Binecuvântaţi şi călăuziţi de puteri necunoscute, îngereşti poate, ne întoarcem mereu cu sufletul aprins acolo unde am fost născuţi, pentru că numai în acel loc harul lui Dumnezeu şi darul tainic ne-a învieţuit cu însemnele timpului pentru o călătorie destinală. Naşterea a fost întotdeauna nădejdea credinţei dând 
chip şi asemănare unei suflări pruncite întru slava Celui ce Este… În amintire scrijelim cu smerenie însemnătăţi şi înţelesuri… Doamne nu lăsa faptele mele să fie păcat!
M-am întors în comuna natală şi de pe colina unde am fost dat lumii, pe care o voi numi de acum înainte Duduia Mărioara, şoptire de lacrimi şi dragoste către sufletul mamei mele Maria, rămasă şi acum în memoria bătrânilor satului cu acest alint. M-am întors în meleagurile unde am tras aer în piept şi am ţipat pentru prima oară… Viaţa începe cu un plâns ca să aibă mai multă chemare… Nu trăieşte copilul care nu urlă la lume că e viu… Viu… Viu şi însetat de viaţă. Pentru că nu ştie încă nimic din regulile pământene. Vrea să fe auzit. să fie luat în serios, să fie prezent în viul existenţei unde a răsărit ca om… Doamne, sunt şi eu aici, acum… pogoară misteriosul tău însemn asupra mea şi numeşte-mă fiul Tău.
***
Primarul comunei Băluşeni, economistul Neculai Stratulat, om iscusit şi gospodar destoinic a deschis larg porţile şi a închinat onorurile cele mai înalte ale obştei sale, mie, celui care a rătăcit cu dor fără saţiu prin împărăţiile lumii peste o jumătate de secol. Actul meu de identitate are pecetea acestui pământ şi tot aici a coborât prin taina botezului Duhul Sfânt asupra vieţuirii mele.
Hristos spune: „Eu sunt părintele tău, Eu sunt fratele tău, Eu sunt mirele sufletului tău, Eu sunt scăparea ta, eu sunt hrana Ta, Eu sunt îmbrăcămintea ta, eu sunt rădăcina ta, Eu sunt sprijinul tău, Eu sunt tot ce-ţi doreşti tu. Când Mă ai pe Mine, nu-ţi lipseşte nimic. Eu sunt slujitorul tău, pentru că am venit să slujesc, nu să fiu slujit. Eu sunt prietenul tău şi mădular al trupului tău şi capul tău şi fratele tău şi sora ta şi mama ta. Eu sunt toate pentru tine. Nu trebuie decât să stai lângă Mine. Pentru tine, Eu M-am făcut sărac şi pribeag, pentru tine am ridicat crucea şi am coborât în mormânt, am venit pe pământ pentru tine, trimis de Tatăl, iar în cer Mă rog pentru tine Părintelui Meu. Tu eşti totul pentru Mine, şi frate şi împreună-moştenitor şi prieten şi mădular al Trupului Meu. Ce vrei mai mult decât atât? De ce II dispreţuieşti pe Cel care te iubeşte atât de mult?”
Scopul Vechiului Testament a fost să-l facă pe om din nou om, pe când scopul Noului Testament este să-l facă pe om înger. Cu alte cuvinte, pentru că răutatea l-a făcut pe om să-şi piardă trăsăturile sale specifice, ajungând până la asemănarea cu animalele iraţionale şi cu fiarele sălbatice, legea mozaică l-a scăpat mai întâi de răutate, iar legea evanghelică a harului i-a dat apoi virtutea îngerească. Scopul celor două Testamente este îndreptarea omului.
