Editarea unei reviste de cultură în zilele noastre este mai mult decât o aventură: este o formă benignă de sinucidere. De la efortul, frate cu umilinţa, de a-i asigura finanţarea sau măcar o parte a ei, oricât de modestă, de la sponsori şi până la chinul de a o difuza într-un mod cât de cât acceptabil, cei care se dedică unei astfel de nobile întreprinderi traversează o întreagă suită de adversităţi
Iniţial, titlul juliusfuḉik-an la care mă oprisem pentru articolul acesta era Reportaj cu cultura de gât, dar cum la noi, ca la nimeni alţii pe mapamond, cacofonia este incriminată cu sfântă mânie proletară, am renunţat la cultură în favoarea literaturii, după ce, mai înainte, renunţasem la ştreang în favoarea culturii. Nu este aici locul să explic de ce am perseverat în transparenta trimitere la titlul unei cărţi celebre odinioară – în ţările lagărului socialist, cel puţin –, căzută în uitare acum dimpreună cu autorul ei care mai avusese, săracu’, un ghinion, condamnat la moarte şi executat fiind de nazişti în 1943. Nu pentru aceasta, desigur, a dispărut numitul Julius Fuḉik din nomenclatorul străzilor bucureştene înlocuit, după revoluţie, cu numele altui ceh, mai norocos, Thomas Masaryk. Dar, în fine, asta e: istoria n-a fost niciodată o fecioară imaculată…
Să trecem, aşadar, la cestiune, cum ar fi zis neica Zaharia – multiprezidentul Trahanache, care va să zică. Cestiunea a fost una de factură cultural-literară, s-a petrecut în ultimele zile ale unu
i octombrie solar la Craiova (cetatea banilor, capitala neoficială a Olteniei, municipiul reşedinţă oficială a judeţului Dolj şi a „Universităţii lu’ Olguţa”… ştiţi dumneavoastră…). M-am aflat acolo în calitate de invitat la prima ediţie a Zilelor revistei „Noul literator” – publicaţie care tocmai împlinea cinci anişori şi pleca pe cei mulţi înainte.
Organizatori, în ordinea de pe frumoasa copertă a Programului manifestării şi, of course, a numerelor de pe tricoul spiritual: Asociaţia Culturală „Noul Literator” (ACNL), Institutul de Cercetări C.S. Nicolaescu Plopşor al Academiei Române – Filiala Craiova şi Filiala locală a Uniunii Scriitorilor din România. Oaspeţi: reprezentanţi ai unor reviste culturale din diaspora românească şi din ţară, ai instituţiilor naţionale menţionate, ai elitei intelectuale oltene. Participanţi: oficialităţi locale, profesori, studenţi şi elevi – craioveni ori din localităţile limitrofe – plus un număr nesemnificativ de rubedenii de-ale mele, mobilizate intempestiv cu prilejul evenimentului; în fine, dar nu în ultimul rând, trimişi – bineînţeles, speciali – ai mass media (radio, TV, presă scrisă…). Penultima consemnare nu are, după cum vă puteţi lesne imagina, o valoare statistică, ci mai degrabă una stilistică, dându-mi ocazia să introduc în chip meşteşugit în text informaţia că, personal, prin naştere sunt doljean de viţă veche, care descinde, din felurite motive, destul de rar, de fiecare dată însă cu o încărcătură emoţională aparte, în urbea despre care mulţi cred că e aşezată pe malul Jiului. Emoţii fireşti atâta vreme cât fiecare vizită constituie prilejul unor întâlniri prieteneşti – formale ori informale – cu actuali sau foşti colegi de breaslă scriitoricească ori jurnalieră, cu colaboratori – prezenţi şi viitori – ai Editurii Academiei Române.
Revederea cu ei a reprezentat, de astă dată, substanţiala parte de, să zicem aşa, câştiguri colaterale. Motivul esenţial pentru care am răspuns pozitiv şi fără mari ezitări solicitării scriitorului Constantin Pădureanu a fost acela că evenimentul de la Craiova mi se părea demn de preţuire şi dătător de speranţă pentru o categorie de oameni care, sfidând vicisitudinile unui prezent prăbuşit în pulberea indiferenţei (ca să nu spun dispreţului) contemporanilor, găsesc mirabile resurse de încredere în frumos şi de nădejde în faptul că, totuşi, lumea poate fi mai bună, iar viaţa poate fi, dacă nu minunată, măcar suportabilă. În aceste vremuri amare, în care, pentru cultură, guvernanţii abia catadicsesc să azvârle în scârbă un procent de zero virgulă mai nimic din bugetul naţional, iar forurile locale au întotdeauna alte priorităţi, împrejurarea că nişte cărturari nu se lasă copleşiţi de adversităţi – directe sau de subtilă perversitate – şi inventează (din buzunarul propriu, cel mai adesea) fonduri pentru editarea unei reviste de cultură, artă, literatură, cum scrie pe frontispiciul „Noului Literator”, tinde să se învecineze cu miracolul. Vorbe mari, veţi spune şi, poate, nu fără temei. Atunci, însă, când faptele pe care le definesc ele acoperă merite demne de admiraţia şi recunoştinţa comunităţii, se cuvine să abandonăm sfiala şi să le rostim cu robustă convingere.
