Taberele de creaţie s‑au desfăşurat anul acesta ca în vremurile bune, iar la mijloc de toamnă una dintre cele mai complexe şi mai interesante s‑a petrecut aproape de Bucureşti, în curtea spaţioasă a Catedralei Sfânta Cuvioasă Parascheva din oraşul Voluntari.
Sub semnul harului, fiindcă mai mulţi ani de‑a rândul a fost găzduit aici Brâul Maicii Domnului, adus spre închinare de la mănăstirea grecească Panagia Xenia, a prins contur, în perioada 20 septembrie – 14 octombrie 2021, prima ediţie a unui simpozion internaţional de sculptură în marmură cu tematică creştină. Se vede astfel că nepreţuitul odor îşi împlineşte şi în timp lucrarea sa sfinţitoare. Tabăra a fost organizată de Primăria Oraşului Voluntari prin Direcţia de Cultură, Educaţie şi Sport, iar coordonatorul, ca de altfel şi iniţiatorul ei, este sculptorul bucureştean Nicolae Ovidiu Popa.
Prima ediţie a Simpozionului Internaţional de Sculptură Voluntari s‑a bucurat de prezenţa a şapte artişti din trei ţări: România, Italia şi Republica Moldova. Sculptorii au lucrat în marmură de Ruşchiţa, iar lucrările lor au fost amplasate chiar într‑un perimetru al curţii Catedralei Sfânta Parascheva.
Întâlnirea mea cu artiştii participanţi la acest şantier artistic mai puţin obişnuit, în contextul unei societăţi tot mai secularizate, a reprezentat un real prilej de rememorare a rostului iniţial pe care l‑au avut artele: acelea de a‑L mărturisi şi de a‑L slăvi pe Creatorul a toate. Privindu‑i la lucru pe aceşti sculptori asumat creştini, în confruntarea lor directă cu impunătoarele blocuri de marmură, mi‑am amintit de afirmaţia monahului iconar Grigorie Krug referitoare la icoana nefăcută de mână omenească a Mântuitorului: „Se poate afirma despre Chipul Acheiropoiet al lui Hristos că este nu numai izvorul reprezentărilor sfinte, ci, de asemenea, chipul care răspândeşte peste tot lumina şi sfinţeşte deopotrivă reprezentările artei profane. (…) Există şi o altă legătură intimă a icoanei cu pictura exterioară de tip profan. Tot icoana este cea care dă naştere, în acea pictură străină de Biserică, adesea covârşită de elementul pământesc, setei, o sete tainică de a se îmbiserici, de a‑şi schimba natura; în acest caz icoana este plămada cerească ce face să dospească tot aluatul” („Cugetările unui iconograf despre sensul şi menirea icoanelor”).
Extrapolând, desigur, de la arta picturii la cea a sculpturii sau la oricare alt gen, se poate spune că prima icoană, Chipul nefăcut de mână omenească al Mântuitorului, este cea care deţine pe deplin
puterea de a înrâuri, de a „îmbiserici” orice reprezentare plastică. Lucrările de sculptură monumentală realizate de cei şapte artişti contemporani în cadrul simpozionului de creaţie de la Voluntari o dovedesc pe deplin. O parte sunt compoziţii cu tematică religioasă explicită, altele doar sugerează o sursă de inspiraţie provenită din spiritualitatea creştină.
Din România au participat la Simpozionul Internaţional de sculptură de la Voluntari Eugen Barzu (Timişoara), Nicolae Ovidiu Popa (Bucureşti), Florin Strejac (Târgu Mureş), din Italia au venit Maria Grazia Collini şi sculptorul de origine română Dumitru Şerban, iar din Republica Moldova li s‑au alăturat Vladen Babicineţchi şi Valentin Vârtosu. Numitorul comun al celor şapte lucrări cioplite la Voluntari în marmură de Ruşchiţa l‑au reprezentat, pe de o parte, exprimarea liberă a viziunii fiecăruia dintre artişti, pe de alta, măiestria indiscutabilă a execuţiei lor. Am observat, privindu‑i la lucru pe cei şapte artişti, că în deplin respect faţă de material, s‑au străduit să înlăture din blocurile de marmură doar strictul necesar, păstrând caracterul compact şi implicit monumental al acestora.
