Fondată în 1928, Societatea Antroposofică din România este interzisă în timpul regimului comunist şi resuscitată în 1990.
La Cluj, casa Terezei Beiserdorf-Prisender a găzduit un centru antroposofic deschis atât românilor, cât şi maghiarilor.
Rudolf Steiner susţine în decembrie 1889 (adică în faza sa teosofică) o conferinţă la Sibiu, însă antroposofia steineriană pătrunde în spaţiul românesc prin intermediul doctorului Emil Brestowsky, care venise în contact cu ea la Viena şi care, reîntors în ţară, susţine comunicări la Sebeş şi Cluj. La Bucureşti, promovarea antroposofiei se leagă de numele Vioricăi Dragalina, care legalizează în 1934 Societatea Antroposofică din România. O altă linie antroposofică se dezvoltă prin prozelitismul lui Ştefan Armenchi (sau Armendie, potrivit altor surse), familiarizat cu ideile lui Steiner pe frontul italian al Primul Război Mondial. Prin el, antroposofia inoculează publicistica şi literatura lui Ion Ciucurel, prezent mai ales în revista Cuvântul Satelor, fondată în 1926 de către plugarii din Banat. În paginile acestei reviste, în 1931, Ion Ciucurel a publicat în foileton romanul antroposofic autobiografic Transformarea, rămas neterminat. Un alt prozelit al lui Ştefan Armenchi este Ion Ionaşiu (Ioan Ionaş în anunţul din Scafandrierul Naturei şi al Lumilor Spirituale), viitor student în Clujul interbelic, unde, în 1930 acţionează în calitate de Secretar General al Societăţii Antroposofice locale, preşedintele ei fiind Petre Pârgariu.
Fondată în 1928, Societatea Antroposofică din România este interzisă în timpul regimului comunist şi resuscitată în 1990. La Cluj, casa Terezei Beiserdorf-Prisender a găzduit un centru antroposofic deschis atât românilor, cât şi maghiarilor. Însă, tot la Cluj apare, paralel cu constituirea provizorie a Societăţii Antroposofice de aici, în 1930, Scafandrierul Naturei şi al Lumilor Spirituale. Antropozofie. Revista ştiinţelor pozitive şi occulte, publicaţie bilunară (în intenţie, cel puţin), apărută în română şi maghiară (A Természet és Szellemvilágok Búvára”). Din caseta tehnică aflăm că directorul proprietar al revistei este Petre Pârgariu, iar sediul redacţiei se află pe strada Pop Iulian, la numărul 18.
Scafandrierul Naturei şi al Lumilor Spirituale se autointitulează „cea mai mare şi mai importantă revistă a[l] ştiinţelor pozitive şi spirituale” (1), deoarece „prin coloanele ei, se publică cele mai serioase tratate din punct de vedere al Ştiinţei Spirituale despre: Dumnezeu, divinitate, bazel
e elementare ale Totului, Creaţiunea, spirit, forţe, materie, fluid, universurile, astrele, Pământul, lumile spirituale, sferele cereşti [astrele fiind, evident, altceva!], omul fizic şi omul spiritual, mădularele şi simţurile fizice şi spirituale şi raporturile între ele în viaţă şi după moarte [,] pe pământ, la om, animal, vegetal şi mineral”. Inventarul domeniilor vizate de revistă mai cuprinde două serii, în prima intrând domeniile economice, disciplinele ştiinţifice clasice (medicină, chimie, sociologie etc), artele liberale, dar şi obsesiile steineriene, pedagogia (care va înregistra expresia maximală în şcolile Waldorf (2)), reîncarnarea şi karma. A doua serie vizează explicarea, prin intermediul antroposofiei, a fenomenelor ezoterice încorporabile sau parţial benigne, concurenţa puternică fiind omisă: spiritism, exteriorizare, mediumnitate, somnambulism, magnetism, sugestie, hipnotism, magie.
Termenul ordonator al discursului acestei reviste este Ştiinţa. Astfel, numerele revistei sunt catalogate drept „opere ştiinţifice”, iar programul ei indică disponibilitatea de a publica orice informaţie şi lucrare ştiinţifică, inclusiv „Ultimele succese al evoluţiei technice […]: Televiziunea (3), Teleautografia (4), Telefotografia şi Telecinematografia”. Fidelitatea faţă de acest program se manifestă, de pildă, într-un articol consacrat bacilului Bang (sau Brucella abortus, descoperit în 1897 de către doctorul danez Bernhard Bang) (5), valoarea informaţională fiind dublată de lecţia profilactică, dar şi în articolele despre radiofonia autohtonă sau despre descoperirea unei noi planete.
