Rostirea numelui lui Eugen Simion ne face imediat să ne gândim nu numai la o personalitate culturală de prim rang, ci la o adevărată instituţie. De fapt, Eugen Simon reuneşte în sine mai multe instituţii. Mai întâi este vorba despre cercetătorul asiduu care, de decenii, s-a aplecat asupra zestrei noastre literare, arătând ţării şi lumii valoarea creaţiei româneşti, reliefând pentru publicul instruit faţete necunoscute ale romanului, nuvelei, schiţei, eseului literar, dramaturgiei, poeziei din spaţiul nostru spiritual.
A fost şi este o muncă de erudit, menită să tălmăcească lumea ideală recreată de scriitori, o lume în care ne refugiem toţi, de care avem atâta nevoie şi care ne poate face să privim viaţa cu încredere. Este aproape imposibil să ni-i reprezentăm pe Mihai Eminescu, Ion Luca Caragiale, Ion Creangă, Eugen Lovinescu, Petru Dumitriu, Mircea Eliade, Eugen Ionescu, Emil Cioran, Lucian Blaga, Tudor Vianu, George Călinescu, Nichita Stănescu şi pe ataţia alţii fără inspiratele referinţe critice ale lui Eugen Simion.
În altă ipostază, cel evocat aici este şi profesorul care a format generaţii întregi de alţi profesori, de
critici, istorici şi teoreticieni literari, de scriitori, de iubitori ai textului literar şi, implicit, de oameni de cultură. Profesorul este cel chemat să explice emulilor lumea în termeni clari, precişi, concişi şi exacţi, care să ajungă pe calea cea mai scurtă la receptori. Eugen Simion a făcut dăscălie din vocaţie, dar şi din imensa acumulare de cunoştinţe realizată de tânăr, din calitatea de polihistor al secolului al XX-lea, din stăruinţa şi străduinţa prin care a interpretat lumea recreată de scriitori. Cercetătorul, criticul şi dascălul Eugen Simion este şi creator şi animator de reviste literare, de asociaţii şi fundaţii, organizator de congrese, conferinţe, colocvii şi conferinţe care au în prim-plan literatura, arta şi cultura în general.
Ca editor şi restituitor al valorilor beletristice clasice, Eugen Simion ne-a întors spre origini, spre modele, spre coloana vertebrală a literaturii române şi spre filoanele sale europene şi universale. Devreme sau târziu, dar întotdeauna temeinic, au venit şi recunoaşterile, consacrările, onorurile meritate, răsplăţile spirituale pentru acribia demonstrată, pentru ascuţimea observaţiilor interpretative, pentru restituiri, pentru învăţătura şi educaţia date altora. Cea mai înaltă recunoaştere a fost, fără îndoială, alegerea sa în Academia Română, cel mai înalt for de consacrare intelectuală din România, adică în acea instanţă a elitelor, aflată de peste un secol şi jumătate în serviciul naţiunii noastre. Prezenţa sa în Academie s-a făcut remarcată în asemenea măsură, încât confraţii Domniei Sale l-au ales, pentru două mandate consecutive, preşedinte al instituţiei. A îndeplinit înalta funcţie din 1998 până în 2006. Din 2006 este şi director general al Institutului de Istorie şi Teorie Literară „George Călinescu” al Academiei Române. Ca preşedinte al Fundaţiei Naţionale pentru Literatură şi Artă (FNSA), creată în ianuarie 1998, Domnia Sa a iniţiat cea mai amplă serie de editare a clasicilor literaturii române, anume colecţia Opere fundamentale – un fel de „Pléiade” românească – ajungând să numere astăzi mai mult de 200 de volume.
