În urmă cu câteva zile, am primit un volum cu un titlu curajos: Mărturisirea unui învingător, proaspăt ieşit de sub teasc, aparţinând lui Ion Moraru, un om implicat în viaţa politică şi socială a ţării în două regimuri, ca activist, parlamentar, om de afaceri şi, în ultimii ani, ca merituos ctitor al unei şcoli moderne în capitală. Pentru cei curioşi să afle ce s‑a petrecut în societatea românească odată cu instaurarea comunismului şi imediat după căderea socialismului ceauşist (în cele două regimuri politice prin care a trecut ţara în ultimii şaptezeci şi ceva de ani), cartea aceasta conturează şi alte adevăruri, cumva împotriva curentului, un conţinut istoric nu tocmai agreat de prezentul prea grăbit în a agăţa etichete atotdemolatoare. Sigur, în cei mai mulţi ani, Ion Moraru a fost politician, iar confesiunile lui cuprind evenimente, fapte, impresii dintr‑un trecut prea lesne şi în totalitate catalogat drept odios, negându‑se realizările unor generaţii, nedrept obligate astăzi, de mentalitatea colectivă, să se jeneze cu ele. Amintirile de început aduc în prim‑plan activitatea şi ascensiunea sa continuă în UTM, apoi în UTC, despre care scrie cu mult curaj şi asumare, subliniind efervescenţa tinerilor în a‑şi lua viitorul în propriile mâini, gata să contribuie la dezvoltarea ţării, la ridicarea ei din sărăcie şi incultură. Scrisă cu o mână care nu a tremurat, cartea aduce în faţa cititorilor realităţile trăite de poporul român în acei ani, etalând, ca într‑o adevărată frescă a timpului, zbuciumul, dorinţa şi devotamentul oamenilor, de la copii la cei cu barbă albă, de a repara distrugerile produse de război şi, mai ales, de a înlătura neajunsurile, suferinţele şi greutăţile zilnice ale unei societăţi ce‑şi pierduse busola odată cu schimbările politice venite intempestiv peste ea, ca un crivăţ!
Cartea este antrenantă, plină de întâmplări, exemplificări şi date notate cu precizie, unele vizând propriile trăiri ale autorului, altele privind ciclurile vieţii politice şi economice ale României. Totul se desfăşoară, în acest volum, ca o curgere a unui râu, uneori cu ape liniştite, alteori cu meandre, de la primii ani ai scriitorului până la zilele Revoluţiei din decembrie ’89. Născut în Proviţa de Sus, un sat prahovean dăruit de Dumnezeu cu bogăţii ale gliei, dar şi cu oameni de ispravă, autorul nu putea să ia alt parcurs al existenţei decât cel învăţat în casa părinţilor săi, marcat de muncă, adevăr, respect faţă de semeni, curaj şi cinste. Aceste repere îl vor însoţi pe parcursul vieţii, creându‑i satisfacţii şi împliniri, însă şi decepţii, uneori suferinţe şi debusolări. Ion Moraru este un sufletist, cum se spune despre cei care îşi iau în serios misiunea, fără abatere, neluând în calcul unele riscuri. Aşa s‑a întâmplat de destule ori când a trecut prin cumpene şi furci caudine,
expunându‑se unor necazuri posibile, dar caracterul de oţel i‑a ordonat: mergi înainte! Şi a mers!
Volumul cuprinde cinci părţi, punctând reperele istorice ale diverselor perioade, din care nu lipsesc descrieri ale localităţilor prin care a trecut, amintiri despre familie şi despre oamenii întâlniţi. Sunt evocate şcolile prin care a trecut, zilele petrecute în facultate, apoi repartizarea sa la Întreprinderea Mecanică de Utilaj Chimic Bucureşti, unde a fost ales secretar al Comitetului UTC. Ion Moraru descrie cu multă dărnicie întreaga sa evoluţie, ascensiunea sa în Comitetul Municipal Bucureşti al UTC şi, ca urmare, numirea sa în cadrul Comitetului Municipal Bucureşti al PCR. În ultimele două sute de pagini se află trecute cele mai importante episoade din întreaga sa activitate, uneori istovitoare, dar şi recompensată cu petreceri decente, „revelioane ale tineretului”, şi călătorii în mai multe ţări, cu agape fugitive, cu oarece avantaje. Cincizeci de pagini sunt rezervate lui Nicu Ceauşescu, al cărui colaborator a fost spre sfârşitul perioadei comuniste. Prezentând o serie de aspecte legate de activitatea fiului cel mic al dictatorului, autorul consideră că peste caracterul omenos şi purtările civilizate ale acestuia au fost aşezate o mulţime de legende, spre a‑l pune într‑o lumină defavorabilă. Despre cei cinci ani petrecuţi ca şef al cancelariei lui Nicuşor, cum îi spunea lumea, Ion Moraru specifică faptul că l‑a cunoscut în ipostaze oficiale, profesionale, aşa că nu poate exprima aprecieri legate de alte perioade ale vieţii „prinţişorului”. Volumul se încheie cu câteva consideraţii legate de Revoluţia din decembrie 1989. Iar dintr‑un scurt „Epilog” aflăm că, şi după ianuarie 1990, autorul a dorit să‑şi continue activitatea în slujba şi pentru binele societăţii româneşti. Această ultimă referire ne avertizează că în curând vom citi al doilea volum, conţinând „mărturisiri dintr‑un veac neterminat”, care va cuprinde implicările sale în viaţa publică de după Revoluţie, în calitate de parlamentar, de Secretar General al Guvernului şi, apoi, ca generos ctitor al unui liceu privat în capitală. Cât despre societatea comunistă, o descrie în lumina adevărului, prezentând fapte drept argumente că, în anii aceia, ţara a reuşit, prin munca (şi sacrificiul!) mai multor generaţii, o trecere spectaculoasă de la a fi cotată ca una eminamente agrară la una puternic industrializată, cu o dezvoltare a învăţământului, culturii, şi cu o asistenţă medicală corespunzătoare.
Am convingerea că această carte ar trebui tipărită în sute de mii de exemplare şi distribuită în licee şi facultăţi, pentru ca tinerii noştri să afle cu adevărat ce însemnează implicarea cu pasiune şi convingere în exercitarea profesiei, oricare ar fi ea, dragostea de ţară, ofranda sacrificiului, năzuinţa de a avansa în pregătirea profesională, rosturile bunătăţii sufleteşti, iubirea faţă de familie şi de semeni şi – paradoxal, poate – credinţa în Dumnezeu!
■ Prozator, publicist
Dan Claudiu Tănăsescu
