Programa „nouă” la Limba şi literatura română, târâtă la noi pe liniile directive ale Uniunii Europene (via „corectitudinea politică”), sub paravanul eliberării conţinutului, al aerisirii disciplinei în favoarea elevilor şi a profesorilor, este un mare fals, este o premeditare şi o metastază…
Stimată Doamnă Aura Christi,
Am decis să vă scriu în urma iniţiativei revistei Contemporanul. Ideea europeană de a apăra disciplina Limba şi literatura română şi, până la urmă, de a apăra adevărul şi binele ţării. De asemenea, îmi exprim direct, acum, aici, şi recunoştinţa pentru tot ceea ce scrieţi, inclusiv pe Facebook, pentru apariţiile de la Trinitas TV, pentru cărţile Dvs. şi pentru articole. Urmăresc cu foarte mare interes rubrica Dvs. în revista Contemporanul...
Sunt abonat la revista Contemporanul. Ideea europeană, care este pură hrană sufletească pentru mulţi dintre noi. Şi sper să fie multă vreme la fel. Numărul din martie a.c. mi‑a atras atenţia în mod deosebit. Am sunat la revistă şi am vorbit cu domnul Andrei Potlog, care m‑a îndemnat să vă scriu. Mi‑a atras atenţia ampla polemică despre problema noilor manuale şcolare şi a programei celei noi de Limba şi literatura română, la gimnaziu. Eu predau această disciplină de 11 ani, fiind titular la catedra de la Şcoala Gimnazială „Mircea Nedelciu” din Fundulea; în prezent sunt student în anul 2 la Şcoala Doctorală, la Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Litere, realizând o teză de doctorat despre Nina Cassian.
Vă scriu pentru că mă regăsesc profund în abordarea pe care aţi prezentat‑o în numărul din martie a.c. al revistei Contemporanul şi pe care am văzut că o continuaţi şi în numărul din aprilie, care mi‑a ajuns astăzi acasă. Doresc, pe această cale, să mă alătur şi eu celorlalţi profesori de limba şi literatura română, precum şi campaniei iniţiate de revistă. Deşi fac parte din tânăra generaţie (am 35 de ani), eu am intuit şi am sesizat de câţiva ani buni declinul pe care această disciplină îl are acum. Am predat şi după manualul de la Editura Art, şi după cel de la Aramis sau EDP. L
ucrurile sunt foarte grave.
Programa „nouă” la Limba şi literatura română, târâtă la noi pe liniile directive ale Uniunii Europene (via „corectitudinea politică”), sub paravanul eliberării conţinutului, aerisirii disciplinei în favoarea elevilor şi a profesorilor, este un mare fals, este o premeditare şi o metastază. Am studiat foarte bine programa, o ştiu şi pe cea „veche”, m‑am aplecat cu mare atenţie asupra tuturor manualelor, cunosc şi politicile educaţionale, şi astfel am ajuns la concluzia că toate acestea au fost elaborate în mod intenţionat.
Am făcut o facultate la zi de lungă durată (când facultatea era un lux), unde am învăţat să predau elevilor, în viitor, o gramatică tradiţională şi o literatură română cu scriitori români. Însă trăim vremuri foarte tăioase şi delicate, când gramatica limbii române este travestită şi schimonosită doar de dragul reformei şi noului, cu orice preţ. În loc să se aerisească puţin lucrurile, spre folosul tuturor, se complică inutil, până la greşeli ştiinţifice regăsibile în aceste manuale „noi”. Totul este un bullying permanent, aranjat şi întreţinut la adresa profesorului de limba şi literatura română.
Este inacceptabil să desfiinţezi terminologia gramaticii româneşti (mai ales când bazele acesteia se fixează la ciclul gimnazial), la fel cum de neconceput este să desfiinţezi literatura scrisă de (şi aşa) puţinii scriitori de valoare pe care îi avem, înlocuind‑o cu dezvoltarea personală şi textul nonliterar. Literatura nu e dezvoltare personală, e viaţa însăşi (chiar dacă nu se mai cere pe „piaţa vieţii” lumii celei noi).
