Festivalul Internaţional al Filmului de la Bari
Atenţia acordată marilor cineaşti prezenţi la festival nu a diminuat însă interesul pentru noile producţii italiene, grupate în categoriile Italia Film Fest, Opere prime şi secunde şi Documentar.
Pe harta europeană a filmului, Festivalul internaţional al filmului de la Bari, numit şi Bif&st, ocupă un loc special. Creaţie a respectatului critic Felice Laudadio, acest festival stabilit în ultimii şase ani pe ţărmul 
Adriaticii, după ce a trecut pe la St. Vincent şi Roma, este un mare eveniment cinefil al anului, care include atât o competiţie naţională dedicată producţiilor din ultimul an şi o Panoramă internaţională, cât şi programe paralele dedicate unor mari personalităţi care au marcat istoria cinematografului. În afară de retrospectivele cuprinzând filmografia completă a giganţilor cineaşti Francesco Rosi şi Fritz Lang, Bif&st a reuşit anul acesta o performanţă remarcabilă: în cadrul omagierii a 90 de ani de existenţă a FIPRESCI (Federaţia Internaţională a Presei Cinematografice) au fost invitaţi câştigători ai acestui prestigios premiu în diverse festivaluri, nume care au marcat cinematografii naţionale şi cinematograful internaţional în ultimele cinci decenii. Participanţii au avut enorma şansă de a asista la master class-uri susţinute de faimoşi cineaşti precum italienii Ettore Scola şi Nanni Moretti, germanii Edgar Reitz şi Margarethe von Trotta, greco-francezul Costa Gavras, britanicul Alan Parker, francezul Jean-Jacques Annaud, polonezul Andrzej Wajda.
Prin ideile susţinute în timpul „lecţiilor de măiestrie”, prin răspunsurile la întrebările adresate de un public majoritar tânăr, aceşti cineaşti renumiţi nu numai pentru performanţele lor estetice, ci şi pentru implicarea socială şi atitudinea civică, au dovedit că sunt adevărate conştiinţe ale cinematografului.
Unii dintre ei au surprins prin rigoarea reflecţiei asupra rosturilor şi evoluţiei cinemaului, precum Edgar Reitz, autorul extraordinarului proiect Heimat care urmăreşte, în peste 30 de ore de proiecţie, prin povestea unei familii tipice,un secol din istoria cu episoade dramatice a Germaniei. La întrebarea, deseori reluată în timpul întâlnirilor cu marii regizori, în legătură cu modificările tehnice şi estetice aduse de era digitală, el a avut cea mai înţeleaptă abordare, remarcând că „totul este posibil graţie digitalului, totul se poate face, dar nu ar trebui să se facă totul”. Iar definiţia dată de el cinemaului e cu adevărat memorabilă: „Este un instrument magic pentru a reda nemurirea fiinţelor umane”.
Şi italianul Ettore Scola, autorul unor filme de neuitat precum C’ravamo tanto amato/ Ce mult ne-am iubit, Terasa, Splendor, relevante reflecţii asupra cinematografului, a formulat şi el, în cadrul lecţiei sale de măiestrie, lucide observaţii privind posibilităţile digitalului. El observa: „Digitalul a schimbat multe în comunicarea cu ajutorul imaginilor, în modul nostru de a gândi şi a produce imagini, a adus instrumente în plus; cu digitalul poţi accede în multe zone, dar nu la sentimente”. Toţi 
marii cineaşti invitaţi să vorbească în faţa sălilor pline ale elegantului Teatru Petruzelli au revelat detalii importante despre evoluţia lor, despre nevoia de a se pune în slujba unui cinema progresist, de a se raporta critic la momente de derivă a democraţiei (Costa Gavras la dictatura coloneilor în Grecia – în Z, Andrzej Wajda la dictatura comunistă în Polonia – în Omul de marmură, Margarethe von Trotta la nazism – în Hanna Arendt, Nanni Moretti la regimul corupt al lui Berlusconi – în Caro diario etc.) Prezenţa şi declaraţiile acestor cineaşti au înnobilat aniversarea FIPRESCI şi programul festivalului şi au confirmat ideea că un program estetic original nu ajunge pentru a defini un mare cineast. Ar mai fi de amintit şi despre umorul şi autoironia unora dintre ei. Într-o stare de vioiciune intelectuală remarcabilă, de o auto-ironie amuzantă, Margarethe von Trotta s-a auto-plasat în categoria „dinozaurilor”. „Dar ce ne-am face, când avem nevoie de repere incontestabile, fără aceşti sublimi «dinozauri»”?
