Actualități - Comunicate

Platforma civică ÎMPREUNĂ

Platforma civică ÎMPREUNĂ, cea mai mare şi profundă formă de unitate a societăţii civile din România, compusă din 506 ONG‑uri, 130.000 de membri susţinători, realizând, până în prezent, demersuri internaţionale împreună cu peste 250 de ONG‑uri din 8 ţări. Şi aceasta pentru că România are o societate civilă care susţine valorile identitare ale poporului român, în context european…

CINE SUNTEM

 

În contextul frământărilor din ultimii ani, generate de încercări din ce în ce mai agresive de a schimba sensuri şi înţelesuri până acum fireşti, o parte foarte largă a societăţii civile din România, moral conservatoare în esenţa sa, a găsit de cuviinţă să vină împreună pentru apărarea dreptului la opinie, la libera exprimare a acesteia, la libertatea de gândire, la libertatea credinţei religioase, la apărarea demnităţii persoanelor care susţin valorile fundamentale ale civilizaţiei româneşti cum ar fi cele legate de familie şi educaţie ori celelalte valori ale civilizaţiei europene creştine.

Aşa s‑a constituit, pe data de 7 iulie 2017, platforma civică ÎMPREUNĂ, cea mai mare şi profundă formă de unitate a societăţii civile din România, compusă din 506 ONG‑uri, 130.000 de membri susţinători, realizând, până în prezent, demersuri internaţionale împreună cu peste 250 de ONG‑uri din 8 ţări. Şi aceasta pentru că România are o societate civilă care susţine valorile identitare ale poporului român, în context european.

 

MISIUNE

 

Platforma civică apolitică ÎMPREUNĂ este compusă din oameni care, înainte de a‑i cere României ceva, vor să o slujească. Pentru că sunt atâtea lucruri de apărat, de afirmat. Gălăgia patriotardă, conservatorismul de cafenea, partidele făcute pe genunchi nu ne vor ajuta cu nimic.

Oamenii trebuie să ajute oameni, inimile să caute inimi, minţile să convingă cu soluţii reale alte minţi. România are nevoie de creştini implicaţi, de cultura minţii şi a sufletului, de inteligenţă şi de caracter, de competenţă şi responsabilitate, de adevăr.

De aceea, ÎMPREUNĂ PENTRU ROMÂNIA CREŞTINĂ este îndemnul pentru ceea ce trebuie să facem Împreună după referendumul pentru căsătorie, când libertatea de expresie şi de credinţă a creştinilor este din ce în ce mai cenzurată, mai pusă sub control, mai disputată ca libertate fundamentală în societatea românească.

Platforma ÎMPREUNĂ vine în întâmpinarea tinerilor, prin alţi tineri, oferindu‑le posibilitatea de a se cunoaşte unii cu alţii şi de a se forma în paradigmele adevăratelor valori şi ale conştiinţei generatoare, la rândul ei, de valori.

Comunitatea locală şi apartenenţa la aceasta este cea mai bună apărare a modului de viaţă firesc şi a integrităţii fizice şi sufleteşti a copiilor. ÎMPREUNĂ realizează acest deziderat prin faptul că, în fiecare judeţ, există o comunitate largă a membrilor platformei ÎMPREUNĂ (130.000 membri susţinători în martie 2019) care organizează activităţi cu un profund impact în ceea ce priveşte dezvoltarea armonioasă a copiilor, în acord cu valorile în care părinţii acestora vor să îi crească, apărând drepturile şi libertăţile întregii comunităţi locale, urmărind eliminarea ori diminuarea impactului intruziunilor ideologice la care copiii noştri sunt supuşi astăzi.

Conferinţele, workshop‑urile, training‑urile şi taberele cu sute de tineri reprezintă dovada că numai împreună ne putem apăra copiii. De aceea, ÎMPREUNĂ PENTRU ROMÂNIA CREŞTINĂ este îndemnul pentru ceea ce trebuie să facem împreună după referendum, când libertatea de expresie şi de credinţă a creştinilor este din ce în ce mai cenzurată, mai pusă sub control, mai disputată ca libertate fundamentală în societatea românească.

În toate judeţele în care este prezentă, Platforma Împreună are acţiuni de filantropie şi de ajutorare a semenilor aflaţi în nevoie prin programe şi acţiuni coerente.

Unul dintre aceste proiecte este „Masa Săracilor”, o campanie caritabilă care susţine cu hrană caldă 400 de persoane defavorizate din Cluj‑Napoca şi Floreşti. Proiectul este în continuă creştere, fiind extins şi în alte localităţi: Satu Mare, Oradea, Ploieşti şi Republica Moldova, cu o capacitate totală de 800 de persoane asistate.

Campania s‑a lansat la Cluj‑Napoca în 23 septembrie 2013 prin grija lui Daniel Somesanu şi a adunat de la debut un număr mare de simpatizanţi, voluntari, donatori şi sponsori. Reţeta reuşitei este dragostea şi atenţia pe care o oferim familiilor asistate şi organizarea profesionistă a acţiunilor, în parteneriat cu mici comunităţi având aceeaşi dorinţă, de a activa caritabil fără a aştepta vreo recompensă materială. „Masa Săracilor” este în esenţă o campanie frumoasă care uneşte sufletele oamenilor, într‑un efort care cultivă filantropia şi sănătatea morală.

 

APĂRAREA DREPTURILOR FUNDAMENTALE

 

De la înfiinţarea sa, Platforma Civică Împreună a realizat numeroase demersuri pentru apărarea drepturilor fundamentale ale cetăţenilor români.