Vladen Babicineţchi, de la Chişinău, a realizat în cadrul simpozionului lucrarea cea mai explicit religioasă şi figurativă, o impunătoare „Pieta”, desprinsă cu o deosebită forţă de sugestie din masa blocului de marmură. Tocmai pentru că sursa iconografică a temei „Pieta” este de sorginte occidentală, în spaţiul răsăritean „Plângerea” sau „Maica Domnului Îndurerată” fiind înfăţişată mai rar şi doar bidimensional, în icoană, sculptorul a încercat să‑şi adapteze reprezentarea la specificul ortodox, în sensul că de la bun început el n‑a gândit‑o ca pe o sculptură rond‑bosse, ci ca pe un relief înalt, aşa cum întâlnim şi în arta bizantină, desigur la o scară mult mai redusă, pe obiectele de cult. Babicineţchi a insistat asupra finisajului marmurei doar în zona portretelor şi a mâinilor personajelor sacre, Mântuitorul Hristos şi Maica Domnului, lăsând restul reprezentării mai degrabă la nivelul sugestiei.
Sculptorul Eugen Barzu, autorul lucrării „Îngerul copilărie”, a dezvoltat pe orizontală o compoziţie figurativ‑simbolică cu un explicit mesaj pentru viaţă. Aşezat pe o bază semisferică, blocul de marmură are toate suprefeţele cioplite în relief cu portrete de copii stilizate şi se deschide privirii prin cele două aripi laterale care sugerează prezenţa unui personaj celest, diafan, dar totodată şi puternic ocrotitor al sufletelor nevinovate, mereu ameninţate de păcatul uciderii înainte de naştere. Sculptura lui Eugen Barzu, o compoziţie compactă nu doar la nivel formal, ci şi la nivel conceptual, sugerând legătura indestructibilă dintre pruncul nenăscut şi Cel care‑l trimite în lume, nu ascunde, ci, dimpotrivă, îşi afirmă cu toată forţa şi convingerea caracterul militant. Din punct de vedere plastic, lucrarea exploatează raportul lumină/umbră şi alternează diferite tipuri de texturi ale suprafeţelor.
Artista italiancă Maria Grazia Collini a realizat sculptura intitulată „Cerul întâlnind pământul”, o compoziţie verticală, abstractă, cu un mesaj pe cât de subtil pe atât de convingător. De la acel contact între lumea spirituală şi cea terestră, pe care sculptoriţa îl consideră esenţial în devenirea fiinţei umane, ea merge mai departe, sugerând că, tot aşa, omul trebuie să‑l întâlnească, să‑l cunoască pe semenul său, să‑i accepte alteritatea şi să se bucure nu doar de ceea ce ne face asemănători, ci şi de ceea ce ne deosebeşte. Doar astfel armonia ar mai fi posibilă. Sculptura Mariei Grazia Collini are în centrul ei un fel de fereastră în care o formă asemănătoare clepsidrei accentuează punctul tainic al întâlnirii dintre lumea văzută şi cea nevăzută.