Tu, care în fiecare zi te lupţi cu valurile mării acestei vieţi cuprinse de furtună şi eşti încărcat cu atâtea păcate, ai nevoie în permanenţă de mângâierea Sfintelor Scripturi. Te afli în prima linie a luptei pentru supravieţuire şi eşti rănit în permanenţă. Femeia ta te mânie, fiul tău te supără, angajatul tău te enervează, duşmanul tău îţi face necazuri, prietenul te invidiază, vecinul te înjură, asociatul te sapă, iar judecătorul te ameninţă. La acestea se adaugă multe situaţii şi împrejurări care te tulbură, te neliniştesc, te mâhnesc şi te întristează, ducându-te până în pragul deznădejdii. Săgeţile vrăşmaşilor văzuţi şi nevăzuţi te lovesc fără încetare de peste tot. De aceea ai nevoie de armele Sfintelor Scripturi. Te rog să le citeşti, fie că ştii, fie că nu ştii puterea cuvintelor lor. Dacă le citim de multe ori, ele nu se mai şterg din 
mintea noastră. Şi adesea, ce nu putem înţelege astăzi, dacă citim şi mâine, înţelegem imediat, pentru că bunul Dumnezeu ne luminează mintea în chip nevăzut. Pentru înţelegerea Sfintelor Scripturi nu este nevoie de înţelepciune omenească, ci de descoperirea Duhului Sfânt. Dacă cercetăm Scriptura cu atenţie şi nu în fugă, vom dobândi mântuirea propovăduită în ea. Căci dacă ne umplem sufletele de învăţăturile sale, vom afla adevărurile dogmatice şi vom păşi spre viaţa desăvârşită. (Sf. Ioan Gură de Aur)
În toate colţurile lumii, bisericile, catedralele, domurile, templele, dau măreţie oraşului prin înălţarea spre cer a sfinţeniei lor… Bisericile întăresc iubirea noastră. Ele sunt împăcarea vieţii cu moartea şi prin puterea tainică a altarului, Moartea se preschimbă în viaţă sufletească. Bisericile sunt mici şi singuratice, aşezate în pustiu, sau pe înălţimea stâncilor, ca la Meteora, sunt impunătoare şi pline de strălucire ca Domul din Milano sau Notre Dame din Paris, sunt urme ale slavei, ale armoniei şi frumosului, legătură tainică cer-pământ, om-Dumnezeu, stavili împotriva barbariei ca Sfânta Sofia a Bizanţului, mărturie a creştinătăţii în Istambulul frământat de istorie… Sunt din lemn, din cărămidă, din piatră, sunt pe toate continentele mărturii adânci ale divinităţii umanului, ce ne semnifică nobleţea şi biruinţa împotriva degradării şi nevolniciei… Biserica reprezintă adevărul vieţii unui neam, victorie împotriva durerii… Iluminare.
Poate dacă ştim mai multe înţelegem mai bine… Poate biruim răul…
La 13 km. S-E de municipiul Botoşani, mergând pe drumul spre Iaşi, în zona cu dealuri şi văi domoale acoperită cu mici pâlcuri de stejar, parte a codrilor de odinioară, într-o zonă deosebit de odihnitoare, ni se prezintă panorama Sfintei Mănăstiri Zosin, de pe culmea dealului cu acelaşi nume, ce desparte comunele Băluşeni de Coşula. Pentru a ajunge la această oază de linişte şi pace duhovnicească se părăseşte drumul principal şi se coboară la stânga, pe o mică arteră pietruită, după cum ne arată indicatorul din faţa unei frumoase troiţe, pentru ca la o distanţă de aproximativ 300 de metri să întâlnim porţile noii mănăstiri, amplasate în axul central de la baza unui monumental turn clopotniţă prin care se face accesul în mănăstire. Vechiul aşezământ monahal se află la alţi 300 de metri în continuarea drumului, după ce se coboară o pantă mai abruptă şi se trece prin păduricea ce delimitează hotarele poienei în care a fost amplasată iniţial mănăstirea.