Unii dintre ei au venit la Bif&st cu noile lor filme, care arată că sunt departe de condiţia maestrului retras. Jean-Jacques Annaud a prezentat Le dernier loup /Ultimul lup, o poveste cu iz alegoric, impregnată de sensuri ecologice dar şi morale, despre relaţia dintre oameni şi animale, amintind de mai vechea peliculă a regizorului Ursul. Margarethe von Trotta a prezentat The Misplaced Woman, o istorie cu iz de suspans dominată de prezenţa Barbarei Sukova, actriţa-fetiş a cineastei care a strălucit şi în Hanna Arendt, iar Nanni Moretti a pregătit premiera noii sale creaţii autoreflexive, Mia madre, în care el îşi asumă rolul fiului unei regizoare bolnave în fază terminală.
Atenţia acordată marilor cineaşti prezenţi la festival nu a diminuat însă interesul pentru noile producţii italiene, grupate în categoriile Italia Film Fest, Opere prime şi secunde şi Documentar.
La prima secţiune a câştigat Anime nere/ Suflete negre de Francesco Munzi, un film cu atmosferă apăsătoare despre o familie din Calabria ai cărei membrii se transformă din păstori în traficanţi de cocaină. Organizaţia criminală N`drangheta, cu legile ei stricte şi brutale, este descrisă cu autenticitate şi cu simţul suspansului, în buna tradiţie a lui Francesco Rosi. Printre filmele cele mai premiate ale secţiunii se numără şi noua incursiune a lui Ermanno Olmi în lumea plină de fantasme a satelor de munte Torneranno i pirati / Piraţii se vor întoarce, premiată pentru muzică, scenografie şi producţie. Premiul pentru Cel mai bun actor a revenit lui Elio Germano pentru interpretarea poetului damnat Giaccomo Leopardi (Il giovane favoloso de Mario Martone ) în timp ce Premiul pentru cea mai bună actriţă a fost câştigat de Alba Rohrwacher pentru rolul mamei angajată într-o luptă dramatică pentru salvarea fiului bolnav din Hungry Hearts de Saverio Constanzo. Noi e la Giulia de Edoardo Leo a oferit partiturile savuroase care au asigurat Premiile pentru rol secundar masculin şi feminin, acordate lui Carlo Bucciroso şi, respectiv, Anna Foglietta.
Dintre filmele semnate de începători (opere prime şi secunde) a fost premiat Piu buio di mezzanotte/ Mai întunecat decât noaptea de Sebastiano Riso, o poveste despre maturizare având drept eroină o adolescentă vulnerabilă, pe cale de a-şi recunoaşte identitatea gay.
La fel ca şi la ediţiile precedente, programatorii au ţinut să ofere enormului public şi plăcerea unor divertismente de calitate. Dintre cele mai reuşite şi mai gustate titluri se disting extravagantul SF Chapie de Neil Blumkamp, westernul revizionist Slow West de John Maclean, care recunoaşte influenţa lui Sergio Leone, şi comedia britanică The Second Best Exotic Marigold Hotel / Întoarcerea la Hotel Marigold de John Madden cu o distribuţie plină de vedete, printre care îi regăsim pe Judi Dench şi Richard Gere. Strategia de câştigare a adeziunii publicului se dovedeşte inspirată la Bif&st, unde cultura cinematografică se aliază cu spectacolul cinematografic.
