Sorana Mănăilescu: Maestre Jonathan Bloxham, suneți pentru a doua oară invitat să conduceți stagiunea Radiodifuziunii Române într‑un punct culminant și concludent, după spectacolul final de succes din 2021‑2022. Cât de receptiv vi se pare publicul din România?
Jonathan Bloxham: Mi‑a plăcut fiecare vizită la București de până acum! Împreună cu fantastica Orchestră de Cameră Radio, am prezentat programe numeroase și variate în stagiunile precedente și de fiecare dată am găsit publicul atent, sensibil și entuziast.
Ați dirijat orchestre celebre, din Regatul Unit până în Japonia, Noua Zeelandă și SUA. Cât de provocatoare vi s‑a părut experiența de a cânta Beethoven la Bonn, cu orchestra Beethoven din Bonn, sau Mozart la Salzburg, cu Mozarteumorchester?
A fost un privilegiu să lucrez cu aceste mari orchestre și să am șansa de a învăța de la ele – această muzică este în sângele lor. În același timp, mi se pare frumos și remarcabil cât de deschiși sunt muzicienii acestor ansambluri și cât de dispuși sunt să privească muzica pe care o cunosc atât de bine în moduri diferite.
Cronicarii dumneavoastră sunt unanimi în a aprecia modul în care acordați atenție fiecărui detaliu al partiturii, fără a ajunge totuși la fragmentare, ci la atingerea unei plenitudini organice. Citez: „Convingător de organic în abordarea sa (…), micile detalii sunt savurate și apoi absorbite elegant în întreg” (Frankfurter Allgemeine Zeitung). Este această poetică de tip Gestalt ceva ce v‑ați însușit din binecunoscutul formalism englez din teoria literară (în special în ceea ce privește forma spațială)?
Acei cronicari sunt foarte amabili! Cred că abordarea mea personală de a învăța și de a interpreta muzică, constând într‑o obsesie temperată pentru detalii și, în același timp, pentru structură, ar putea duce la asemenea rezultate. Acest aspect este, desigur, ceva ce se dezvoltă continuu și vine în mare măsură din vremurile când interpretam muzică de cameră.
Următoarea întrebare vine în continuare precedentei. Cu toate marile dumneavoastră performanțe internaționale, păreți foarte atașat de spiritul național – Britishness. Sunteți activ în Scoția, în Țara Galilor, la Londra, includeți muzica britanică în repertoriul dumneavoastră în străinătate, de la Purcell la Elgar și Britten și, aș adăuga, un Mendelssohn naturalizat. Ați fost, de asemenea, implicat în sărbătorirea orașului Croydon, declarat capitală a culturii. În acest secol cosmopolit, credeți în existența unui spirit și a unor valori naționale, în vreme ce treceți drept Mozart de la Londra?
Cred că spiritul național își are încă locul și poate fi integrat în minunata noastră lume caleidoscopică. Frumusețea „muzicii Marii Britanii” este modul în care a fost influențată de atât de multe culturi diferite de‑a lungul secolelor, Londra fiind unul dintre marile centre culturale cosmopolite. Muzica lui Elgar este incredibil de germanică, de exemplu, Britten a fost inspirat de prietenia sa cu Șostakovici și Poulenc.
Deși este adevărat că prima orchestră din Manchester a fost compusă din interpreți amatori, nu este foarte obișnuit ca profesioniștii să se angajeze în proiecte comunitare care implică muzicieni amatori, ceea ce este însă de admirat. Ce părere aveți despre publicul căruia i se adresează muzica clasică?
Cred că muzica amatorilor este incredibil de importantă – și personal îmi place să lucrez cu muzicieni amatori atât tineri, cât și adulți. Aș merge mai departe spunând că, și la cel mai simplu nivel, contactul cu muzica schimbă o viață în bine. Tinerii care interpretează muzică descoperă autodisciplina, abilitățile sociale, diferența dintre meșteșug și artă și, probabil, cel mai important dintre toate, ascultarea celorlalți. Într‑o lume foarte gălăgioasă, constat că suntem adesea foarte puțin dispuși să ne ascultăm unii pe alții.
Sunteți un violoncelist premiat. Cât de important este pentru un dirijor să fie perfect stăpân pe un instrument?
Nu m‑aș putea imagina stând pe podium fără să fi cântat eu însumi la un instrument din orchestră. Sunt norocos că a fost violoncelul, un instrument din linia de bas, având în vedere importanța acesteia în armonie, mai ales în epoca muzicii clasice. Experiența de a sta într‑o orchestră și de a fi dirijat de alții oferă o perspectivă neprețuită.
Am citit că ați făcut o descoperire senzațională a unei compoziții de Schubert. Luiza Borac, solista concertului din 12 iunie de la Sala Radio, s‑a remarcat, de asemenea, prin descoperirea unor compoziții ale lui Silvestri și Lipatti și aducerea lor în sala de concerte. Ce părere aveți despre Borac, care se numără printre cei mai premiați tineri muzicieni?
Va fi prima dată când voi colabora cu Luiza și aștept cu nerăbdare. Mai ales interpretând Mozart! Mi‑a făcut plăcere să ascult înregistrări ale Sonatei concertante pentru pian a lui Enescu. O sursă de inspirație binevenită, deoarece voi dirija Enescu în Austria mai târziu în cursul lunii.
Simfonia a 5‑a de Beethoven are un final triumfător, aceasta fiind ultima piesă din concertul dumneavoastră de la Radio. Ce a depășit dirijorul Jonathan Bloxham în sesiunea muzicală 2023‑2024? Care este cea mai prețioasă realizare a sa?
Am avut șansa să dirijez cu adevărat una dintre marile opere ale acestui an – La bohème – multă muncă, multă învățătură și multă plăcere.
Cu precizarea că este vorba de originala montare care a avut loc în martie la Opera din Lucerna, vă mulțumim pentru timpul acordat acestui interviu și prezența în sălile de concert din România!
■ Dirijor brianic, Director muzical al Operei din Lucerna
Sorana Mănăilescu în dialog cu Jonathan Bloxham