Misterul toponimului acestei mănăstiri se găseşte nu în numele vreunui monah, după cum suntem tentaţi la prima pronunţare a cuvântului, având în vedere că este un nume întâlnit în mediul monahal, ci vine de la numele boierului Ioan Zosin, proprietarul moşiei pe care s-a zidit această vatră monahală. Cu toate că proprietarii moşiei s-au mai schimbat, numele schitului a rămas fidel boierului Zosin pentru totdeauna, cu excepţia câtorva documente în care era numit „Schitul de la Băluşeni”. Prima datare a acestui sfânt aşezământ o aflăm din inscripţia pisaniei sculptată cu litere chirilice, în tocul de deasupra uşii din lemn de stejar, de la intrarea în bisericuţa veche: „Această Sfântă Mănăstire este făcută de dl Şatrariu Tudorachi Başotă, care se cinsteşte cu hramul Adormirii Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu, în zilele măriei sale Constantin Moruzi Voievod, în anul 1779, sfinţită la 1 „august”. Bisericuţa schitului (reconstruită în forma iniţială între anii 2012-2013) are o formă simplă treflată, cu turlă pe naos, în stil moldovenesc-ştefanian, având dimensiunile: 18 m lungime, 5, 40 m interior, iar la abside 9 m lăţime şi cu o înălţime de 18 m, fiind acoperită cu şindrilă. Mărturiile istorice pe care le deţinem despre vieţuitorii schitului, sunt cele ale iconomului Gheorghe protoiereul Botoşanilor din anul 1857, când s-a întocmit o statistică a tuturor schiturilor şi mănăstirilor din Moldova. El arată că, pe la anul 1820 călugării vieţuitori în schit, datorită sărăciei şi neglijării lor de către proprietarii moşiei, s-au împrăştiat pe la alte aşezări monahale. Această situaţie l-a determinat mai târziu, pe Mitropolitul Veniamin Costachi să refacă obştea schitului cu zece vieţuitori aduşi din alte mănăstiri. În 1857, schitul împreună cu vieţuitorii lui, erau sub purtarea de grijă a urmaşilor vornicului Iordache Cristescu, proprietarii moşiei satului Cristeşti din apropiere. În anul 1959, ca efect al Decretului 410, Schitul Zosin a fost închis, iar chiliile au fost trecute în folosinţa Gospodăriei de Stat de pe raza comunei Băluşeni. În urma mai multor solicitări către Arhiepiscopia Iaşilor, venite din partea credincioşilor din zonă, în anul 1991 Schitul Zosin a fost redeschis şi pus sub administrarea Mănăstirii Cozancea, iar egumen a fost numit ieromonahul Firmilian Ciobanu, venit aici din mănăstirea mai sus amintită şi care a readus schitului o înviorare din toate punctele de vedere. În anul 1993, la propunerea venită din partea Arhiepiscopiei Iaşilor (adresa 5080/1993), în şedinţa din 4 octombrie a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române s-a hotărât ridicarea Schitului Zosin la rang de mănăstire, iar părintele Firmilian a devenit cel dintâi stareţ al mănăstirii. La data de 1 august 1999 a fost numit stareţ al mănăstirii Ierom. Teodosie Pleşca, transferat de la Mănăstirea „Sf. Nicolae Domnesc”-Popăuţi din Botoşani şi care îndeplineşte această ascultare până în prezent, întrucât terenul pe care se află vechiul amplasament s-a dovedit a fi unul instabil, în primăvara anului 2005, având loc mari alunecări de teren în zonă, la îndemnul Înaltpreasfinţitului Părinte Daniel, începând cu anul 2006, s-a achiziţionat un nou teren, de data aceasta foarte stabil, conform studiilor geodezice, aflat puţin mai sus de cel existent, la aproximativ 300 m de vechea locaţie, unde s-a găsit şi sursă de apă potabilă. Obţinându-se toate formalităţile pentru construirea unui nou ansamblu monahal „NOUL ZOSIN” –, la data de 25 aprilie 2006 s-a sfinţit locul pentru biserica noii aşezări monahale, de către Î.P.S. Părinte Daniel, acum Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, care a consemnat în cartea de onoare a mănăstirii un frumos cuvânt ce stă mărturie a acestui eveniment: „În lumina Sfintelor Paşti, am vizitat cu bucurie această mănăstire (Zosin) după ce am sfinţit locul pentru o biserică nouă. Am admirat gospodăria anexă şi hărnicia Părintelui Stareţ Teodosie şi a obştei acestei mănăstiri. Binecuvintează, Doamne, această mănăstire şi pe toţi cei ce o ajută! Construcţia monumentală a noii biserici impresionează prin dimensiunile şi proporţiile sale: 33 m lungime, 14 m lăţime la abside şi 33 m înălţime şi a fost executată între anii 2007-2009. La interior a fost împodobită cu pictură în tehnica fresco de către pictorul Liviu Dumbravă, în răstimpul anilor 2010-2015 şi cu o frumoasă catapeteasmă sculptată în lemn de tei şi poleită cu foiţă de aur şi argint în tehnica veche cu bolus. În faţa catapetesmei, se află iconostasul mic şi cel mare, ambele sculptate tot în lemn de tei şi poleite în aceeaşi tehnică ca şi catapeteasma, iar iconostasul mare încadrează o frumoasă icoană a Maicii Domnului, pictată în stil bizantin şi ferecată cu argint masiv şi pe alocuri poleit cu aur de 24 k şi împodobită cu un număr de 2530 de pietre preţioase şi semipreţioase.