Colecţia de la Gallimard, iniţiată în 1931, conţinea până la începutul anului 2017 aproape 800 de volume ale circa 250 de autori francezi şi internaţionali. Cu alte cuvinte, cultura franceză – dătătoare de ton în cultura mondială secole la rând – a reuşit să scoată în 85-86 de ani 800 de ediţii model pentru zestrea literară franceză şi a umanităţii. Cultura română, vitregită de atâtea zodii nefaste şi situată la marginile Europei civilizate şi orgolioase, undeva între Occidentul latin, catolic şi protestant şi Orientul bizantin, ortodox şi (în mare parte) slav, a dat în cei 18 ani de existenţă ai menţionatei colecţii de tip „Pléiade” peste 210 volume. Cu alte cuvinte, ritmul impus de academicianul Eugen Simion apariţiilor noastre româneşti este mai bun decât cel al francezilor, fapt menit să infirme încetineala noastră ancestrală, devenită proverbială sau prejudecata în funcţie de care se spune că începem multe şi nu le sfârşim. Păstrând proporţiile de vizibilitate internaţională şi de valoare între literaturile franceză şi română, suntem în măsură să notăm că suntem între puţinele culturi din lume care dispun de o astfel de colecţie. Eugen Simion a fost şi preşedintele de referinţă al ultimelor decenii din fruntea Academiei, acela care a impus o nouă dinamică instituţiei şi acela care a repus forul suprem de consacrare şi de cercetare din România pe coordonatele prestigiului său de odinioară. Au fost refăcute vechi aşezăminte ale Academiei, distruse sau obturate de comunişti, s-au recuperat numeroase proprietăţi confiscate după 1948, au fost reabilitaţi toţi acei membri ai Academiei excluşi şi condamnaţi pe nedrept în vremea regimului de dictatură, s-au reconsiderat (inclusiv ca valoare pecuniară) premiile Academiei, s-au acordat îndemnizaţii decente membrilor şi soţiilor soţilor), membrilor decedaţi, s-au înlesnit posibilităţile academicienilor de călătorie în străinătate etc.
Ca preşedinte al Academiei, al Secţiei de Filologie şi Literatură a Academiei, al menţionatului Institut „G. Călinescu”, Eugen Simion a iniţiat, coordonat şi elaborat şi alte opere colective de mare amploare, precum dicţionarele-tezaur ale limbii şi literaturii române. De exemplu, Dicţionarul-tezaur al limbii române, început de mai bine de un secol, finalizat iniţial într-o ediţie cu 37 de volume, urmată de o alta în 19 volume, cuprinde aproape 200000 de cuvinte, fiind demn să fie pus alături de cele mai importante opere similare ale celor mai răspândite limbi din lume. Tot ca preşedinte al Academiei, Eugen Simion a stimulat secţiile noastre să elaboreze opere fundamentale ale domeniilor respective, precum tratatul de istoria românilor, din cele mai vechi timpuri până azi, ajuns la al zecelea volum (cuprinzând trecutul nostru de după al Doilea Război Mondial până la 1989).
Evocarea şi invocarea numelui lui Eugen Simion conţin în sine ideea de perenitate, de statornicie şi chiar de nesfârşit. Dacă viaţa pământească trece repede (vita brevis), opera unora dintre oameni rămâne (ars longa) şi, astfel, în ciuda timpului care curge necruţător (Fugit irreparabile tempus), acei fericiţi pot pretinde că au fost atinşi de harul zeilor (Et in Arcadia ego!). Eugen Simion este o astfel de personalitate fastă, născută sub o zodie generoasă şi cu auguri favorabili, o personalitate care a găsit proporţia fericită între muncă şi talent şi care şi-a revărsat mereu preaplinul creaţiei sale spre oameni. Eugen Simion este, prin educaţia dobândită, produsul unor instituţii şi, prin activitatea sa de decenii, creatorul unor instituţii. Dar chiar faţetele personalităţii sale întruchipează instituţii, adică piloni ai naţiunii şi îşi înscriu, încă din viaţă, prin creaţia sa, în colecţia pe care a iniţiat-o, aceea de opere literare fundamentale ale naţiunii române.
Ioan-Aurel Pop
