Pe 27 septembrie 2024, poeta suedeză Agnes Gerner a primit Premiul „Marin Sorescu” în cadrul unei ceremonii care a avut loc la Târgul de Carte de la Göteborg, premiul fiind acordat de Institutul Cultural Român Stockholm la standul EUNIC. Aceasta este cea de‑a XVI‑a ediție a premiului, care se acordă începând din anul 2007. Premiul este însoțit de un trofeu conceput și realizat de artista Kuki Constantinescu. Premiul „Marin Sorescu” este un premiu literar prestigios care recunoaște un scriitor suedez a cărui operă depășește granițele și promovează comunicarea interculturală prin diferite forme de expresie artistică.
Agnes Gerner, cunoscută pentru poeziile sale profunde și provocatoare, este laureata din acest an. Gerner, născută pe 2 octombrie 1984 la Stockholm, a lăsat deja o amprentă semnificativă în literatura suedeză. A debutat cu volumul de poezie Skall în 2014, care a fost distins cu Premiul Katapult în 2015. A primit, de asemenea, Premiul Samfundet De Nios Julpris în același an. Lucrările sale au continuat să fascineze și să inspire cu publicațiile ulterioare, inclusiv Sus (2017), Blad och öron (2021) și Tulpaner (2024).
Agnes Gerner s‑a impus ca o voce semnificativă în poezia contemporană prin volumele sale anterioare, precum și prin cea mai recentă colecție de poezii, Tulpaner (2024). Poezia sa este cunoscută pentru explorarea relațiilor complexe dintre oameni, animale și natură, precum și pentru examinarea temelor existențiale cu profunditate emoțională și precizie stilistică.
În volumul Tulpaner/ Lalele Agnes Gerner ne oferă o imagine complexă și nuanțată a maternității, ciclului vieții și a luptei personale de a găsi sens și consolare în existență. Poezia sa continuă să provoace cititorii și oferă o înțelegere profundă a experienței umane, cu un stil care combină intensitatea emoțională și eleganța poetică.
Juriul Premiului „Marin Sorescu”, format din profesorul Björn Apelkvist, traducătoarea Daniela Ionescu și directorul ICR Stockholm, Bogdan Popescu, a apreciat la Agnes Gerner, în mod special, capacitatea de a adânci înțelegerea relației dintre oameni și animale. În motivația lor, ei descriu cum poezia sa transcende metaforicul și oferă consolare și sprijin în vremuri dificile. Poemele lui Gerner amintesc de modul în care Marin Sorescu abordează marile întrebări existențiale cu simplitate și umor: „Premiul «Marin Sorescu» pe anul 2024 se acordă poetei Agnes Gerner, pentru poeziile sale în care legătura profundă dintre viețile oamenilor și animalelor, se concretizează într‑un mod care transcende metaforicul, acolo unde lumea naturii, din jurul nostru și din noi, ne dă consolare și sprijin pentru a putea face față greutăților și puterea de a vâsli din apele tulburi ale coșmarurilor spre mal, acolo unde cotidianul și uneori simplitatea, umorul discret, la fel ca la Sorescu, se confruntă cu marile întrebări existențiale, precum în versurile: «Nu pot să mă întind pe jos și să mor/ Trebuie să plantez lalele»”.
Ceremonia a fost însoțită de o prelegere susținută de Agnes Gerner cu titlul „Oriunde, dar nu pe Pământ. Despre iubire, moarte și înviere la Marin Sorescu”, urmată de o discuție și o lectură din poezia laureatei.
Marin Sorescu (1936‑1996) este una dintre cele mai cunoscute personalități culturale românești în Suedia. Lucrările sale, traduse în suedeză și publicate în șase volume, au avut un impact semnificativ asupra scenei literare suedeze. ICR Stockholm a acordat anterior Premiul „Marin Sorescu” unor scriitori suedezi remarcabili precum Steve Sem‑Sandberg, Nina Burton, Peter Handberg, Kjell Espmark, Cecilia Hansson, Lasse Söderberg, Bengt Berg și alții.
AGNES GERNER
Există aici animale
care se trezesc noaptea, flămânde și neînfricate
Există aici animale
care și‑au uitat mamele
Laptele gâlgâie în gât, greu, alb și ușor provocator, ca
o pisică
sau o iarnă
***
Când aveam treisprezece ani, am încetat să cresc
Am ajuns exact la fel de înaltă ca mama mea, imitând
fiecare milimetru
Acum nimic nu poate deveni mai mare, oasele stau acolo unde sunt
Trebuie să fi fost
o ușurare și o grijă, când m‑am ridicat pe vârfuri,
căutând cu vârful degetelor
atât de sus, acolo unde n‑ar fi trebuit
să ajung
În mintea mea am continuat să cresc
În mintea mea am devenit
un stejar
***
Odată aveam
o coadă mică
biciuind înlăuntru mamei mele
***
Odată eram acoperită de blană
***
Nimeni nu i‑a acoperit vreodată mormântul,
este o gaură
ca într‑un dinte, mai sfâșietoare
decât ecoul
Există încă posibilitatea
să cresc și să devin
un om?
***
Treizeci și trei de ani mai târziu
încă mă mișc
înlăuntrul ei,
ultimul pește
în marea ei
Lovesc cu aripioarele
îmi frec solzii de absența ei
Am mereu gura deschisă,
îmi umplu burta până când se târăște pe pământ
Nu am învățat niciodată sațietatea
Nu m‑am săturat niciodată
***
Copiii noștri erau marea ei dorință
Copiii copiilor ei
care încă nu
apucaseră să se nască
Era un fel de certitudine atunci
că acei copii existau
doar încă nenăscuți,
liniile vieții lor odihneau în palma mea,
chiar sub piele
Când o atingeam
aproape că se atingeau unul de altul
***
Eu răscolesc frunzele
pământul își ridică miresmele spre mine
Petalele de trandafir stau culcate în zațul de cafea
Dacă ar fi fost anghinare
aș fi putut zgâria carnea cu dinții din față,
potolind această foame
***
Căldura mea, mameloanele mele plângăcioase
Singura lor dorință:
să umple o gură până la refuz
să se întâlnească
cu o foame și mai mare
O dată în viață
să nu fiu
cea mai flămândă
***
Am mers douăzeci de ani
cu guri larg deschise, am strigat până am răgușit
Ne‑am întins aripile, ne‑am pregătit
Ne‑am mișcat prin camera de zi și dormitor
cu aceeași foame încăpățânată
în bucătărie, unde totul era pregătit
Ușa balconului deschisă, început de iunie
Nimic nu era al nostru, dar totul ne aparținea
Mai întâi, în scara blocului, ne‑am unit degetele mici
Apoi mâinile noastre,
corpurile noastre,
viețile noastre,
moartea noastră
Din volumul Tulpaner/ Lalele, Editura Albert Bonnier, 2024
Traducere și prezentare de Dorina Brândușa Landén
■ Poet, traducător, publicist
Dorina Brândușa Landén
