Invitaţia de a susţine conferinţe consacrate dialogului Jean‑Jacques Askenasy – Sorin Antohi. Valenţe identitare şi culturale, precum şi un Laudatio închinat academicianului Jean‑Jacques Askenasy – în cadrul proiectului România şi civilizaţia românească în Israel, derulat sub egida Academiei Române şi organizat de Fundaţia Culturală Ideea Europeană în colaborare cu Asociaţia Scriitorilor Israelieni de Limbă Română (ASILR) – a însemnat, întâi de toate, retragerea în universul meu predilect – biblioteca –, în compania unei opere în care exigenţele omului de ştiinţă şi rafinamentul cultural al unui spirit iluminist transformă orice tratat de neurologie şi orice pagină confesivă într‑un portret fascinant şi într‑o lecţie cu rezonanţe multiple. O lecţie în care se conjugă importanţa dialogului şi construcţia identităţii, altruismul şi excelenţa profesională, serenitatea confruntărilor cu Istoria şi perseverenţa acţiunilor benefice sau importanţa tranzitivităţii discursului ştiinţific şi virtualele sale aplicaţii în domeniul umanist.
Dialogurile lui Sorin Antohi cu Jean‑Jacques Askenasy, reunite într‑un volum apărut în 2021 la Editura Polirom sub titlul Oameni şi patrii. Istoriile şi geografiile identităţii, ilustrează modul în care se articulează identitarul prin raportare la Celălalt, prin asimilarea fiecărei experienţe şi prin decantarea culturală bidirecţională (română şi israeliană), cartea integrând nu numai autobiografia picarescă a lui Jean‑Jacques Askenasy pe pământ românesc, continuată de un interes avid pentru cultura română, ci şi evoluţia acestuia după plecarea în Israel. Neurolog de reputaţie internaţională, născut la Sofia în data 13 noiembrie 1929, cu o copilărie petrecută în Franţa (până la nouă ani) şi stabilit ulterior în România, cu studii la Craiova, Bucureşti, Timişoara, Cluj, Paris şi New York, plecat în Israel din 1972, Jean‑Jacques Askenasy este membru de onoare al Academiei Române.
Cultivat de două spirite afine, dialogul revelează o prietenie profundă, ancorată în comuniune sufletească şi comunicare intelectuală, formulată dincolo de orice posibilă tensiune şi indiferentă la frecvenţa întâlnirilor. Atent consemnate în paginile cărţii, aceste întâlniri se coagulează în jurul identităţii, receptate în termenii perspectivei relaţionale şi ai detabuizării alterităţii, ceea ce înseamnă un perpetuu dialog româno‑israelian.
De altfel, mefient faţă de orice etichetare etnică şi în deplin acord cu interlocutorul său, în opinia căruia „toţi oamenii au identităţi fluide, multiple, comunicante, în evoluţie, interactive, plastice,
mereu în stare de flux, curgătoare”, Jean‑Jacques Askenasy precizează: „Despre complicatul proces al identităţii mele, cu multiplele sale faţete – neuropsihologice, etnice, antropologice, sociale, filosofice şi religioase –, aş putea scrie o enciclopedie”. Dialogurile, ca de altfel toate cărţile – Violenţa (1995), Somnul, treimea cenuşie a vieţii (1996), Creierul şi universul său (2007), Un minim necesar de conştiinţă pentru un intelectual din mileniul al treilea (2007), Dosarul 148074 (2008), Enigmele somnului (2008), Principiile medicinii existenţialiste. Semiotica vieţii banale (2009‑2011), Spiralogia. O teorie neurologică a relaţiei cunoaştere‑conştiinţă (2015) – reprezintă o impresionantă ilustrare a acestei realităţi umane şi intelectuale, precum şi un imbold pentru promovarea identităţii româneşti şi ebraice ca identităţi fluide, care convieţuiesc şi conlucrează.