De‑a lungul întrunirilor, în cadrul unor şedinţe, lectorate sau cercuri pedagogice, am luat cuvântul şi am vorbit răspicat despre importanţa păstrării (logicii) gramaticii clasice, mai ales, despre importanţa păstrării clasicilor în manualele de Limba şi literatura română. Însă, cu părere de rău, am constatat că nu toţi profesorii, colegii, care predau această (cea mai) importantă disciplină se aliniază gândirii mele: unii, din teamă, alţii pentru că nu cunosc realmente „tiparele” gândiriste care ne sugrumă cu fiecare zi mai rău prin politica „corectitudinii” ce a ajuns să domine lumea în care (mai) trăim, iar cei mai mulţi, poate, din nepăsare. De asemenea, am remarcat că o altă parte a profesorilor care slujesc această disciplină aleg să rămână învăluiţi în marea farsă a „noului” devenit modă şi literă. Ce să comentezi atunci când o profesoară afirmă, spre exemplu, că se poate face descriere literară la gimnaziu, mai degrabă, pe Harry Potter decât pe texte semnate de (cel mai mare povestitor‑artist al nostru) Mihail Sadoveanu?! Până aici s‑a ajuns!
Am călătorit de mai multe ori în ultimii zece ani, am colindat zeci de librării ale altor naţiuni, urmărind, în acelaşi timp, şi diverse manuale şcolare în care se propune literatură. Vreau să amintesc, aici, numai cazul manualelor de Limbă şi literatură spaniolă, spre exemplu, unde Cervantes, cu al său celebru Don Quijote, este omniprezent, este „stors” din toate înţelesurile sale şi repropus în actualitate, relecturat, reinventat mereu conform cerinţelor şi, poate, metamorfozelor literaturii spaniole în era actuală! Dar există acolo. Mereu. Şi în şcoală, nu doar ca brand al naţiunii spaniole. La noi, chiar şi în acest ultim sens – brandul ca zestre – lucrurile stau tot cu susul în jos: pentru că nu poţi să o pui pe Simona Halep înainte de Maria Tănase, şi nici un alt sportiv faţă în faţă cu Eminescu sau Cioran. Iar de aici şi până la a livra elevilor, tinerilor în general, această „nouă ordine” nu mai e decât un pas.
Propunerea recentă, aberantă, a omiterii din manuale a baladei Mioriţa la ciclul gimnazial poate duce direct la desfiinţarea baladei ca specie literară în versuri a genului epic, când ea e, de fapt, poate cea mai importantă componentă a literaturii populare româneşti, a oralităţii unei literaturi şi, firesc, ar trebui să aibă faima unui brand de ţară.
Revenind la tema acestui demers, aceste manuale propuse ca fiind „binefăcătoare” nu fac altceva decât să şteargă memoria (ca zestre) specificului disciplinei Limba şi literatura română, pe care, chipurile, o propovăduiesc şi o învelesc în fraze bombastice în scopul de a şterge identitatea naţională.
Salut cu mare drag iniţiativa şi munca domnului Nicolae Breban, a domnului Ioan‑Aurel Pop şi a tuturor celor de la Contemporanul, care fac posibilă această mişcare, atât de necesară acum. Aş dori să vă propun, când se vor redeschide şcolile, să veniţi (şi) pe teren, în unităţile şcolare, la cercurile pedagogice cu profesori care predau această disciplină. Eu deja am discutat cu directorul şcolii unde activez şi mi‑a comunicat că este de acord cu vizite şi diverse alte tatonări, pentru a putea, împreună, să împiedicăm rămânerea definitivă a noii programe şi a manualelor aferente de Limba şi literatura română.
Nimic nu se poate realiza fără dorinţă şi fără efort. Şi numai noi putem schimba ceva. Mulţi, dacă nu chiar majoritatea, recunosc, văd, simt, aud şi… tot nu iau măsuri, nu se ripostează în vreun fel acestui tăvălug stârnit, spuneam, de „politica corectă”. Din teamă, din indiferenţă, din spaima de a se transforma într‑un Don Quijote care luptă cu morile de vânt. Suntem nişte reali performeri şi poate n‑o ştiam. Altora dintre noi le e teamă să spună cum gândesc. Repet, doar împreună şi cu răbdare putem schimba ceva spre bine. Cu răbdare şi cu insistenţă. Şi, mai ales, cu profesori de Limba şi literatura română care să spună lucrurilor pe nume.
Aşadar, puteţi publica acest text, dacă consideraţi că este potrivit.
Să ne auzim, să fie şi bine!
Cu respect, prof. Bogdan Popa
Bogdan Popa
