Din mai multe puncte de vedere, vrând-nevrând, voi fi subiectiv în comentariul de faţă, drept pentru care solicit, din capul locului, îngăduinţa şi înţelegerea cititorului. De ce această notă de subiectivism? În primul rând pentru că Săptămâna cinematografică de la Codlea a fost organizată de „despărţământul” ASTRA (Asociaţiunea Transilvană 
pentru Literatura română şi cultura poporului român) din Codlea care poartă numele tatălui meu, „Dr. Nicolae Căliman” (cel care, în calitatea sa de preşedinte – vreme de peste două decenii – al „Despărţământului central Braşov” al asociaţiunii, a înfiinţat, în 1926, despărţământul din Codlea). În al doilea rând, pentru că, la solicitarea domnului Mircea Dragoş, preşedintele Despărţământului ASTRA „Dr. Nicolae Căliman” din Codlea, am întocmit – împreună cu soţia mea, prof. Dr. Dana Duma, şi în funcţie de filmele pe care le-am avut la dispoziţie – programul acestei săptămâni cinematografice. Acestea fiind spuse, după ce voi cere îngăduinţa cititorului şi pentru folosirea intensivă a arhaismului „despărţământ”, pe care ASTRA îl păstrează în documentele oficiale, deşi timpurile moderne au inventat cuvântul „departament”, voi încerca să relatez cât mai obiectiv cu putinţă cele întâmplate în săptămâna cinematografică de la Codlea, pusă sub emblema „De la carte la ecran”. Casa de Cultură a municipiului fiind în curs de renovare iar fostul cinematograf „Măgura” aflându-se într-o tristă şi tragică paragină, cele 7 seri cinematografice s-au desfăşurat în sala de festivităţi a Liceului Teoretic, un spaţiu plăcut şi primitor, care a găzduit, seară de seară, zeci de iubitori ai filmului. Ce ecranizări importante, româneşti şi străine au figurat în programul manifestării cinematografice de la Codlea ? Le voi rememora, în ordinea prezentării lor, nu înainte de a face precizarea că în prologul fiecărei seri cinematografice a fost prezentat câte un scurt metraj al unui remarcabil cineast local, de 15 ani, Andrei Nica, despre filmele căruia voi vorbi înspre final.
În prima seară, ciclul „De la carte la ecran” a debutat cu filmul Nunta de piatră de Mircea Veroiu şi Dan Piţa, o realizare artistică de excepţie a unor principali realizatori ai „generaţiei ‘70” – după cum am subliniat şi în prezentarea filmului – pornită de la două schiţe ale scriitorului ardelean Ion Agârbiceanu. „Nevoia de stil” a tinerilor autori este evidentă, atât în prima schiţă, „Fefeleaga”, regizată de Mircea Veroiu (în care lirismul metaforic devine dominant, ca şi peisajul impresionant al „munţilor de piatră”, ca şi prezenţa statuară, tragică, a personajului titular întrupat de Leopoldina Bălănuţă, în cel mai tulburător rol al prodigioasei sale cariere), cât şi într-a doua, „La o nuntă”, în regia lui Dan Piţa (un episod cu o desfăşurare epică mai pronunţată şi cu o „pată de culoare” seducătoare, numită Mircea Diaconu). După cum mi-a mărturisit un spectator, filmul i-a adus aminte de versurile clasice „munţii noştri aur poartă /noi cerşim din poartă-n poartă”.
Seara a doua a manifestării a fost „evenimenţială”. Nu numai pentru că filmul serii a fost Pădurea spânzuraţilor de Liviu Ciulei, după romanul cu titlu omonim al scriitorului Liviu Rebreanu (scenarizat de Titus Popovici), un film distins la Cannes, în 1965, cu Premiul de regie. Un film cu o distribuţie impresionantă – în care, pe lângă Victor Rebengiuc în rolul lui Apostol Bologa, apar Ştefan Ciubotăraşu (ordonanţa Petre), György Kovács (von Karg), Emmerich Schäffer (Müller), Ana Széles (Ilona), Andrei Csiky (Varga) –, cu o imagine de-a dreptul palpitantă datorată operatorului Ovidiu Gologan, cu multiple secvenţe antologice (dintre care amintesc doar câteva: marşul din pregeneric, cu stop-cadrul său avertizant, rotirea tulburătoare şi iritantă a reflectorului, trecerea în fugă pe lângă „pădurea cu spânzurători” care dă şi titlul filmului, celebra „masă a tăcerii” dinspre final). Dar seara a fost evenimenţială şi pentru că la Codlea au fost prezenţi doi oaspeţi de onoare, istoricul emerit Georgeta Filitti şi diplomatul Sergiu Celac – fost ministru de externe în primul guvern post-revoluţionar –, care, pentru că în această vară s-au împlinit o sută de ani de la declanşarea primului război mondial, au vorbit despre contextul social-politic în care s-a desfăşurat, în 1914, acţiunea filmului Pădurea spânzuraţilor.
