Festivalul Internaţional de Film Independent Anonimul 2014
Tineri revoltaţi apar şi în pelicula ucraineană Tribul de Miroslav Slaboshpitski, premiată la Cannes în secţiunea Săptămâna criticii pentru demersul său estetic radical. Filmul se lipseşte de cuvinte în povestea despre infernul dintr-o şcoală profesională de surdomuţi unde, cu complicitatea unor profesori, funcţionează reţele de spărgători şi de prostituţie.
Declanşatoare de mari şi radicale transformări în arta şi industria filmului, noua eră digitală aduce şi o micşorare a distanţei dintre centru şi margine. Dacă în mod convenţional înţelegem prin centru Hollywoodul şi rolul său de lider în industria culturală sau marile cinematografii europene şi strategiile lor (Franţa mai ales), prin margine ar trebui să înţelegem aproape tot restul (cu excepţiile unor lideri zonali precum Ind
ia şi China). Dacă producţiile provenite din zona centrală sunt cele mai profitabile (în termenii rentabilităţii economice şi ideologice), celelalte, în schimb, par să acapareze prestigiul festivalier şi să dicteze canonul valoric. Numai dacă privim palmaresul ultimelor două ediţii ale marilor festivaluri internaţionale şi avem confirmarea: turcul Nuri Bilge Ceylan a câştigat Palme d`Or la Cannes cu Hibernare /Winter Sleep, iar filipinezul Lav Diaz a obţinut în luna august Leopardul de Aur la Locarno cu Ce vine mai întâi?
Acest adevăr despre micile producţii din ce în ce mai cunoscute în era digitală a fost reconfirmat de recenta ediţie, a 11-a, a Festivalului internaţional de film indepenent Anonimul. Pentru că spaţiul tradiţional de desfăşurare, Satul de vacanţă din Sf.Gheorghe se află în plin proces de renovare, evenimentele festivalului au fost programate într-un loc ce aminteşte prin atmosferă de decorul din Deltă, la Arena Verde Stop, precum şi la Cinema Studio. Realizată ca şi la ediţiie precedente de criticul Ludmila Cvikova de la Institutul din Doha, selecţia a cuprins o Panoramă internaţională, cu pelicule premiate în mari festivaluri internaţionale în 2014 (printre care producţia italiană prezentată în deschidere, Le meraviglie/ Minunile de Alice Rohwacher, câştigător al Grand Prix la Cannes), secţiunea OFF românească şi trei secţiuni competitive (de lungmetraj ficţiune, scurtmetraj de ficţiune şi de animaţie), ai cărei câştigători au fost desemnaţi prin votul publicului.
Selecţia de lungmetraje a inclus în majoritate rarităţi, pelicule venite din locuri neaşteptate precum câştigătorul Trofeului Anonimul 2014, Remote Control (Mongolia–Germania) de Byamba Sakhya. Povestea unei maturizări, filmul despre evadarea din spaţiul sufocant al familiei dominată de un pater familias beţiv aminteşte de dramele tăcute şi spectaculos articulate vizual ale sud-coreanului Kim Ki-duk. Contrastul dintre lentoarea vieţii din satul uitat de lume şi ritmurile moderne ale capitalei Ulan Bator asigură un fundal dinamic parcursului tânărului erou care îşi pierde inocenţa.
Tot dintr-un spaţiu exotic provine şi pelicula The Monk, de The Maw Naing, primul lungmetraj independent realizat în ultimii 50 de ani în Burma. Şi aici urmărim procesul de maturizare prin care trece un tânăr, de data aceasta un proaspăt călugăr care, după ce se vede nevoit să îngrijească de stareţul bătrân şi bolnav al mănăstirii în care tocmai a sosit, îşi vede confirmată vocaţia monahală.