Editarea unei reviste de cultură în zilele noastre este mai mult decât o aventură: este o formă benignă de sinucidere. De la efortul, frate cu umilinţa, de a-i asigura finanţarea sau măcar o parte a ei, oricât de modestă, de la sponsori şi până la chinul de a o difuza într-un mod cât de cât acceptabil, cei care se dedică unei astfel de nobile întreprinderi traversează o întreagă suită de adversităţi şi trebuie să învingă un număr neaşteptat de mare de obstacole fără a avea nimic de câştigat, material vorbind; dimpotrivă. În asemenea circumstanţe vitrege, faptul că, de cinci ani, la Craiova, un grup de sufletişti incurabili îmbogăţesc peisajul revuistic local cu încă o publicaţie mi se pare vrednic de laudă şi de sărbătorire. De un lustru, „Ramuri”, „Scrisul românesc”, „Lamura”, „Mozaic” – reviste cu mai vechi state de apariţie în metropola olteană – au alături „Noul Literator” şi asta graţie domnilor Nicolae Petre Vrânceanu (preşedintele ACNL), Nicolae Pârvulescu (director executiv), Teodor Oancă (redactor şef), Constantin Pădureanu (redactor şef adjunct), Dumitru Duţă (redactor şef adjunct), Virgil Dumitrescu (secretar general de redacţie), Liliana Hinoveanu, Davian Vlad, Ion R. Popa, Mirela Oclei Giodea şi Gheorghe Boaghe (redactori – principali sau pur şi simplu). Lor li se adaugă, desigur, preşedintele de onoare al Asociaţiei, prof. univ. dr. Gheorghe Dănişor, precum şi scriitori, muzicieni, cadre didactice, medici, ofiţeri, economişti, ingineri ş.a.m.d. O garanţie de competenţă profesională şi altitudine intelectuală o reprezintă lista membrilor consiliului redacţional, în frunte cu prof. univ. dr. Ovidiu Ghidirmic, care îi cuprinde, între alţii, pe conf. univ. dr. Gabriela Rusu Păsărin, prof. dr. Marian Barbu, conf. univ. George Popescu, prof. dr. Tudor Nedelcea, manager teatral şi actor Emil Boroghină, compozitor Alexandru Racu, prof. dr. Adrian C. Năstase şi alţii care lipsesc din enumerare, deşi ar fi meritat, în egală măsură, menţionarea nominală. Faptul că „Noul Literator” s-a născut şi a ajuns să-şi sărbătorească împlinirea a cinci ani de apariţie neîntreruptă se datorează iniţiativei, strădaniei şi perseverenţei domniilor lor şi, evident, ataşamentului grupului de talentaţi colaboratori – poeţi, prozatori, dramaturgi, critici literari, eseişti etc. – al căror număr este în continuă creştere. A fost, de aceea, firesc gestul organizatorilor de a atribui unora dintre cei menţionaţi (sau nu) diplome de excelenţă sau de merit.
*
După aceste succinte consemnări, mai mult sau mai puţin obiective, îngăduiţi, rogu-vă, şi un telegrafic jurnal subiectiv al celui mai recent popas al subsemnatului în Oltenia, eterna Terra Nova…
• Miercuri, 28 oct. a.c., ora 20.00.
Cu ajutorul sincer al unui tren plin de bune intenţii, ajung la Craiova cu doar o jumătate de oră întârziere. Promiţător… • Cina şi cazarea la Hotelul Militar din centru. Nerenovat, cu camere curate, dar cu dotări vechi, robinete care se învârtesc numai după lungi şi grele suferinţe (ale mele…). Noroc că nopţile următoare aveam să le petrec la Parc – hotel renovat, de cu totul altă ţinută, în special în materie de dotări. Mi se pare surprinzător că este clasificat cu doar trei stele. Surpriza se transformă în perplexitate când poeta Claudia Voiculescu (şi ea invitată la evenimentul de la Craiova) îmi semnalează că hotelul pe care îl părăsisem era de cinci stele. Mă rog…
• Joi, 29 oct. a.c., ora 11.00.
