Anul 1918 a adus poporului român înfăptuirea Marii Uniri, prin actele politice succesive din 27 martie de la Chişinău, din 28 noiembrie de la Cernăuţi, culminând cu cel din 1 Decembrie de la Alba Iulia, care proclamau unirea Basarabiei, unirea Bucovinei şi unirea Transilvaniei cu România. Ca urmare a acestor evenimente, Regele Ferdinand şi Regina Maria s‑au întors din refugiul de la Iaşi în capitala ţării.
În martie 1919, Republica Sfaturilor din Ungaria (regimul comunist) s‑a extins în partea de nord‑vest a Transilvaniei, a provocat masacre împotriva românilor şi atacarea Armatei Române.
În Săptămâna Mare a Paştelui din aprilie 1919, Regele Ferdinand şi Regina Maria au făcut o vizită istorică în Transilvania, de la Sibiu până la Oradea; Regele a făcut şi o inspecţie pe frontul româno‑ungar.
Conferinţa de Pace de la Paris, începută în ianuarie 1919, a realizat Tratatele de Pace cu Germania, Austria, Ungaria, Bulgaria şi Turcia, România fiind implicată în cele cu Austria. Ungaria şi Bulgaria (respectiv în Bucovina, Transilvania‑Banat şi Cadrilater). Transformările politico‑teritoriale de la sfârşitul războiului au fost consemnate şi prin Decretele Regale respective ale României.
Elaborarea Constituţiei României Întregite a consemnat noua situaţie social‑politică, internă şi externă a ţării. În acest cadru politic de ansamblu, poziţia şi rolul monarhiei s‑au afirmat pregnant. Regele Vechiului Regat al României devenea Rege al României Întregite, pe un teritoriu aproape dublu.
Iniţial, Averescu a propus organizarea încoronării în toamna anului 1921, dar însuşi Regele Ferdinand s‑a abţinut de la această propunere, considerând că ea nu întrunea încă cerinţele necesare. Consacrarea simbolică a acestor realităţi a devenit o necesitate, iar modalitatea realizării sale a fost stabilită în vara anului 1922, prin hotărârea încoronării de la Alba Iulia, iniţiată de prim‑ministrul Ion I.C. Brătianu.
Până la 15 octombrie 1922, Ferdinand era rege al teritoriului Vechiului Regat al României. Această situaţie necesita din punct de vedere juridic şi al dreptului internaţional completarea titulaturii. Chestiunea încoronării de la Alba Iulia este încă deficitară în istoriografia domeniului.
La 24 august 1922, Consiliul de Miniştri, întrunit la Sinaia, a decis organizarea la 15 octombrie 1922 a încoronării la Alba Iulia a Regelui Ferdinand şi a Reginei Maria, act care „să consfinţească pentru vecie unirea tuturor românilor sub sceptrul Regelui Ferdinand”. De la festivităţile încoronării au lipsit Iuliu Maniu şi Ion Mihalache, în spiritul politicianismului epocii.
În dimineaţa zilei de duminică, 15 octombrie 1922, familia Regală a sosit în gara de la Alba Iulia, unde au fost întâmpinaţi de prim‑ministrul I.I.C. Brătianu şi de primarul oraşului. Regele, regina, prinţul moştenitor Carol şi soţia sa Elena au plecat în două caleşti până la noua catedrală, unde erau aşteptaţi de mii de oameni.
Te Deumul a fost oficiat de Mitropolitul Ardealului Nicolae Bălan, fiind prezenţi regele, regina, membrii Guvernului şi înalţi oficiali invitaţi. Mitropolitul Primat, Miron Cristea, a rostit rugăciunea pentru sănătatea regelui şi a reginei, sfinţind apoi coroanele şi mantiile regale. În acele momente atât de încărcate de solemnitate, toate bisericile din România au oficiat slujbele speciale ale Te Deumului. Clopotele lor anunţau evenimentul pe întregul cuprins al teritoriului României.
Coroana Reginei Maria a fost comandată la o mare casă de bijuterii din Paris, conţinând 1,8 kg aur (donaţie a unei mine din Apuseni). Pe pandantivele coroanei erau inscripţionate simbolurile heraldice ale României şi cel al casei Reginei Maria.
Solemnitatea încoronării a avut loc în faţa catedralei, amenajată ca tribună, cu armata în uniformă de gală. Preşedinte Adunării Deputaţilor, Mihail Pherekyde, a adus Coroana regelui, iar Preşedintele Senatului, Mihail Orleanu, pe cea a reginei. Coroana regelui era coroana de oţel din 1881, căreia i s‑au adăugat trei pietre preţioase, semnificând Basarabia, Bucovina şi Transilvania. Generalii Lupescu şi Popovici aduceau cele două mantii regale. Regina Maria nota în Memoriile sale: „Eu am îngenuncheat în faţa lui Nando (Ferninand – n.n.), care a pus greaua coroană pe capul meu, în timp ce toate clopotele sunau şi se trăgeau 101 salve de tun. Nando m‑a ridicat şi m‑a sărutat, toţi cei prezenţi aclamau, iar muzicile militare intonau imnul regal”. A urmat o mare defilare militară. Regele şi regina, fiecare călare în faţa regimentelor proprii, erau înconjuraţi de ofiţeri români şi ai misiunilor Aliate. Regele a citit el însuşi Proclamaţia încoronării sale.
„Punând pe capul meu, într‑această străveche cetate a Daciei Romane, coroana de oţel de la Plevna, pe care noi şi glorioasele lupte au făcut‑o pe veci Coroana României Mari, mă închin cu evlavie memoriei celor cari, în toate vremurile şi de pretutindeni, prin credinţa lor, prin munca şi jertfa lor, au asigurat unitatea naţională şi salut cu dragoste pe cei care au proclamat‑o într‑un glas şi simţire de la Tisa până la Nistru şi până la mare”.
În Sala Unirii a avut loc o masă cu 300 tacâmuri pentru oficialităţi, la care regele a toastat pentru veşnicia Marii Uniri. Pe platoul din faţa cetăţii s‑a desfăşurat un ospăţ pentru aproximativ 30.000 persoane. Reprezentanţi din numeroase state au onorat solemnităţile prin prezenţa lor personală sau prin mesaje oficiale (generalii Berthelot şi Weigand, Ducele de York, Principesa Beatrice de Bourbon, Regina Maria a Iugoslaviei, Regina Elisabeta a Greciei ş.a.).
În seara zilei de 15 octombrie 1922, regele şi regina, celelalte oficialităţi au plecat cu trenul spre Bucureşti. Luni, 16 octombrie 1922, în Capitala ţării, la Arcul de Triumf din Bucureşti s‑a desfăşurat un spectacol ce evoca Marea Unire din 1918.
În decembrie 1922 apărea la Roman „numărul festiv al filmului Încoronarea”. Evenimentele Marii Uniri din 1918 s‑au completat în plenitutinea lor prin încoronarea din 1922, ca temelii ale României Întregite, România Mare.
■ Profesor, istoric
Alexandru Porţeanu
