieni, ionieni, attici sau acheeni – pe care ulterior romanii aveau să îi numească greci – erau populate din cea mai îndepărtată Antichitate de către pelasgi. Autorii greci afirmă că pelasgii nu cunoşteau limba greacă şi că aveau o civilizaţie superioară cuceritorilor. Mitologia, ca şi limba greacă, este indo‑europeană, cu puternice influenţe pre‑indo‑europene şi din Orientul Apropiat.

În mod sigur, ambele poeme homerice au fost compuse înainte de apariţia grecilor în Grecia. Niciun personaj din Iliada sau Odiseea, precum şi toţi zeii din text, nimeni nu e grec. Nimic nu e grecesc în poemele homerice – nici măcar Homer – decât limba greacă în care au ajuns până la noi. Iliada şi Odiseea nu puteau să fie compuse de greci, ci de către pelasgi. Pelasgii au învăţat limba cuceritorilor şi le‑au tradus în greacă. Pelasgii au transmis grecilor principalele lor achiziţii culturale.

Suedezul Johann Erich Thunmann a studiat popoarele din estul Europei şi a publicat în 1774 la Hamburg Über die Geschichte und Sprache der Albaner und der Wlachen (Despre istoria şi limba albanezilor şi vlachilor). El a demonstrat că valahii, la nord şi la sud de Dunăre, sunt urmaşii tracilor şi ai dacilor, numiţi şi geţi. El a arătat că bulgarii nu sunt slavi, a explicat originea pelasgă a albanezilor şi a susţinut autohtonitatea lor. Rezultatul cercetărilor lui a fost ignorat.

Numele personajelor şi zeilor din Iliada sau Odiseea, ale altor personaje din Antichitatea greacă şi multe toponime din Grecia sau din alte ţări cu ieşire la Mediterana nu au nicio asemănare fonetică ori semantică cu vreun cuvânt obişnuit din limba greacă. Aceste nume proprii corespund fonetic şi semantic cu cuvinte din limba albaneză. Voi prezenta aici doar câteva din aceste cuvinte, semnalate de albanologul Edouard Schneider în cartea Une race oubliée. Les Pélasges et leurs descendants, Ernest Leroux Éditeur, Paris, 1894. Etimologiile stabilite de Schneider sunt confirmate de către cercetătorul francez de origine albaneză Mathieu Aref, în Les Pélasges. Précurseurs de la civilisation greco‑romaine, Éditions Connessainces et Savoirs, Saint‑Denis, 2016. Aref e confirmat de etruscologul Dominique Briquel, profesor emerit la Universitatea Sorbonne din Paris.

Afrodita. În albaneză Afër dita înseamnă: aproape de ziuă, zori de zi, cea care e frumoasă ca ziua sau ca aurora, cea care străluceşte ca lumina zilei.

Agamemnon. E ka memnuë: cel ce gândeşte, reflectează, elaborează, organizează. În Iliada, el e generalisimul armatei acheene, însă acheenii încă nu apăruseră în zonă pe vremea Războiului de la Troia. Rezultă că acheenii în Iliada sunt un adaos târziu.

Ahile, numit în Iliada „cel cu picioare uşoare şi rapid.” Aq i lehtë: cel atât de uşor, cel atât de rapid. El e fiul lui Thetis, o nimfă a mării. Deti: mare (substantiv).

Ajax, cel mai viteaz după Ahile. Gjaks, Gjakës (pronunţat Jaks, Jakes): sângeros, ucigaş.

Alexandru, supranumele lui Paris, fiul lui Priam, regele Troiei; cât şi Alexandru cel Mare. Ka le sin andërr: născut ca un vis, fiul visului.

Amazoanele. E ma zanë: cele care capturează, reţin, privează de libertate.

Artemis. Art e mih, Arté miélh: câmpuri arate, câmpuri însămânţate.

Atena. E thena: cea promisă. Se ştie că zidul ciclopic de la Acropole din Atena e clădit pe pelasgi.

Casandra. A primit de la Apollon darul de a prevesti viitorul. Qes andërra: cea care interpretează visele.

Cronos. Koh ro: timpul trăieşte şi e perpetuu.

Dedal. Të dal, Të dalë: să ies, cei care au ieşit.

Dejaneira. Nevasta lui Hercule. I‑a dat cămaşa în care a ars. Diéga nieri: Eu l-am ars pe soţul meu.

Demetra. Dhê Motër: pământ‑soră.

Deukalion. Dukalua. Duk, duka: prinţ, lua: leu, lei.

Elena, fiica lui Zeus şi a Ledei, cât şi Elena cea răpită de către Paris. E lena, E lana: cea care a fost abandonată.

Epimeteu. Un titan care a creat animalele. E per mî dhé: pe pământ.

Hades. Ha deks: cel care devorează morţii.

Hera. Erh, erha: aer, atmosferă.

Hermes. Err mes: cel care ucide întunericul, tenebrele, cel care e funest.

Hermes Trismegistos. Kris me gishtë: cel care face să răsune corzile unei lire.

Homer. O merë! sau O mirë!: O, ce frumos! O, ce minunat!

Icar. Hik aïr, Hik n’aïr: cel care îşi ia zborul, cel ce pleacă în aer.

Laerte. Le urtë: născut înţelept, virtuos.

Latona. Le t’hana: ea naşte luna.

Menelaos. Men e la: cel care şi‑a pierdut capul sau raţiunea.

Odiseu, Odiseea. Udhës, Udhësi: călător, Udhë: cale, drum, călătorie.

Pandora. Pun me dor: lucru cu mâinile.

Penelopa. Penë e lyp: cea care are nevoie de un fir.

Poseidon. Pos dhên: dincolo de pământuri.

