Florin-Corneliu Popovici: Fluviul destinului, mirajul confesiunii
Carte-album sau album-carte, ce se pretează la a fi citită, dar şi răsfoită (privită), Mirajul Nilului este şi o carte ce abundă de feminitate. Indiferent însă de statut, cartea creează impresii, fie de lectură, fie de natură vizuală
Un titlu inspirat, cum este cel de faţă, Mirajul Nilului. Mirage of the Nile, dincolo de faptul că reprezintă cartea de vizită a unei cărţi care se respectă, blazonul, misé en abime-ul, sensul concentrat, esenţa şi deopotrivă strategia de „capcanare” şi de seducere a cititorului, ascunde şi altceva decât lasă să se vadă la o privire sumară. În cazul doamnei Evelyne Stănescu-Elmasry, metafora Mirajul Nilului, ca de altfel tot ceea ce este legat de Egipt, o ţară a misterelor prin definiţie, are şi o semnificaţie ezoterică, Nilul, fluviu sacru, putând fi analogat destinului, după cum ideea de miraj putând fi extinsă: mirajul scriiturii, mirajul confesiunii, mirajul rememorării, mirajul Artei etc. Legat de strategia de seducere a cititorului, deloc întâmplător, Prologul ce deschide volumul de faţă conţine o propoziţie-cheie de lectură pentru înţelegerea mesajului cărţii, în speţă „Locul şi acţiunea sunt polii ficţiunii adevărate.” M-aş opri asupra ultimelor două cuvinte, „ficţiunii adevărate”. Pe de-o parte, ar fi ideea de oximoron, de alăturare a două cuvinte antitetice, în vederea obţinerii unor efecte stilistice majore, de unde ficţiunea, o „minciună” adevărată. Pe de altă parte, ideea de ficţiune adevărată duce cu gândul la ficţiune veritabilă, pură
. Şi în acest caz, Evelyne Stănescu-Elmasry ne învăluie cu aura mirajului, întrucât, după cum vom vedea, cartea ce-i poartă semnătura nu este atât ficţiune, cât confesiune nudă, alunecare din adevărul ficţiunii în realul real subtil consemnat. Mirajul Nilului îşi dezvăluie la final intenţia, fiind un omagiu închinat memoriei soţului scriitoarei, Adham în carte, cel care a dat conotaţii nebănuite „aventurii” de a fi.
Evelyne Stănescu-Elmasry nu scrie sub impulsul experimentului, al revoluţionării scriiturii cu orice preţ, ci, mai degrabă, al obţinerii efectului surpriză. Cartea debutează sub semnul solarităţii, cu fixarea cadrului în care are loc acţiunea, anii de tinereţe ai personajului principal, Avalina (alter ego-ul scriitoarei), descendentă dintr-o familie de condiţie bună din Timişoara. Cadrul aristocrat, grădina bogat ornamentată, educaţia aleasă a eroinei, vedetă printre verişoarele sale, prezenţa discretă a Mamei (personaj de tip axis), primii fiori erotici, trimit cu gândul la Cehov, la Emily Brontё sau la Hortensia Papadat-Bengescu. Cartea are un „story”, putând fi lesne interpretată ca roman al devenirii sau ca roman al emancipării, însă totul este condensat, trimiterile în timp fiind enunţate pe-alocuri telegrafic, fără arborescenţe şi derapaje narative inutile, ceea ce trădează intenţia scriitoarei de a evita, pe cât posibil, ficţionalizarea, preferată fiind concentrarea pe realul confesiv. Aşa se explică de ce, doar după câteva pagini, saltul narativ evident o plasează pe eroina Avalina trecută de optsprezece ani, căsătorită, studiind arta la Nisa, prilej pentru scriitoare de a se lansa în pledoarii despre estetism, despre istoria artei, despre calofilie. Din frumos, Evelyne