Demararea şi finalizarea la data de 15.03.2019 a campaniei „Apărăm copiii României şi identitatea lor”, campanie prin care peste 300.000 de cetăţeni români refuză în mod expres orice ingerinţă a ideologiei de gen, inclusiv sub forma educaţiei sexuale pentru diversitate, în procesul educaţional din România.

Notificarea Ministerului Educaţiei Naţionale de faptul că 300.000 de cetăţeni români REFUZĂ orice ingerinţă a ideologiei de gen, inclusiv sub forma educaţiei sexuale pentru diversitate în procesul educaţional din România.

Transmiterea de către 133 de ong‑uri din platforma civică ÎMPREUNĂ a unei scrisori către Consiliul Europei, având ca obiect lămurirea aspectelor care au suscitat îngrijorare în spaţiul public naţional şi internaţional privind ideologia de gen normativizată prin Convenţia de la Istanbul. Celor 133 de organizaţii din platforma civică ÎMPREUNĂ li s‑au alăturat alte 200 ong‑uri din 9 state europene.

Denunţarea publică a campaniei de „educaţie” pentru alte orientări sexuale a minorilor din mediul liceal românesc începută la 19 ianuarie a.c., la Bucureşti şi continuată la Focşani cu o conferinţă despre identitatea de gen, egalitatea de gen şi rolurile de gen adresată minorilor şi pentru care platforma civică ÎMPREUNĂ a denunţat încălcarea drepturilor părinţilor şi ale copiilor.

Somarea Ministerului Educaţiei Naţionale – printr‑un număr de 126 de ong‑uri din platforma civică ÎMPREUNĂ – cu privire la respectarea dreptului părinţilor de a‑şi creşte copiii potrivit propriilor convingeri şi valori.

Iniţierea, în majoritatea judeţelor ţării, respectiv Alba, Arad, Argeş, Bacău, Bihor, Bistriţa Năsăud, Botoşani, Brăila, Braşov, Buzău, Caraş Severin, Cluj, Constanţa, Covasna, Galaţi, Giurgiu, Harghita, Ialomiţa, Iaşi, Neamţ, Prahova, Sibiu, Suceava, Timiş, Vâlcea, Vaslui, Vrancea, precum şi în municipiul Bucureşti, unor ample dezbateri publice având ca obiect variantele de plan‑cadru pentru învăţământul liceal, astfel cum au fost ele aduse la cunoştinţa publică de către Ministerul Educaţiei Naţionale;

Realizarea unei campanii de trimitere a 10.000 de scrisori către europarlamentarii români;

Realizarea unei campanii, prin proteste şi scrisori publice către autorităţi, pentru ajutorarea Cameliei Smicală, mama româncă din Finlanda ai cărei copii au fost confiscaţi de Protecţia Copilului.

Exercitarea unui demers administrativ‑jurisdicţional către Ministerul Educaţiei Naţionale privind activităţile de propagandă LGBT în şcoli;

Implementarea unei campanii media prin realizarea de videoclipuri pentru conştientizarea necesităţii referendumului pentru definirea căsătoriei în Constituţie, ca fiind uniunea dintre un bărbat şi o femeie;

Semnarea, alături de alte entităţi ale societăţii civile româneşti, a Declaraţiei de la Bucureşti din 16 septembrie 2017, transmise Preşedintelui României şi prin care s‑a solicitat sistarea campaniei de defăimare publică a românilor care au semnat ori care susţin iniţiativa civică de definire constituţională a căsătoriei şi prin care s‑a denunţat orice încercare de politizare sau de confiscare politică a acestei iniţiative.

Organizarea a zeci de evenimente culturale, pe teritoriul întregii ţări, privind promovarea, în rândul tinerilor, a valorilor româneşti în contextul valorilor europene;

Organizarea Conferinţei Naţonale a Platformei Civice ÎMPREUNĂ, la Sibiu, în zilele de 16‑17 noiembrie a.c., pentru discutarea agendei naţionale a comunităţilor locale ce compun Platforma ÎMPREUNĂ, pentru a asigura comunicarea internă dintre toate aceste comunităţi, în vederea dezvoltării mişcării civice – născute organic dinspre fiecare comunitate – de apărare a valorilor civilizaţiei creştine naţionale şi europene.

Organizarea Campaniei „Apărăm copiii României şi identitatea lor”, de strângere a semnăturilor împotriva intruziunii ideologiei de gen în educaţia copiilor şi a părinţilor.

 

■ Scriitor, filolog, preşedinte al Coaliţiei pentru Familie, iniţiatoarea referendumului constituţional din 6-7 octombrie 2018, care vizează redefinirea familiei în art. 48, alin. (1) din Constituţia României, preşedinte al Platformei Civice ÎMPREUNĂ

Mihai Gheorghiu

Total 1 Votes
0

Contemporanul

Revista Contemporanul, înființată în 1881, este o publicație națională de cultură, politică și știință, în paginile căreia se găsesc cele mai proaspete știri privind evenimentele culturale, sociale și politice din România și din străinătate. De asemenea, veți fi la curent cu aparițiile editoriale, inclusiv ale editurii Contemporanul, care vă pune la dispoziție un portofoliu variat de cărți de calitate, atât romane și cărți de beletristică, cât și volume de filosofie, eseu, poezie și artă.
Contemporanul promovează cultura, democrația și libertatea de exprimare.

The Contemporanul, founded in 1881, is a national journal for culture, politics and science, including reports on ongoing Romanian and international cultural, social and political events, as well as on quality books brought out by the Contemporanul Publishing in the fields of literature, philosophy, essay, poetry and art.

The Contemporanul Journal promotes culture, democracy and freedom of speech.

www.contemporanul.ro

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button