Priam. Pri iam: eu sunt ghidul, şeful, cel ce comandă şi organizează.

Prometeu. Pruë me dhê: adus cu pământ.

Telemac, fiul lui Odiseu, născut după plecarea acestuia la Troia. Numele lui e pronunţat de Penelopa la întoarcerea lui Odiseu. Të leu mec: Ţi‑am născut un băiat. Leu: născut, lehonë: lăuză. Cuvântul românesc lăuză sau lăuzie poate fi pus în legătură cu limba albaneză.

Themis. Zeiţa justiţiei, cu balanţa şi sabia. Të mys, T’mys: eu te ucid.

Uranos. Quielh u‑vran: cerul e acoperit.

Vulcan. Zeul latin al focului subteran. Malet vulkan zierm: munţii vomită foc.

Brindisi, port italian la Adriatica. Brin dashi: coarnele berbecului.

Bucefal, calul nărăvaş pe care Alexandru Macedon l‑a primit cadou. Buçë e falë: iapă nărăvaşă oferită cadou. Deci Bucefal nu era armăsar, cum se crede, ci era iapă.

Bucureşti. Bukur esht: cea care e frumoasă, frumoasa, frumoasă este ea. Prin extensie: prea frumoasa localitate. Aşa o fi fost încă de pe atunci. Aceasta nu exclude legenda cu Bucur Ciobanul, ci o confirmă. Bucurije: nume de fată la albanezi.

Byzanţ. Buzë esht, ësht, asht: este gura. Mica localitate Byzanţ era pe malul european şi pe cel asiatic, ca două buze ale unei guri. Buză din limba română se poate asocia cu limba albaneză. Trei sate din România se numesc Buzeşti.

Carpaţi. Marele Dicţionar Geografic al României, al lui Lahovari, din 1899, Vol. 2, p. 216, oferă trei etimologii: slavă, greacă şi latină. La pagina 188 spune: „Piatra de Caraiman este mult căutată pentru consistenţa şi tăria ei.” Carp înseamnă în albaneză stâncă, rocă. Se ştie că numele Carpaţilor provine din limba pre‑indo‑europenilor, unde Car‑, Cara‑ însemna piatră, după cum zice lingvistul nostru Sorin Paliga, confirmat de toţi lingviştii francezi.

Dalmaţia. Delmë, delmat: oaie, oile.

Geţii. Shigjetë: săgeţi. Numele de geţi, renumiţi pentru că trăgeau în nori cu săgeţi, se păstrează în cuvântul săgeţi.

Greci, Grecia. Graïcoï, Graeci, Graia sunt o populaţie pelasgică, ce avea un cult pentru Gré (femei bătrâne). Nume la albanezi: Gruïa, Gruë, Grua, Gra. Primii heleni veniţi în Grecia s‑au stabilit în vecinătatea acestor Graïcoï şi i‑au asimilat. Romanii i‑au confundat pe Heleni cu Graïcoï.

Iliricul, Iliria. I lirë: liber, independent.

Liguria. Lëcurë: oameni îmbrăcaţi în piei. Le gur: născuţi în stânci, troglodiţi.

Macedonia. Ma qe dhen: păzeşte boi şi oi; Ma kuaï qe dhen: păzeşte cai, boi şi oi. Kuaï: cai.

Marsilia. Marr siellia: a lua şi a da, a aduce. În portul Marsilia se făcea comerţ, iar comerţul arhaic era sub formă de troc: aduceai şi dădeai ceva ca să iei altceva.

Toscana, regiune în Italia unde erau etruscii, de origine pelasgică. Se poate asocia cu dialectul albanez tosk.

Grupurile de litere: ‑nth‑, ‑ns‑, ‑tt‑, ‑ss‑, ‑enai, ‑ene din toponimele greceşti sunt inexistente în limbile indo‑europene. Sunt specifice în limba pre‑indo‑europenilor. Exemple de toponime preluate de greci de la pelasgi: Corinth, Probalinthos, Zakynthos, Amarynthos, Tiryns, Attica, munţii Hymettus, Brilettus, colina Lycabettus, suburbia Gargettus, Larissa, Cnossos, muntele Parnassus, râurile Kephissos şi Ilissos, oraşele Amnissos, Tylissis din Creta, Athenai (Atena), Cyrenne (în Libia), Kyllene (Kylini), Melitene (în Turcia), Messene, Mykenai (Micene), Mytilene, precum şi Delphi, Lindos, Rhamsnus, Rhodos, Teba etc.

Ce legătură poate fi între strămoşii noştri şi albanezi sau pelasgi? Dacă românii şi albanezii ar fi convieţuit cândva în acelaşi spaţiu, cum susţineau unii lingvişti străini din trecut – pe vremea când lingvistica încă nu era o ştiinţă, ci doar o preocupare a celor fără preocupări – rezultatul ar fi fost o limbă comună sau două limbi apropiate. Însă limbile albaneză şi română diferă mult între ele. Au mai multe cuvinte comune decât s‑a crezut până acum, însă prea puţine pentru a fi rezultatul unei convieţuiri. Nu pot să fie mărturia unor legături tradiţionale între cele două popoare în trecut şi a unor împrumuturi reciproce. Adesea, cuvintele comune din punct de vedere fonetic au sensuri decalate sau chiar antagonice. Deosebirile gramaticale şi structurale le diferenţiază şi mai mult.

Singura concluzie posibilă este că albaneza şi româna au moştenit cuvinte dintr‑o sursă comună. Se presupune că această sursă comună este vocabularul pelasgilor. Dar să aşteptăm să vedem ce spun lingviştii noştri despre toate astea.

■ Scriitor, eseist, publicist

Victor Ravini

Total 5 Votes

0

5