Stănescu-Elmasry face o pasiune, un stil de viaţă şi profesiune de credinţă, paginile în care vorbeşte despre istorie şi despre artă fiind piesele de rezistenţă ale cărţii. Misiunea acesteia, ce se doreşte să ofere un model de educaţie sentimentală şi nu numai, un model de a reuşi în viaţă, de a trăi frumos, echilibrat şi armonios, este cu precădere una restauratoare. Reacţie antiblazare, cu accentul pus pe rafinament şi pe redescoperirea autenticului, Mirajul Nilului îşi conţine nota de originalitate prin revelarea dublei calităţi a Evelynei Stănescu-Elmasry, aceea de scriitor, dublată de creator de artă, cartea, prin Anexele pe care le conţine, fiind o îmbinare fericită dintre cuvânt şi imagine, dintre pledoarie pentru Artă şi trăirea efectivă a ei. Refugiul autoarei în lumea Artei o determină să-şi exemplifice textele cu imagini de sine create. Dublul rol de creator invită la călătorii spirituale multiple, la un excurs imagistic flamboaiant: în textul-pretext, în cuvânt, în imagine, în Artă. Toposurile scriitoarei, opririle simbolice ale eroinei (tot atâtea iniţieri), trădează un ochi expert, un incurabil iubitor de frumos, un posesor de rasă şi de clasă: Nisa, Muzeul Renoir, Coasta de Azur, plaja de la Cannes-sur-Mer, restaurantul Le cheval blanc, Chateau-Musée Grimaldi, Boutique Gabrielle Chanel, Le Restaurant des Peintres, La Fondation, Maeght din Saint-Paul, Bucureşti, Moscova, Muzeul Ermitaj, St.Petersburg, Târgu Jiu, Timişoara, Egipt, Alexandria, Agami, platoul Giza, Luxor, Assuan, Valea Nilului. Paradoxal, operând cu datele realului, ale imediatului, Evelyne Stănescu-Elmasry deschide larg porţile imaginaţiei. Atrasă de propriu-i trecut, de mirajul confesiunii, al istorisirii întru devenire, al scriiturii şi al artei fără frontiere, artista creează imagini şi se foloseşte de imagini, toate conferind emoţie estetică. Prin prisma aceasta, Mirajul Nilului poate fi considerată o carte şi un album de artă, un periplu cultural pe calea textului scris şi pe calea imaginii.
Există două feţe-chipuri ale scriitoarei în discuţie, „adolescenta”, dublată de „matura”. Evelyne Stănescu-Elmasry îmbină scrisul stângaci, adolescentin (când vorbeşte despre sine), cu fraza profesionistă (când face consideraţii asupra istoriei şi artei), de unde „transfigurarea” acesteia şi cele două tipuri de discurs. Impactul artelor vizuale, impactul cuvântului scris, dar şi emoţia rememorării dau naştere la trăiri succesive proiectate pe fundalul unei poveşti de dragoste dintre românca Avalina şi arabul Adham, personaje care reuşesc să se sustragă tuturor inconvenientelor sociale. Întâlnirea dintre cei doi este una de natură providenţială, întâlnirea dintre sufletele-pereche, prilej de a experimenta o viaţă feerică împreună, sub auspiciile solarului invocat. Contactul Avalinei cu Alexandria natală a lui Adham şi cu Egiptul este, în primul rând, unul de natură estetică, este momentul reinventării simbolice a ei ca fiinţă, al descoperirilor profunde şi al debutului ca artist plastic. High-life-ul alexandrin, cultul egiptenilor pentru familie şi pentru artă, integrarea în familia musulmană (unde va descoperi o altă Mamă deosebită şi oameni excepţionali), mărturiile istorice întâlnite la tot pasul o solicită, dar îi şi conferă trăiri nebănuite.