Sculptorul Nicolae Ovidiu Popa, iniţiatorul acestui simpozion de sculptură, şi‑a continuat seria, începută în urmă cu câţiva ani, a lucrărilor cu explicit mesaj creştin‑euharistic, prin compoziţia intitulată „Sfintele sfinţilor…”. Mărturisirea credinţei este şi în cazul său cât se poate de clară. Cu o smerită îndrăzneală, dacă se poate spune aşa, artistul a încercat şi a reuşit, în mai multe lucrări pe care le‑a semnat, să dea un chip plastic celui mai intens moment al ritualului liturgic, Sfânta Euharistie. Sculptura dezvoltată pe verticală din curtea catedralei din Voluntari sugerează momentul imediat următor Prefacerii pâinii şi vinului, şi anume împărtăşirea credincioşilor cu Trupul şi Sângele Domnului. În centrul blocului de marmură, într‑o unitate indestructibilă sunt înfăţişate, într‑o manieră hieratică, sfântul potir, supradimensionat, mâna preotului care‑l ţine stâns, ca într‑o îmbrăţişare, şi linguriţa de împărtăşanie, care nu poate fi decât una, obiect de cult, sfinţit şi sfinţitor, cea prin care se realizează pe deplin comuniunea dintre creştini şi Mântuitorul Hristos.
Florin Strejac, autorul lucrării cu titlul „Salvatoris Lacrimam”, a întruchipat în marmură, prin linii sinusoidale şi un splendid joc dintre plin şi gol, precum şi dintre lumină şi întuneric, o Răstignire hieratică a Trupului Sfânt, întins pe cruce, până la contopirea cu obiectul supliciului, pentru răscumpărarea lumii. Golul prevăzut la baza crucii e menit să sugereze iluminarea ce vine odată cu moartea şi învierea Mântuitorului din mormântul său de piatră, iar lacrima ataşată de braţul orizontal al crucii este expresia durerii pe care o trăieşte Dumnezeu, murind ca om, pentru ca pe om să‑l îndumnezeiască.
Sculptorul român Dumitru Şerban, venit din Italia, unde s‑a stabilit de mulţi ani, a realizat lucrarea intitulată „Silogismul luminii”, o compoziţie elegantă, abstractă, de tip obelisc, mai precis o coloană încoronată care, indiferent din ce unghi ar fi privită, sugerează crucea. Artistul a exploatat cu multă inteligenţă masa blocului de marmură, propunând un dialog subtil între aspectul formal al lucrării şi încărcătura sa ideatică, între o abordare de tip filosofic şi interogaţii de natură teologică.
Artistul basarabean Valentin Vârtosu revine în ţară cu o lucrare din deja celebra serie a „Dorumetrelor”, cuvânt creat chiar de el, pentru a exprima un fel de instrument de măsurare a dorului. Sculptura realizată la Voluntari poartă titlul „Taina cea mare”. Realizată cu multă inteligenţă plastică, din marmură, cu elemente din metal, ea este o expresie geometrizată şi stilizată a contopirii dintre bărbat şi femeie într‑una dintre cele şapte taine ale Bisericii, cununia. Privită superficial, lucrare lui Vârtosu ar putea fi considerată abstractă, dar o privire atentă descoperă pe suprafaţa şi în profunzimea ei detaliile ce disting feminitatea de masculinitate. În centrul celor două personaje îmbrăţişate şi cu capetele lipite unul de celălalt, se deschide pe o verticală îngustă, asemănător unei ferestre de biserică, un gol ce lasă lumina să scalde suprafeţele sculpturii sale.
Fără excepţie, mesajul sculpturilor monumentale create în tabăra de la Voluntari este luminos şi lipsit de echivoc, iar realizarea plastică întru totul adecvată spaţiului căruia ele îi sunt destinate: curtea unei biserici creştin‑ortodoxe, unde se creează în mod firesc un dialog cu lăcaşul de cult, sugerându‑se şi prin mijloacele limbajului sculpturii că Biserica este centrul real al unei comunităţi, aşa cum odinioară nu punea nimeni la îndoială. Mai mult, şapte sculptori contemporani, izbăviţi parcă de orgoliul creatorului modern, ne arată că arta lor capătă forţă şi valoare tocmai pentru că se manifestă ca o smerită cugetare.
■ Scriitor, publicist, eseist, critic de artă
Luiza Barcan