În holul Liceului de Arte „Marin Sorescu” întâlnesc câţiva cunoscuţi vechi ori de dată f.f. recentă: Gabriel Coşoveanu, preşedintele Filialei Oltenia a Uniunii Scriitorilor, Tudor Nedelcea, Mircea Pospai, Dan Lupescu, Spiridon Popescu de la Târgu-Jiu (ce memorie poate avea omul ăsta!), Gela Enea, Gabriela Rusu Păsărin, N.P. Vrânceanu, Ion R. Popa, fără a-l mai socoti pe Constantin Pădureanu care, cu amabilitate oltenească, mi-a făcut marcaj om la om pe toată durata vizitei.
• Expoziţia cu lucrări ale elevilor liceului este interesantă, după cum recitalul lor ulterior de muzică instrumentală stârneşte meritate aplauze.
• Deschiderea oficială a manifestării, alocuţiuni, cuvinte de salut – după tradiţie. Se citesc sau se recită poeme, se susţin comunicări şi referate, se încearcă intrarea în dialog cu elevii care joacă rolul publicului – după posibilităţi. Am şi eu o tentativă în acest sens. Succes moderat, eufemistic vorbind.
• Prânz la restaurantul hotelului Parc. Întâlnire neaşteptată cu filosoful craiovean Ion Militaru, dar şi cu colegul de la Editura Academiei, Mihai Popa.
• Ora 16 şi puţin. Revenim în amfiteatrul Liceului de Arte „Marin Sorescu” pentru simpozionul Rolul revistelor de cultură în promovarea valorilor spirituale româneşti şi europene. Cădem de acord, în unanimitate, că rolul respectiv este foarte mare. Din nou, expuneri, versuri, evocări. Luat de entuziasm, îmi dau în petic şi recit parodia De of şi de aoleu din volumul de debut al lui Marin Sorescu Singur printre poeţi. Succes remarcabil – pentru Sorescu, evident.
• Vineri 30 oct. a.c., ora 10.30.
Participare la întâlnirea membrilor Cenaclului „Excelsior” cu elevi şi cadre didactice de la Colegiul Naţional „Elena Cuza”. Curiozitate din partea şcolarilor, plus cele din ziua precedentă. Tentativa mea de dialog cu elevii şi lectura din creaţia proprie a altor participanţi animă sala, dar aplauzele lasă, totuşi, ferestrele întregi. Sper să fi fost îndeajuns de norocoşi şi invitaţii la Colegiul Naţional „Ştefan Velovan”, la Liceul de Artă „Marin Sorescu” şi la Liceul Teoretic „Henri Coandă”.
• Ora 18.00. Ne aflăm la Şcoala Postliceală Ecologică „Sf. Ştefan” din cartierul Craioviţa Nouă unde, în chip de fan, mi-am invitat un văr primar. Majoritatea feminină a asistenţei (viitoare asistente medicale, dacă am înţeles bine, şi doamne profesoare) îi mobilizează suplimentar pe domnii invitaţi aşa că întâlnirea este o reuşită indiscutabilă. Cel puţin, asta este părerea vărului meu şi a directorului şcolii, el însuşi scriitor.
• Ora 20.00. Un grup restrâns de combatanţi pe cărările literaturii, istoriei şi fotbalului (la TV, Astra – Universitatea 1 – 0; viciere de rezultat; huo arbitru!) trage vârtos concluziile în spirit deplin constructiv până după ora 2300. Promenadă nocturnă şi peripatetică prin centrul vechi şi nou al Craiovei, cu laude aduse primăriţei Lia Olguţa Vasilescu.
• Sâmbătă orele 930 - 13.30.
Întâlnire de un sentimentalism bine temperat cu vechiul meu coleg de gazetărie şi de alte voluptăţi nostalgic-severinene din ciclul „ale tinereţii valuri”, Mircea Canţăr, redactorul şef al cotidianului „Cuvântul Libertăţii”. Prea multe despre conţinutul de idei al dialogului nostru nu pot divulga din motive de siguranţă bilaterală (Mircea e însurat şi nici eu nu mă simt prea bine…).
• Ora 16.30. Trenul, care trebuia să plece la şi douăzeci, se pune voios în mişcare. Ajungem la Bucureşti cu întârziere de circa o oră. E OK: altădată a fost mai rău…