Carte-album sau album-carte, ce se pretează la a fi citită, dar şi răsfoită (privită), Mirajul Nilului este şi o carte ce abundă de feminitate. Indiferent însă de statut, cartea creează impresii, fie de lectură, fie de natură vizuală. Carte celebratoare (a existenţei, a frumosului şi a întâlnirilor providenţiale), situată sub pecetea mirării, a sacrului şi a tainei, Mirajul Nilului reuşeşte performanţa unei duble confesivităţi (prin cuvânt şi prin culoare) şi a transmiterii unei poveşti din interiorul unei poveşti. Aparte de acestea, mesajul subliminal conţinut de carte este acela că, acolo unde există determinare, pasiune, talent, ambiţie şi voinţă, existenţa în sine poate deveni o formă de artă.
Mirajul zborului vine să întregească mirajul multiplu pe care-l ascunde Mirajul Nilului: Egiptul-miraj, Arta-miraj, Textul-miraj, Tabloul-miraj, Iubirea-miraj. Cartea în sine reprezintă un caz aparte în care creatoarea îşi foloseşte imaginaţia mai mult în picturile din Anexe decât în textul confesiv ca atare, fundamentat pe date reale, verificabile, existente în biografia scriitoarei. La rândul lor, tablourile însoţitoare de text conţin un sâmbure de real dătător de inspiraţie, la care se adaugă imaginaţia, trăirile interioare şi aportul de subiectivism al artistului. Prin comparaţie, în acest caz, tablourile Evelynei Stănescu-Elmasry „falsifică” realitatea, o „ficţionalizează” mai abitir decât textul confesiv în sine. În plus, există două tipuri de fixare a realităţii în Mirajul Nilului, ambele conţinându-şi aura de mister, nespusă, criptică, hieroglifică: prin scris şi prin imaginile-simbol. Această formă de „ezoterism” explică întrucâtva trecerile în revistă ale scriitoarei, enunţurile lapidare, telegrafice, pasajele lipsite de „barocul” relatării. În spiritul feminităţii care se degajă din carte, al emancipării la care se face recurs, scriitorul-artist lasă deliberat intactă zona de mister nerevelat ce se suprapune şi pe decenţa de a nu face abuz de ego.
Un loc aparte în Mirajul Nilului, alături de noţiunea de estetism atât de des invocată, îl constituie timpul şi spaţiul, fixate şi ele prin scris şi prin pictat. Egiptul fiind, în esenţă, Timp conservat, la timpul istoric autoarea adaugă fragmente de timp personal, amprentat de eu. Experienţa Egiptului (contemplarea care generează autocontemplarea) trezeşte în Evelyne-Avalina conştiinţa şi importanţa artefactului, ce iau în cazul de faţă forma cărţii şi a tabloului. Relaţia de iubire cu Adham o desăvârşeşte, îi rafinează concepţia despre cultură şi artă. Evelyne Stănescu-Elmasry reţine din viaţă lucrurile cu adevărat importante, de aceea refuză pierderea în detaliul nesemnificativ. Faţă de pictură, în scris artista se păstrează pe cât se poate obiectiv-„neutră”, orientându-şi discursul cu precădere către istorie şi artă, de unde şi caracterul paideic al Mirajului Nilului. O dovadă că Evelyne-Avalina nu ţinteşte celebritatea şi nici supralicitarea calităţilor omului excepţional, e impresia de „frivolitate” a textului neterminat, care nu are pretenţii la (capod)operă, fiindcă, nu-i aşa, dată fiind relaţia de iubire cu Adham, ce depăşeşte limitele fiinţării, personajul şi deopotrivă, persoana scriitoarei consideră că adevărata Operă e propria viaţă.
Mirajul Nilului poate fi percepută şi ca o carte-vernisaj, ca o carte-simeză, ce adăposteşte o pletoră de trăiri, dar şi urme ale trecerii-petrecerii, carte ce se pretează a fi valorizată atât de critica literară, cât şi de critica de artă.
■ Evelyne Stănescu-Elmasry, Mirajul Nilului. Mirage of the Nile, Timişoara, Editura David Press Print, 2013, 217p.