Personajul abia ieşit din adolosecenţă a fost şi eroul peliculei braziliene Casa Grande, de Fellipe Barbosa, al cărui nume figurează printre „Cele 25 de figuri noi ale filmului independent”, un clasament realizat de Filmmaker’s Magazine. Prezentat la Bucureşti de scenarista Karen Sztajnberg, filmul confirmă vigoarea unei noi tendinţe a cinematografului brazilian de a reprezenta cinstit o problemă naţională: polarizarea socială generatoare de drame, accentuată de criza economică. Foarte bine scrisă, povestea trasează convingător arcul eroului de 17 ani, care evoluează de la naivitate la conştiinţa nedreptăţii sociale de care şi familia lui burgheză se face, după el, vinovată.
Tineri revoltaţi apar şi în pelicula ucraineană Tribul de Miroslav Slaboshpitski, premiată la Cannes în secţiunea Săptămâna criticii pentru demersul său estetic radical. Filmul se lipseşte de cuvinte în povestea despre infernul dintr-o şcoală profesională de surdomuţi unde, cu complicitatea unor profesori, funcţionează reţele de spărgători şi de prostituţie. Comunicarea nonverbală devine puternic expresivă prin riguroasa punere în scenă a cadrelor lungi, care evidenţiază subtil relaţia dintre personaje. Puţine cuvinte se folosesc şi în filmul grec Septembrie de Penny Panayotopolou, un portret de femeie a cărei singurătate extremă este agravată de moartea câinelui.
Sentimentul prezenţei marcante a regizorilor-femei la această ediţie a Anonimului a fost întărit de lungmetrajul regizat de Asia Argento, Incompresa, prezentat în cadrul secţiunii „Actori în spatele camerei”. Filmul este inspirat din copilăria autoarei, la fel ca Le meraviglie/ Minuni de Alice Rohrwacher. Poveste a unei familii de apicultori cu patru fiice care se străduie să ducă mai departe tradiţiile unei agriculturi afectate de criză, pelicula este un adio adresat unui anume mod de viaţă patriarhal. Este însă şi un 
jurnal de vacanţă al trecerii dinspre copilărie înspre adolescenţă şi un omagiu adus lui Fellini prin episoadele care satirizează stupiditatea emisiunilor TV, dar şi prin numele eroinei principale, Gelsomina, aflată în centrul experienţei de maturizare. Rolul interpretat de românca Maria Alexandra Lungu i-a adus tinerei actriţe un premiu special din partea Sindicatului Naţional al Jurnaliştilor de Film din Italia. Printre scurtmetrajele din selecţie, cele româneşti au făcut o bună impresie. Merită amintite O lume nouă de Luiza Pârvu, About love de Roxana Andrei, Nadir de Mihai Ghiţă, 1969 de Aurelian Ispas, Brigada neagră de Andrei Teodorescu, Bomberman de Barna Nemethi, Sare de mare de Andrei Răuţu, 12 minute de Nicolae Constantin Tănase, Băiatul cu căţelul de Liviu Varlam, Stop de Octavian Frecea şi The Silver Wolf de Daniel Nicoale Djamo şi mai ales Excursia de Adrian Sitaru, votat de spectatori Cel mai bun scurtmetraj românesc. Ele au compensat absenţa unui lungmetraj românesc din concurs, întărind senzaţia că asistăm la un regres a ceea ce numeam cu mândrie Nou cinema românesc.
În palmaresul ediţiei 2014 mai figurează Premiul pentru Cel mai bun scurtmetraj acordat animaţiei germane Wedding Cake (regia Viola Baier) sau Premiul special Ovidiu Bose Paştină, acordat de Fundaţia Anonimul scurtmetrajului de ficţiune Omul, în regia lui Brigitte Drodtloff.
Printre atracţiile programului s-au numărat şi documentarele prezentate în cadrul Serii HBO: Remembering the Artist: Robert de Niro, Sr. (regia Perri Peltzs şi Geeta Gandbhir) – un portret al pictorului Robert Henry de Niro, tatăl celebrului actor care îi şi poartă numele, şi Love Child de Valerie Veatch, un documentar care analizează un mult mediatizat caz de dependenţă de internet, cel al cuplului de tineri care, rămaşi multe ore în sala de jocuri online, şi-au lăsat bebeluşul să moară de foame. Un film care reuşeşte să ne pună pe gânduri în legătură cu partea întunecată a progreselor erei digitale.