Reacţia entuziastă a celor prezenţi la conferinţele de la Tel Aviv şi Haifa, oglindă fragmentară a aprecierii de care se bucură Jean‑Jacques Askenasy, şi, mai cu seamă, întâlnirea cu Domnia Sa mi‑au demonstrat că neurologul şi omul de cultură desprins din paginile tratatelor şi cărţilor sale este, în acelaşi timp, un spirit deschis, de o impresionantă căldură umană, privilegiul de a‑l cunoaşte rămânând pagina cea mai luminoasă a experienţei mele israeliene.
La Gala Premiilor „Contemporanul” şi ale Fundaţiei Culturale Ideea Europeană de la sediul Asociaţiei Scriitorilor din Israel, ai cărei amfitrioni au fost scriitoarea Aura Christi, redactor‑şef al revistei Contemporanul. Ideea Europeană, şi scriitorul Dragoş Nelersa, preşedintele Asociaţiei Scriitorilor Israelieni de Limbă Română, am avut onoarea de a prezenta un Laudatio închinat academicianului Jean‑Jacques Askenasy.
***
Coroborând observaţia domnului academician Ionel Haiduc (din prefaţa volumului Creierul şi universul său, apărut în 2007 la Editura Hasefer din Bucureşti) cu miile de pagini confesive şi ştiinţifice semnate de domnul academician Jean‑Jacques Askenasy, putem spune că viaţa Domniei Sale poate fi citită „ca un roman captivant”, derulat în patru ţări şi mai multe regimuri politice, înzestrat şi cu un fabulos prolog balcanic şi românesc, ai cărui protagonişti sunt bunicii, părinţii şi întreaga istorie a comunităţilor care i‑au marcat domnului academician Jean‑Jacques Askenasy identitatea şi i‑au fundamentat decizia din 1972 de a „deveni stăpânul propriului său destin”, prin intermediul emigrării în Israel. Toate acestea – şi numeroase alte lucruri incitante – sunt mărturisite în volumul de dialoguri cu Sorin Antohi, apărut în 2021 la Editura Polirom sub titlul Oameni şi patrii. Istoriile şi geografiile identităţii, unde se vorbeşte şi de „picaresc”. Unul modern, desigur, fiindcă ceea ce avem în destinul domnului academician Jean‑Jacques Askenasy nu e rătăcirea, ci esenţa ei, adică regăsirea de sine prin structurare identitară.
Neurolog de reputaţie internaţională, născut la Sofia în data de 13 noiembrie 1929 – „«ziua dracului» în «luna scorpiei»”, observă domnul academician Jean‑Jacques Askenasy, cu umor, în Creierul şi universul său –, cu o copilărie petrecută iniţial în Franţa (până la nouă ani), mutată apoi în România, la Craiova, cu studii în Cetatea Băniei (la Colegiul Naţional Carol I şi la Şcoala Lumina), Timişoara, Cluj – este absolventul Facultăţii de Medicină de aici, promoţia 1954 –, Bucureşti – în 1969 obţine titlul de Doctor în ştiinţe al Universităţii C.I. Parhon –, Paris şi New York, plecat în Israel încă din 1972, domnul Jean‑Jacques Askenasy este membru de onoare al Academiei Române, distins cu o suită de premii prestigioase şi o prezenţă constantă, întotdeauna fascinantă şi provocatoare, în dialogul ştiinţific şi cultural internaţional. Este autorul unor lucrări precum Violenţa (Darthmouth Publishing Company, Sydney, 1995), Somnul, treimea cenuşie a vieţii (Oram, 1996), Creierul şi universul său (Hasefer, 2007), Un minim necesar de conştiinţă pentru un intelectual din mileniul al treilea (Fundaţia Naţională pentru Ştiinţă şi Artă, 2007), Dosarul 148074 (2008, este relatarea dosarului său de la Securitate), Enigmele somnului (Viaţa Medicală Românească, 2008), Principiile medicinii existenţialiste. Semiotica vieţii banale (Viaţa Medicală Românească, 2009‑2011), Spiralogia. O teorie neurologică a relaţiei cunoaştere‑conştiinţă (Institutul European, 2015).