Următoarea seară a fost consacrată comediei lui Ion Popescu Gopo De-aş fi… Harap Alb (1965), al treilea lung metraj cu actori (după S-a furat o bombă şi Paşi spre lună) al strălucitului regizor de animaţie care cucerise, încă din 1957, cu Scurtă istorie, „Palme d’Or” la Cannes. Prezentat de Dana Duma (care a scris şi o carte despre Gopo), filmul a impresionat şi la Codlea, prin inventivitatea şi originalitatea viziunii regizorale (care modifică radical „semnele” basmului originar, Harap Alb devenind un personaj „cam prostuţ şi cam fricos”, în timp ce Spânul este un tip fermecător, cu bogat păr negru), prin scenografia cu o cromatică intensă şi cu sugestii fantastice imaginată de Ion Oroveanu, prin apariţiile cuceritoare ale actorilor Florin Piersic (Harap Alb), Cristea Avram (Spânul), Emil Botta (un împărat original), Irina Petrescu (în dublu rol, de prinţesă şi de prinţesă… clonată), George Demetru, Eugenia Popovici, Fory Etterle, Liliana Tomescu, Puiu Călinescu, printre propunerile insolite fiind aceea a pictorului Mircea Bogdan în rolul lui Flămânzilă, care joacă alături de Florin Vasiliu (Setilă).
În seara a patra ne-am reamintit filmul din 1963 al regizorului francez Henri Colpi Codin, un film româno-francez inspirat de binecunoscutul roman al scriitorului româno-francez Panait Istrati (unii dintre spectatori l-au văzut pentru prima oară şi, după cum au mărturisit la sfârşit, le-a produs o vie şi puternică impresie). În prezentarea mea am amintit şi faptul că un alt regizor francez, Louis Daquin realizase, cu câţiva ani înainte, o altă ecranizare a unui roman de Panait Istrati, Ciulinii Bărăganului, şi, deasemenea, am subliniat că regizorul Henri Colpi a mai realizat, prin 1968, un film în România, Steaua fără n
ume (cu Marina Vlady şi Claude Rich). Distribuţia filmului, româno-franceză şi ea, a contribuit în mare măsură la reuşita acestui film de acum jumătate de veac: în rolul lui Codin, Henri Colpi a ales un interpret neprofesionist (de fapt profesor de meserie, dar „un munte de om”, cum o cerea rolul), alături de el apar copilul Răzvan Petrescu, actori „cu greutate” precum Eliza Petrăchescu, Graţiela Albini, Eugenia Bosânceanu sau francezii Françoise Brion, Maurice Sarfati, Nellie Borgeaud, Germaine Kerjean.
Programul „De la carte la ecran” a continuat cu comedia D’ale carnavalului, un film din 1959 datorat tinerilor regizori (la vremea aceea) Gheorghe Naghi şi Aurel Miheles. Pentru că, încă din prima seară, am promis spectatorilor că în cuvintele mele introductive voi aborda şi subiecte privitoare la istoria filmului românesc şi mondial, în seara respectivă, consacrată unei ecranizări caragialene, am simţit nevoia să vorbesc şi despre meşterul neîntrecut al adaptărilor după opera lui I.L.Caragiale, regizorul Jean Georgescu, cel care a realizat – în vreme de război! – capodopera cinematografică numită O noapte furtunoasă, şi cel care dorea să realizeze pe ecran o „integrală Caragiale”, dar viaţa nu l-a lăsat. Lui i se datorează, de fapt, şi ajungerea la Caragiale a cuplului Gheorghe Naghi-Aurel Miheles, deoarece scrisese un scenariu după Două lozuri, dar n-a apucat să facă filmul, respectivul scurt metraj fiind încredinţat celor doi tineri şcoliţi la Moscova. Actorii din D’ale carnavalului au fost „eroii” serii cinematografice de la Codlea: Grigore Vasiliu-Birlic, Alexandru Giugaru, Ion Lucian, Ion Anghel, Jana Gorea, Vasilica Tastaman, Aurel Cioranu…