Revista operează în spiritul unui ecumenism pedagogic ştiinţifico-spiritual de factură antroposofică, proferat în numele unui elitism tipic pentru mişcările spiritualiste, acompaniat de un alambicat apel la sprijin material, dezirabil din partea unor cititori fideli. „Scopul urmărit – ni se comunică în Precizări asupra scopului, spiritului şi titlului revistei – […] este: înregistrarea tuturor invenţiunilor, descoperirilor şi a revelaţiunilor obţinute de omenire, prin ştiinţele pozitive. Apoi comunicarea şi explicarea tuturor rezultatelor obţinute prin cercetări empirice, în ce priveşte Lumile Spirituale şi fenomenele numite occulte, rezumate în Ştiinţa Antropozofiei, fondată de către Rudolf Steiner Doctor în Filosofie. SPIRITUL Revistei „SCAFANDRIERUL NATUREI ŞI AL LUMILOR SPIRITUALE”, se deduce clar din scopul ce urmăreşte, ca fiind un organ de presă cultural, pur ştiinţific […] Ştim că vom lupta cu uriaşe greutăţi, pentru asigurarea existenţei acestei reviste ştiinţifice, deoarece la noi, datorită unei mentalităţi ciudate, chiar şi intelectualul nu arare ori îşi găseşte metoda de educaţie prin citirea polemicelor, calomniilor, certurilor şi invectivelor celor mai murdare, din pamflete neserioase ce sporesc în ţară ca buruienile rele, pentru otrăvirea sufletelor noastre” (6).
Parti-pris-ul se dezvoltă în articolul următor, Antropozofia. Metoda Europeană de a studia pe căile pur ştiinţifice Lumile Spirituale şi fenomenele lor, sau Ştiinţa Omului Spiritual. Foloasele însuşirei acestei ştiinţi (7), adevărată lecţie introductivă de antroposofie. În viziunea antroposofică, omul reprezintă o fiinţă integrată în microcosmos şi macrocosmos, o entitate fizică dublată de o entitate spirituală (un „al doilea om”), capabilă să-şi exerseze anumite facultăţi de percepţie suprasensibilă, prin dezvoltarea cărora, urmând o metodă precisă şi sistematică, se poate atinge perceperea nemijlocită a spiritualului, descris drept „real”, accesibil printr-o Ştiinţă Spirituală şi demonstrabil prin metode ştiinţifice.
Toată această aglomerare semantică a ştiinţificităţii nu reuşeşte să ocolească necesitatea iniţierii „în secretele infinite ale Naturei”, doar aceasta putând „explica” modul, apariţia şi funcţionarea organismului spiritual, adică activarea vederii suprasensibile ce poate duce până la cunoaşterea Creatorului şi a raţiunii primordiale pentru existenţa umană. Fireşte, de la acest privilegiu metodologic sunt excluse „celelalte încercări oculte, ca spiritismul, hipnoza, etc”, o dovadă în plus pentru slaba toleranţă a ezoterismelor faţă de concurenţă. Ajuns în acest punct, discursul detaliază evoluţia ştiinţei spirituale în registrul anticipaţiei spiritualiste credibile pentru adept, dar dizolvă orice pretenţie de ştiinţificitate şi obiectivitate în perspectiva unui receptor profan, pentru care viabil poate rămâne doar impulsul spre o lume mai bună – dominată de o moralitate exemplară, de iubire, dreptate, pace şi fericire, lipsită de conflicte etnice şi de clasă –, nu şi comunicarea în astral, pacea eternă sau compararea Iniţiatului antroposof cu Zoroastru, Moise sau Buddha.
Ştiinţificitatea revine în prim-planul unui amplu exerciţiu de dezvrăjire, Cum puteţi afla comori? (8), unde practicile magice şi minunile sunt dezavuate, credinţa în ele reducându-se la „necunoaşterea” cauzelor lor şi la efectul de uimire generat de raritatea practicanţilor. Astfel, arheologia Baghetei Magice demonstrează absenţa oricărei inflexiuni magice sau oculte în utilizarea ei la descoperirea apei şi a mineralelor, calităţile ei magnetice ţinând nu de domeniul ocult, ci de „o subtilă ştiinţă naturală”. De un tratament similar ameninţă să beneficieze şi Fatima din Portugalia sau stigmatele Tereziei Naiman şi ale „d-nei Marioara Nagy din Cluj” (9).
