Nicolae Breban • 80
Nicolae Breban e o legendă vie a literaturii române. A te forma ca poet în aerul contondent al unei legende e o întâmplare incredibilă şi un imens noroc, de care sper să mă bucur până voi închide ochii de tot.
1. Nicolae Breban este un mare creator, care a reuşit performanţa de a construi o Operă de anvergură europeană, axată pe modele de gradul zero şi pe teme majore ale literaturii dintotdeauna;
2. E un complice de pomină, care se află în posesia artei de a se bucura de un text de gradul zero şi de a-l propaga cu un entuziasm rar în lumea literară românească, de o mediocritate adesea suficientă, veselă şi ostilă, fanariotizată în proporţii ce dau de gândit; excepţiile, evident, nu fac decât să confirme regula;
3. Are cultul prieteniei, rar, tot mai rar întâlnit astăzi; e un prieten aspru şi incomod până la crispare, un complice de o rară generozitate, un prieten care ştie să se bucure de celălalt recunoscându-l, în ciuda susceptibilităţilor sale, în
ciuda solipsismului său ori a stângăciilor; spune ce crede – ce catastrofă, Doamne – tot timpul aproape; se hrăneşte din prima sa tinereţe, din prietenia cu Nichita, Matei şi Cezar; acest neamţ care scrie în limba lui Eminescu şi Blaga vorbeşte tot timpul despre prietenii, anii, teoriile şi femeile lui de atunci!; Nicolae Breban este un mare scriitor, respectat, admirat şi foarte iubit la Conte. Cei care îl cunosc, ştiu că prin Breban avem în faţa noastră o pasăre rară, un exemplar mitteleuropean, un condotier al romanului, un Don Quijote care aleargă după himera marii literaturi şi tratează realitatea înconjurătoare cu mefienţă, ca să nu spun ca pe o stafie. E un fenomen al naturii acest mare om, a cărui existenţă şi operă sunt neverosimile. Faţă de un fenomen al naturii te vezi pus în situaţia să adopţi o atitudine corespunzătoare, adică să-l tratezi aşa cum tratezi ploaia, fulgerele sau ninsoarea. În primul rând, te bucuri de ele cât eşti viu, nu-i aşa? Dacă, vorba lui Dosto, te-ai născut din părinţi morţi şi eşti dezobişnuit de viaţa vie, dacă nu ai candoarea de a te bucura când vezi marea sau când asişti la spectacolul primei ninsori, no…, atunci taci din gură sau, dacă se întâmplă să o deschizi, barem nu spune prostii cât casa. Îmi reprim mila faţă de cei care nu ostenesc să mă întrebe: „Cum îl suporţi pe Breban?”. E ca şi când aş fi întrebată: cum suporţi prima ninsoare? Sau: cum suporţi lumina?
4. Are cultul operei şi al rezistenţei. De autorul Buneivestiri mă leagă câteva afinităţi elective, câteva teme majore, o vocaţie puternică şi lupta de douăzeci de ani pentru literatura română, rău cunoscută acasă, în România, rău tratată acasă şi cvasinecunoscută în lume. Nu încetez să mă bucur de vecinătatea acestui maestru al romanului european şi a acestui mare om de o umanitate dostoievskiană, vecinătate de care sunt onorată. Într-o discuţie de două-trei ore cu Nicolae Breban afli cât n-ai afla răstimp de un an de lecturi în bibliotecă. Nicolae Breban e o legendă vie a literaturii române. A te forma ca poet în aerul contondent al unei legende e o întâmplare incredibilă şi un imens noroc, de care sper să mă bucur până voi închide ochii de tot.
Spre deosebire de unii colegi, maestrul Breban niciodată nu mi-a creat impresia că aş creşte în umbra sa. Nu mă simt şi nu m-am simţit umbrită de d-sa. Nicolae Breban e un romancier pursânge. Eu sunt şi sper să rămân ceea ce sunt: un poet pursânge.
5. Iubeşte enorm viaţa; are un simţ ucigător al ironiei, care nu rareori ne face să murim de râs; e un om iubit de Dumnezeu – are totul – un om care şi-a păstrat seninătatea, deşi viaţa a fost necruţătoare cu el; izbuteşte performanţa de a fi mai copilăros decât subsemnata.
În vara acestui an (eram la Fundata), cred că Nicolae a luat o decizie pripită, e drept, într-o problemă minoră. I-am ţinut un discurs despre maturitate. Redusă la tăcere de surâsul său ironic, părea că urma să-i dau lovitura de graţie, aducându-i argumentul – în mintea mea cel puţin – covârşitor:
– Pentru Dumnezeu, la iarnă vei împlini 80 de ani! am exclamat excedată.
– Asta e o calomnie! mi-a răspuns sec, păstrând acelaşi zâmbet de adolescent întârziat, care nu renunţă să schimbe umanitatea. Atenţie, umanitatea – nu omenirea!
Mai e nevoie să adaug că a interzis tribului Conte să-l sărbătorească la aniversare şi că a fugit la Paris?
6. Este un om de o căldură rară, dar şi de o asprime pe potrivă.
7. E pregătit; unii detractori ai lui susţin că a avut noroc, omiţând deliberat faptul că Breban a fost pregătit pentru acel noroc;
8. Posedă arta de a-şi alege duşmanii – iată un semn al forţei!; grupul lui literar – Nichita, Matei (Călinescu), Grigore (Hagiu) şi Cezar (Baltag) – a luptat ani de zile cu Eugen Barbu;
9. Are calitatea de a coborî statuile de pe soclu, aducând clasicii modernităţii printre noi;
10. E unul dintre foarte puţinii oameni dragi mie, care ştie să-mi facă praf şi pulbere spaima de viaţă; când sunt mai puţin decât mine însămi, mie nu de moarte mi-e frică, ci de viaţă; face cei mai buni cartofi prăjiţi din lume.