Ultima seară românească din programul „De la carte la ecran” a fost, deasemenea, cu totul şi cu totul specială. Nu de alta, dar a acceptat să vină la noi, la Codlea, regizorul Radu Gabrea, aducând cu el şi filmul său de „ultimă oră”, O poveste de dragoste, Lindenfeld, o creaţie cinematografică profund emoţională, pornită de la o realitate tristă şi dureroasă cum este aceea a satului părăsit, Lindenfeld din Banat, un sat cu un singur locuitor, descris în romanul inspirator al lui Ion T.Morar (carte scenarizată, liber, de Radu Gabrea şi Adrian Lustig). Împreună cu Dana Duma am prezentat spectatorilor creaţia româno-germană a regizorului Radu Gabrea – o filmografie demnă de toată atenţia, cu titluri precum Prea mic pentru un război atât de mare, Dincolo de nisipuri, Früchte dich nicht, Jacob! (Nu te teme, Iacob!), Ein Man wie Eva (Un bărbat ca Eva), acestea două fiind filme realizate în Germania, unde regizorul s-a stabilit între anii 1974 şi 1990, Rosenemil (O tragică iubire), Noro, Cocoşul decapitat, Călătoria lui Grüber, Mănuşile roşii, Trei zile până la Crăciun –, iar regizorul, cu talentul său oratoric recunoscut, şi-a cucerit spectatorii, istorisind momente importante din viaţa şi creaţia sa. Fireşte, Radu Gabrea şi-a cucerit spectatorii şi prin filmul său, în care joacă, magistral, Victor Rebengiuc, Victoria Cociaş, Mircea Diaconu…
Ultima seară a manifestării a fost consacrată filmului Codul lui Da Vinci de Ron Howard, ecranizare a celebrului roman cu titlu omonim al lui Dan Brown. Filmul – în care apar, printre alţii, Tom Hanks, Jean Reno, Audrey Tautou, Jean-Pierre Marielle – şi cartea – cu subiectul său atât de incitant şi pasionant – au fost prezentate publicului de Corina Nica, o talentată publicistă locală, care a fost, pe tot parcursul zilelor cinematografice, „mâna dreaptă” a principalului organizator, Mircea Dragoş, preşedinte al despărţământului ASTRA „Dr. Nicolae Căliman” din Codlea. Corina Nica, de altfel, este şi mama tânărului cineast codlean de 15 ani Andrei Nica, care ne-a delectat, în fiecare seară, cu filmele sale (patru la număr), despre care am promis că voi spune câte ceva în final.
Cele patru scurt metraje ale junelui Andrei Nica au constituit o adevărată revelaţie a manifestării din Codlea. Două dintre ele, Conturul şi Cine priveşte pe cine au participat la un festival braşovean, „48 de ore”, în ediţia de anul trecut şi de anul acesta. Este vorba despre o competiţie cu „temă impusă”, pentru fiecare participant în parte, cu timp limitat de realizare (48 de ore) şi cu o durată impusă şi ea (7 minute). În Conturul, tema impusă este „o crimă”, iar tânărul regizor s-a descurcat de minune, propunând o „amintire din copilărie” a unui tânăr, cu şotii nevinovate sfârşite în mod tragic. În Cine priveşte pe cine, tema impusă este „întoarcerea în timp”, şi personajul principal din filmul lui Andrei este o mamă (interpretată de Mihaela Alexandru) care trece prin momente dramatice de depresiune sufletească, dar depăşeşte criza, aflându-şi echilibrul sufletesc în privirea încrezătoare şi plină de speranţă a copilului său. Un al treilea film al lui Andrei Nica a fost Băiatul alb-negru. Întâmplarea a făcut ca acest scurt metraj să prefaţeze filmul lui Gopo De-aş fi… Harap Alb, dovedindu-se o introducere cât se poate de potrivită, mai ales pentru că Andrei îşi dezvoltă intriga, vădind şi un dezvoltat simţ al umorului, pe ideea… „de-aş fi… Scufiţa Roşie”… Cel de-al patrulea film al foarte tânărului cineast s-a intitulat Regăsire, şi este, practic, o dezvoltare „de suflet” a temei din Cine priveşte pe cine, fără „canonul” celor 7 minute. Cu toată obiectivitatea o spun, avem de a face cu un talent sigur, aşa cum au spus-o public şi oaspeţii de onoare ai zilelor cinematografice de la Codlea, Georgeta Filitti, Sergiu Celac şi Radu Gabrea…
