Sorana Mănăilescu: Maestre Rumon Gamba, vă mulţumim foarte mult că aţi acceptat să ne acordaţi acest interviu după concertul dvs. în calitate de dirijor al Orchestrei Naţionale Radio din 7 aprilie 2023, pe care voci din public l‑au caracterizat drept „magic” şi „strălucitor”! Deoarece această rubrică se intitulează „Vremea în schimbare a muzicii clasice”, nu ne interesează însă doar virtuozitatea, ci şi ceea ce aţi numit undeva „risipirea pânzelor de păianjen”. Este aceasta un fel de agendă estetică? Ce v‑aţi propus să înnoiţi?
Rumon Gamba: Sunt foarte interesat de relaţia dintre public şi interpreţi. Publicul face parte din spectacol şi consider că este esenţial să‑i invităm să contribuie. Muzica noastră nu trebuie să fie blocată pe scenă pentru a fi observată/ ascultată de la o distanţă respectuoasă, ci mai degrabă interpreţii şi publicul se hrănesc unul pe altul, schimbul de energie şi participarea activă a ambelor părţi sunt cheia. Încerc să declanşez acest mecanism în diferite moduri.
Călătoria dumneavoastră în muzică a început în Durham, a cărui catedrală datează din secolul al XII‑lea, inspirând asociaţii cu Saint Cuthbert şi trecutul anglo‑saxon. Există un efect anume al unei atmosfere atât de copleşitoare asupra anilor de pregătire ai unui muzician?
Tot ceea ce face sau experimentează are efect asupra formaţiei unui tânăr muzician şi m‑a inspirat în mod deosebit decorul magic din Durham, în special Catedrala şi Castelul, deoarece Departamentul de Muzică al Universităţii se află chiar între cele două lăcaşuri. Desigur, clădirile în sine sunt minunate, la fel ca istoria lor, dar şi sentimentul de spaţiu şi atemporalitate oferă un motiv pentru gândire serioasă, reflecţie, şi sunt ca o poartă pentru imaginaţie.
Există vreun motiv special al opţiunilor dumneavoastră pentru orchestre şi săli de concert din Nord: Scandinavia, Islanda sau Germania? Sau pentru interpretarea frecventă a repertoriului american, cu o puternică înclinaţie etică?
Iubesc etica muncii din Ţările de Nord; muzicieni foarte disciplinaţi, cu minte deschisă, care au condiţii excelente de lucru şi, de asemenea, timp pentru a‑şi trăi viaţa. Sistemele sociale şi echilibrul muncă‑viaţă par corecte şi acest lucru duce la pregătire (repetiţii) şi spectacole de prim rang. Repertoriul american atrage cu adevărat, deoarece cred că ritmul este o parte atât de esenţială a muzicii şi este un teren grozav de antrenament pentru orchestre.
Aţi dirijat premierele mai multor compoziţii celebre ale vremurilor noastre, precum Candide de Leonard Bernstein, Two Boys de Nico Muhly, Dancer in the Dark de Poul Ruders sau Blood on the Floor de Anthony Turnage. Ce simte un dirijor în astfel de ocazii? Gustă libertatea de a inventa ceva de la bun început, îşi asumă riscul de a arunca un zar sau simte responsabilitatea pentru destinul unei opere de artă căreia i‑a dat primul impuls?
Îmi place să colaborez cu compozitorii; celor cu adevărat buni le place să aibă contribuţia unui dirijor şi sunt fericiţi să permită libertate şi imaginaţie în interpretare. Simţi o mare satisfacţie când relaţia este de încredere şi descoperire.
Nu numai că păreţi să aveţi o înclinaţie către muzica de scenă şi coreografie (un exemplu este repertoriul concertului dumneavoastră de la Bucureşti, care a inclus Boléro şi La Valse de Ravel), dar propria dumneavoastră artă dirijorală include o mişcare fizică electrizantă. Cum aţi portretiza dirijorul ideal?
Îmi place că noi, dirijorii, suntem atât de diferiţi! Nu pot să nu simt muzica prin toată fiinţa mea. Este o senzaţie fizică intensă. Cred că obişnuiam să cânt la violoncel în acelaşi mod. Atotcuprinzător.
Dirijarea celor nouă simfonii ale lui Beethoven în 2014, ca simbol al creativităţii culturale europene, este probabil ambiţia oricărui dirijor care modelează o orchestră simfonică. În ce investiţi cel mai mult în carieră?
Îmi place să mă provoc pe mine însumi în relaţia cu publicul şi orchestrele, iar interpretarea unor cicluri complete de capodopere produce o mare satisfacţie tuturor celor implicaţi, fie că este vorba de Beethoven, Schubert sau Şostakovici.
Aţi hipnotizat publicul bucureştean în data de 7 aprilie, ca şi cu ocazia concertelor anterioare, încă din 2017 la Festivalul „George Enescu” sau la deschiderea stagiunii Orchestrei Naţionale Radio anul trecut. Intenţionaţi să reveniţi în viitorul apropiat?
Da, în această toamnă!
■ Dirijor
Sorana Mănăilescu în dialog cu Rumon Gamba