Reflectând asupra invitaţiei Academiei Române din 2003 de a prezenta o lucrare pe tema somnului (căreia i‑a dedicat o carte intitulată Somnul, treimea cenuşie a vieţii), în cadrul unei sesiuni jubiliare închinate profesorului Gheorghe Marinescu, Domnia Sa notează, în acord cu propriul său program intelectual, translat în fiecare dintre cărţile publicate: „Această sesiune a Academiei Române a îndeplinit o triplă misiune. Prima, de a circumscrie memoria dascălilor. A doua, de a restabili contactele ştiinţifice dintre şcoala română de neurologie şi emisarii ei de peste hotare. Şi a treia, de a veghea ca valoarea ştiinţifică a sesiunii să fie la nivelul valorii celui căreia i‑a fost închinată” (Creierul şi universul său).
Accentuate formativ şi profesional, legăturile Domniei Sale cu spaţiul românesc sunt reiterate constant prin prieteniile de lungă respiraţie cu intelectuali români – de la profesorii care l‑au format şi medicii cu care a colaborat la intelectuali de marcă, precum Augustin Buzura şi Sorin Antohi –, sau prin „funcţia de oază românească” a căminului Domniei Sale şi al soţiei, liman primitor şi generos, invocat în mărturiile tuturor intelectualilor care i‑au trecut pragul. Tot în dialogul cu Sorin Antohi se află şi un episod relevant al acestor legături afective, atunci când se povesteşte că profesorul care pleacă definitiv din România cu o valiză de 38 de kilograme (deşi ulterior va fi acuzat că a luat mobilierul întregului apartament) este condus până la aeroport de toată secţia medicală pe care o coordonase, oamenii sfidând deschis stigmatul virtual al Securităţii pentru a‑şi reconfirma o recunoştinţă şi o solidaritate.
„Nu sunt o figură severă de profesionist, dimpotrivă, sunt total lipsit de autoritatea pe care ţi‑o conferă aureola notorietăţii. Sunt un vârstnic vesel, deschis, având fobia mizantropiei, care se luptă de‑o viaţă să spargă gheaţa care‑i desparte pe oameni” – precizează domnul academician Jean‑Jacques Askenasy într‑una dintre cele mai bine documentate şi profunde arheologii identitare din câte mi‑a fost dat să citesc, intitulată Încrucişări de drumuri, cel dintâi capitol din Creierul şi universul său. Accentul complementar al acestui autoportret este profesionalismul, înţeles ca strategie de rezistenţă împotriva vicisitudinilor imprevizibile ale istoriei, cultivat, în spiritul lui de Tocqueville, cu acceptarea faptului că nimeni nu poate controla Istoria în mişcările ei destructive, maligne, dar i se poate opune prin educaţie personală şi excelenţă spirituală. În conjuncţie cu o înaltă conştiinţă a altruismului şi cu subtila capacitate de a sesiza jumătatea de lumină a oricărei istorii umbrite, profesionalism înseamnă, aici, devotament şi implicare benefică în istorie, fundamentată pe dorinţa de „a stăvili suferinţa” oamenilor, biografia domnului academician Jean‑Jacques Askenasy demonstrând din plin această dorinţă, fie că ne gândim la primii ani petrecuţi ca medic-şef de circumscripţie la Leordeni‑Argeş, Codlea şi Predeal, la stagiul bucureştean de la secţia de neuropsihiatrie a Spitalului Central sau dacă admirăm entuziasmul şi abnegaţia acţiunilor sale întreprinse în Yeruham, eficienţa programelor de sprijinire a copiilor din cartierele nevoiaşe ale Ierusalimului. Acestora li se alătură o impresionantă carieră academică (Facultatea de Medicină Sackler din Tel Aviv, Harvard, New York, Paris etc.) şi o intimidantă listă de pacienţi iluştri, mulţi dintre ei fiind personalităţi politice (din România, Israel, Africa, ş.a.), sau chiar şefi de stat, cum s‑a întâmplat în Togo. Modelul ştiinţific, şi în bună măsură simbolic, al acestei conjuncţii este articulat în Spiralogia, unde Profesorul Jean‑Jacques Askenasy reprezintă cunoaşterea şi conştiinţa (produse ale creierului) ca pe o dublă spirală ascendentă.