Ştiinţa se întronează apoi într-o serie de articole consacrate diverselor fenomene naturale şi experimente ştiinţifice (Animalele şi păsările vorbesc! (10), De când există omul pe pământ? (11) etc). Regimul excluziunii partizane nu vizează numai magia. În articolul care semnalează constituirea Societăţii Antroposofice la Cluj (12), în prezenţa a douăsprezece persoane (semnat Red., dar în care prezenţa persoanei I singular trimite la Petre Pârgariu), el se extinde şi asupra teosofiei promovate de Annie Besant şi Krishnamurti, asupra hipnotismului şi spiritismului („în acel mod primitiv cum acesta se practică pe o scară întinsă în România, de persoane streine de principile de bază”), contraponderea recomandabilă fiind antroposofia steineriană şi iniţiatul ei autohton, Petre Pârgariu: „Eu, care am studiat ştiinţele occulte de toate categoriile peste 30 de ani, numai pentru a nimeri odată peste metoda cea mai ştiinţifică şi mai logică, de a putea ajunge la posibilitatea unui control personal direct, al tuturor fenomenelor aşa zise occulte, şi al Lumilor Spirituale, în mod involuntar, m-am format Antropozof în concepţiile mele, încă înainte de a cunoaşte ceva din perceptele Antropozofului fondator [sic!] sau ale promotorilor măreţei sale opere”.
Evident, ambiţiile protocroniste ameninţă şi relativ obiectivul jurnalism ezoteric. Nuanţa militantă a discursului devine accentuată pe măsură ce ambiţiile organizaţionale şi de convertire ale antroposofiei româneşti capătă contur: „spiritul de curiozitate pe deoparte, iar pe de altă parte diferitele principii reformatoare induc în eroare poporul, deci, e mare nevoie, ca cei ce putem observa răul şi a cunoaşte chiar cauzele lui, să lămurim pe cei ce nizuesc la o lumină în cele spirituale”. În acest articol este înregistrată şi vocea unui alt iniţiat antroposof, Ioan Ionaş, care reclamă o cunoaştere profundă atât a doctrinei antroposofice, cât şi a curentelor ezoterice rivale – teosofia, spiritismul, hipnotismul. El respinge orice plasare a antroposofiei în sfera ocultă, sectară sau secretă şi susţine calitatea de instituţie publică a Societăţii Antroposofice.
Prudenţa cu care Mircea Eliade îşi gestionează guénonismul este compatibilă cu politica revistei Memra de a publica textele colaboratorilor români semnate exclusiv cu pseudonime. În paginile acestei publicaţii consacrate Tradiţiei promovate de către René Guénon, sub protecţia pseudonimului KRM, Eliade publică o traducere din Katha-Upanishad şi un articol intitulat Un reprezentant al tradiţiei hinduse: Sri Aurobindo, consacrat lui Aurobindo Ghose, aproape necunoscut Occidentului, dar deja legendar în spaţiul indian, implicat profund în lupta pentru independenţa Indiei, filosof, poet, guru şi veritabil model pentru cei aflaţi în căutarea unei sinteze spirituale între Orient şi Occident.
Însă, patru ani mai devreme, tot Mircea Eliade semnează un mic studiu de istorie a religiilor în Scafandrierul Naturei şi al Lumilor Spirituale, intitulat Rudolf Steiner (13), unde nu ezită să critice inflexibilitatea cu care René Guénon atacă teosofia, folosindu-se de erorile Societăţii Teosofice şi ignorând reforma ştiinţifică şi iniţiatică steineriană, care a eliminat minusurile teosofiei, aducând-o „pe calea cea bună”. Studiul insistă pe denaturările operate de o hermeneutică diletantă în perimetrul ocultismului şi teosofiei, datorată atât unor instanţe exoterice mai mult sau mai puţin răuvoitoare, cât şi acţiunii funeste a unor ocultişti şi teosofi. Oprindu-se asupra teosofiei, Eliade admite clarobscurul (de ordin metodologic şi constitutiv) care o învăluie şi încearcă să restaureze mesajul ei originar, investigând istoria teosofiei moderne şi sursele ei filosofice, valabile în egală măsură şi pentru antroposofie, deoarece istoricul religiilor separă Teosofia milenară de întrupările ei instituţionale. El repetă operaţiunea în cazul ocultismului, definit reductiv ca „afirmare a unor forţe şi însuşiri ascunse, cu ajutorul cărora se poate ajunge la o cunoaştere mai completă a realităţii, şi pe temeiul cărora trebuie să se ridice un corp de ipoteze care să explice această realitate altfel decât cum e explicată de ştiinţele pozitive”. Însă, scurtcircuitul intervine imediat, graţie unei note care precizează: „numai atunci când existenţa acelor forţe şi însuşiri ascunse va fi pe deplin dovedită”.