Opţiune profesională acaparantă, cu un traseu deloc lipsit de sacrificii şi traversat de episoade incredibile (coincidenţe halucinante, intervenţii salvatoare şi, nu în ultimul rând, o extraordinară dăruire ştiinţifică şi umană), neurologia reprezintă, în economia existenţială a domnului academician Jean‑Jacques Askenasy, „legătura dintre om şi restul lumii”, explorată atât cu exigenţa savantului şi cu dăruirea medicului, pentru care jurământul lui Hippocrate, depus în 1954, îşi păstrează pentru totdeauna relevanţa morală, dar şi cu disponibilitatea pentru dialog şi stil a omului de cultură sau cu rafinamentul literatului. Cărţile Domniei Sale sunt dominate de un discurs accesibil şi decomplexat, conştient de faptul că ştiinţa nu este făcută de savanţi exclusiv în folosul savanţilor şi că tranzitivitatea discursului ştiinţific potenţează, în mod necesar, informaţia pe care miezul lui îl conţine.
De pildă, provocat, pe de o parte, de îndemnul lui Jean‑Paul Sartre, potrivit căruia omul are datoria de a consemna în cele mai mici detalii evenimentele vieţii sale cotidiene, şi, pe de altă parte, de discrepanţa dintre atenţia acordată bolilor de care fiinţa umană se loveşte doar de câteva ori într‑o viaţă şi atenţia arătată fenomenelor biologice cu o frecvenţă ridicată, Profesorul Jean‑Jacques Askenasy elaborează un spectaculos tratat, în mai multe volume, consacrat acestora din urmă (râsul, surâsul, plânsul, oftatul, căscatul, strănutul etc.), intitulat Principiile medicinii existenţialiste. Semiotica vieţii banale (prefaţate de Prof. dr. acad. Ionel Haiduc şi Prof. dr. acad. Solomon Marcus). El este scris în două registre stilistice complementare, unul pentru specialişti şi un altul decomplexat, versatil şi ludic, rezervat profanilor, care ne oferă, între altele, şi o seducătoare istorie culturală a catharsis‑ului, dublată de o excelentă incursiune ştiinţifică şi de o impecabilă ilustrare clinică.
Această tranzitivitate discursivă, impecabil armată cultural şi nuanţat infuzată (auto)biografic până la detaliu, permează atât paginile consacrate dascălilor săi (Oscar Sager, Vlad Voiculescu, Artur Kreidler, Nicolae Cajal, Melvin Yahr), cât şi studiile despre creierul emoţional, descris în termeni danteşti, cu extensii filosofice moderne, şi convertit într‑o subtilă pledoarie pentru iubirea spiritualizată, înţeleasă ca fiind „esenţa structurantă a prieteniei, […] baza empatiei dintre semeni, opusă mizantropiei, dispreţului şi fobiei de oameni”. Iubirea „este fundamentul vieţii de familie şi colectivitate, este chitul care cimentează legăturile sociale, este frumosul în viaţă” (Creierul şi universul său).
Să ne împărtăşim şi noi din ea, rugându‑l pe domnul academician Jean‑Jacques Askenasy să primească acest premiu, ca mulţumire şi ca semn de dragoste de la cei care, deşi îi sunt departe geografic, îi vor fi mereu aproape sufleteşte.
■ Scriitor, critic şi istoric literar, cercetător ştiinţific
Constantina Raveca Buleu