Dar Eliade nu este singura figură din elita culturală care publică în Scafandrierul Naturei şi al Lumilor Spirituale, Lucian Blaga semnând aici o serie de Cugetări (14), de exerciţii reflexive nuanţat ludice, străine de doctrina antroposofică. Prima mostră blagiană încorporează o reflecţie demnă de polemica generată de discursul creatorilor de SF: „Omul a făcut maşinile; dar uimirea i-a fost atât de stângace şi puterea de înţelegere atât de joasă, că mai degrabă a înclinat să vadă şi în sine o maşină, decât să creadă că şi maşinile au suflet”. O alta îşi încredinţează cititorii de faptul că, „prin aceea că opera, oricât de iscălită, a unui artist se încadrează într-un stil (gotic, baroc, rococo, clasic, etc.), orice operă împrumută ceva dintr-un vast, divin, impresionant şi divin anonimat”. O potenţare a anonimatului se construieşte în trena spaimei metafizice (15), agent mai mult decât eficient în obliterarea identitară, dar, aş adăuga, şi virtual motiv pentru experimentarea unor soluţii consolatoare de ordin ezoteric.
Note:
1. „Scafandrierul Naturei şi al Lumilor Spirituale. Antropozofie. Revista ştiinţelor pozitive şi occulte”, nr. 1, 1 iunie 1930, coperta 4
2. Bazate pe metode antroposofice de predare. Prima şcoală de acest tip este înfiinţată în 1919 în Stuttgart, finanţată de antroposoful Emil Molt, proprietarul fabricii de tutun Waldorf din Stuttgart, pentru copiii angajaţilor săi. Refuzând predarea bazată pe conţinuturi, metoda Waldorf se concentrează pe dezvoltarea trupească, sufletească şi spirituală a copilului, urmărită în etape de câte şapte ani. Predarea se adaptează necesităţilor interioare ale copilului şi urmăreşte pregătirea acestuia în vederea dobândirea unei gândiri independente.
3. Patentată în 1884, graţie invenţiei tehnicianului german Paul Nipkow. Între 1928 şi 1934, aparate de televiziune au fost comercializate în Marea Britanie, Statele Unite şi Uniunea Sovietică.
4. Teleautograful – precursor analog al faxului modern.
5. „Bacilus abortus infecţiosi Bang”. O molimă de vite care periclitează şi viaţa omenirei şi cauzează avorturile, „Scafandrierul Naturei şi al Lumilor Spirituale. Antropozofie. Revista ştiinţelor pozitive şi occulte”, nr. cit., p. 6
6. Redacţia, Precizări asupra scopului, spiritului şi titlului revistei, id., p. 3
7. Petre Pârgariu, Antropozofia. Metoda Europeană de a studia pe căile pur ştiinţifice Lumile Spirituale şi fenomenele lor, sau Ştiinţa Omului Spiritual. Foloasele însuşirei acestei ştiinţi, id., pp. 4-6
8. Petre Pârgariu, Cum puteţi afla comori? Provenienţa comorilor. Credinţa în paza comorilor de către spirite rele. Metodul magic pentru căutări de comori prin citări de spirite. Invocările Sfântului Criştof şi Îndrumările Preotului Jezuit Profesor Universitar Eckard din Bavaria şi broşura sa. Exploatarea naivilor cu literatura magiei negre. Bagheta magică în căutarea mineralelor., id., pp. 7-9
9. Fatima din Portugalia, id., nr. 1, 1 iunie 1930, pp. 9-10. „Tereza Naiman” e bavareza Therese Neumann (1898 – 1962), cunoscută pentru stigmatele care i-au apărut pe corp.
10. Răspunsul fiind afirmativ, demonstrabil parţial darwinist, adică anti-antroposofic, şi extins prin sugestii la domeniul spiritual, singurul responsabil de înţelepciunea animalieră.
11. Cu o localizare discutabilă la sfârşitul epocii terţiare.
12. Red., Constituirea provizorie a Societăţei Antropozofice din Cluj. Principiile de bază ale ştiinţei Antropozofice şi a unei asemenea Societăţi. Expunerile conducătorilor., id., pp. 23-29
13. Mircea Eliade, Rudolf Steiner, id., pp. 30-34
14. Lucian Blaga, Cugetări, id., pp.13-14
15. „Spaima metafizică te reduce la anonimat, arătându-ţi micimea şi neputinţa. Rostul metafizicei e poate tocmai acesta: să te facă să-ţi uiţi numele”.
